Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Joe Biden, după ce a afirmat că Vladimir Putin nu poate rămâne la putere: Nu retractez nimic şi nu îmi cer scuze

Criticat după ce a lăsat să se înţeleagă că îşi doreşte înlăturarea lui Vladimir Putin de la putere, Joe Biden a revenit cu explicaţii şi a declarat că nu retractează nimic şi că nu îşi cere scuze, pentru că altceva a vrut să spună de fapt.

de Redactia Observator

la 29.03.2022 , 10:30

Joe Biden a declarat că Vladimir Putin va deveni o paria în întreaga lume Joe Biden a declarat că Vladimir Putin va deveni o paria în întreaga lume - Anna Moneymaker/Getty Images

În discursul său în faţa oficialilor polonezi adunaţi la Castelul Regal din Varşovia, preşedintele american a avertizat încă o dată că lumea se află în mijlocul unui conflict definitoriu între democraţii şi autocraţii. A promis că NATO va apăra "fiecare centimetru" al statelor membre şi a promis sprijin pentru Ucraina, deşi a notat că armata americană nu se va angaja în lupte cu forţele ruse acolo. La final, însă, Joe Biden a adăugat că omologul său rus "pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere".

Declaraţiile lui Joe Biden au fost criticate inclusiv de unii aliaţi americani. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a avertizat că omologul său american pune în pericol negocierile privind un armistiţiu între Rusia şi Ucraina. Iar la Washington, congresmanii şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea. Republicanul Jim Risch din Idaho, senator în Comisia pentru Relaţii Externe, a catalogat declaraţia lui Biden ca pe o "gafă cumplită". 

BBC a analizat de ce remarcile făcute de preşedintele american cu privire la Vladimir Putin sunt extrem de periculoase pentru situaţia actuală şi a arătat că viteza cu care SUA a venit cu o "clarificare" sugerează că americanii înţeleg perfect pericolul cuvintelor spuse de Joe Biden.

Articolul continuă după reclamă

Un oficial de la Casa Albă a spus tot sâmbătă că Joe Biden nu a cerut „schimbare de regim” în Rusia, ci doar că acesta s-a referit doar la puterea Rusiei asupra Ucrainei şi celorlalţi vecini ai săi. A doua zi, la ieşirea de la slujba ţinută într-o biserică din Washington, înainte de a urca în maşină, Joe Biden a fost întrebat de un reporter din grupul care îl urmărea dacă vrea ca "Putin să fie răsturnat (n.r. de la putere)". Răspunsul preşedintelui american a fost un "nu" categoric.

Pe acelaşi subiect

Joe Biden: Vladimir Putin va deveni un paria în întreaga lume

Preşedintele american a venit acum cu lămuriri spulimentare. "Nu retractez nimic şi nu îmi cer scuze”, a spus preşedintele Joe Biden luni la Casa Albă, referindu-se la afirmaţia despre liderul rus Vladimir Putin, de sâmbătă, de la Varşovia, el subliniind că nu şi-a exprimat o schimbare de regim, ci "o opinie bazată pe emoţiile sale din acea zi".

"Exprimam indignarea morală pe care am simţit-o faţă de modul în care se comportă Putin şi acţiunile acestui om. Tocmai veneam de la acele familii”, a spus el, referindu-se la refugiaţii ucraineni din Varşovia. "Nu exprimam atunci sau nu exprimăm acum o schimbare a regimului. Exprimam exact ceea ce am spus – exprimam indignarea morală pe care am simţit-o faţă de acest om. Nu am formulat o schimbare de politică. Şi cred că, dacă va continua acest curs, va deveni un paria în întreaga lume şi cine ştie ce poate deveni acasă în ceea ce priveşte sprijinul", a declarat Biden, conform CNN.

Preşedintele SUA a respins sugestia că remarcile sale ar putea escalada conflictul din Ucraina sau că au slăbit NATO.

"NATO nu a fost niciodată, niciodată, niciodată atât de puternică ca în prezent. Nu-mi pasă ce crede el. Va face ceea ce va face", a spus Biden.

Joe Biden a spus că este sceptic că Putin ar putea fi influenţat de orice eveniment exterior, inclusiv remarca sa. "Având în vedere comportamentul său recent, oamenii ar trebui să înţeleagă că va face ceea ce crede că ar trebui să facă, punct. Nu este influenţat de nimeni altcineva, inclusiv, din păcate, de propriii consilieri. Acesta este un tip care merge în ritmul său", a afirmat preşedintele american.

"În ultima parte a discursului am stat de vorbă cu poporul rus. Am comunicat acest lucru nu numai poporului rus, ci întregii lumi. Am spus doar un fapt simplu, că acest tip de comportament este total inacceptabil. Total inacceptabil. Iar modalitatea de a face faţă este să consolidăm şi să menţinem NATO complet unită şi să ajutăm Ucraina acolo unde putem.

Joe Biden a asemănat sensul comentariului său cu o persoană care spunea în mod obiectiv "oamenii răi nu ar trebui să continue să facă lucruri rele” şi nu anunţă o schimbare a politicii.

Kremlinul a comentat remarca lui Joe Biden, spunând că depinde de ruși să-și aleagă propriul președinte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Joe Biden, după ce a afirmat că Vladimir Putin nu poate rămâne la putere: Nu retractez nimic şi nu îmi cer scuze