Video Mii de oameni evacuaţi în Rodos, din cauza unui incendiu scăpat de sub control. Românii care ar urma să ajungă pe insulă speră la o minune
Ţara cea mai populară pentru vacanţele românilor, Grecia, se confruntă cu cel mai călduros weekend din ultimii 50 ani. Căldura a făcut prima victimă acolo, în timp ce în Rodos un incendiu de vegetaţie a scăpat de sub control. Peste 2500 de oameni au fost evacuaţi, anunţă autorităţile, în timp ce mai multe case şi hoteluri se fac scrum. Pompierii au acţionat şi pe timp de noapte pentru a mai domoli calamitatea. Situaţia este îngrijorătoare la o mănăstire de pe insulă, unde pompierii care intervin, au rămas blocaţi în lăcaşul de cult.
Valul de căldură din Grecia a făcut o primă victimă, un bărbat de 46 de ani. Omul făcea livrări cu bicicleta şi, după multe ore în soare, s-a prăbuşit din senin. Medicii nu l-au mai putut salva.
Bogdan Dinu, reporter Observator: Grecia are parte de un weekend de foc. Temperaturile ajung până la 45 de grade şi canicula se menţine până la mijlocul săptămânii viitoare. Şeful agenţiei de meteorologie spune că acest val de căldură este cel mai lung din istoria ţării. Ultima perioadă de acest gen a avut loc în 1987, atunci când 1.300 de oameni au fost ucişi de vremea extremă.
În Rodos, un incendiu de vegetaţie arde necontrolat de 5 zile
În regiunea Attica, din care face parte şi Atena, zeci de oameni au ajuns la spital din cauza căldurii. În Rodos, un incendiu de vegetaţie arde necontrolat de cinci zile, în ciuda faptului că în zonă au venit să ajute şi pompierii din ţările vecine.
- "În viaţa mea nu am văzut aşa ceva!" O furtună violentă a lovit cu forța unui uragan Reşiţa, iar codul roșu...
- 28 de județe intră în câteva ore sub avertizare cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. În...
- "Prăpăd!" Grindina cât oul de găină a făcut ravagii în Maramureș. Bucățile mari de gheață au distrus mai...
Curentul a fost întrerupt în mai multe zone ale insulei, iar locuitorii din două sate au primit ordin să îşi părăsească locuinţele. Şi turiştii din două hoteluri au fost evacuaţi. La mănăstirea din Ipseni este o situaţie de criză după ce focul a blocat înăutru pompierii veniţi să intervină.
Românii care trebuie să ajungă zilele următoare pe insulă se tem de ce îi va aştepta
Satul Laerma a fost complet evacuat, iar casele au fost cuprinse de flăcări. Nave de pază de coastă și peste 20 de bărci private au luat parte la o operațiune de evacuare a aproximativ 1.000 de oameni de pe plajele din apropierea stațiunilor Kiotari și Lardos. Au fost puse la dispoziţie şcoli şi hoteluri pentru cei care au fugit din calea flăcărilor.
Ieri, mai multe persoane au ajuns la spital cu probleme respiratorii. Situaţia este gravă şi pentru turişti. Românii care trebuie să ajungă zilele următoare pe insulă se tem de ce îi va aştepta. Unii încearcă să-şi primească banii înapoi, în timp ce alţii speră la o minune. Şi astăzi este risc mare de incendii, iar temperaturile pot atinge şi 45 de grade Celsius.
Furtuni devastatoare în Serbia, Bosnia și nordul Italiei
În schimb, alte ţări din zonă se confruntă cu furtuni devastatoare. În Serbia, vântul puternic a făcut ravagii. Cel puţin trei oameni au murit şi peste 30 au fost răniţi. Cel mai afectat a fost oraşul Novi Sad. Acolo, zeci de clădiri au rămas fără acoperişuri, iar mulţi copaci au fost puşi la pământ.
Furtuni puternice au avut loc şi în Bosnia şi în nordul Italiei.
În Lombardia şi Piemont, opt oameni au fost răniţi de grindina de mărimea mingilor de tenis şi de vântul extrem de puternic. Din cauza daunelor provocate de fenomenele extreme, guvernatorul regiunii Piemont va cere guvernului să declare stare de calamitate. În Elveţia, fulgerul a lovit de două ori în acelaşi loc. Un poliţist şi un pilot de elicopter au fost trăsniţi în timp ce interveneau pentru a ajuta alte două victime lovite de fulger. Ca prin minune toţi patru au supravieţuit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰