Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Momentul în care asasinul lui Charlie Kirk sare de pe acoperişul unei clădiri şi fuge după atac

Charlie Kirk, activist conservator de prim-plan și aliat apropiat al președintelui Donald Trump, a murit miercuri după ce a fost împușcat în gât, în campusul unei universități din Utah, într-un atac catalogat drept asasinat politic. Biroul Federal de Investigații a făcut publice noi imagini cu atacatorul, în speranța că cetățenii ar putea oferi informații care să ducă la stabilirea identității acestuia, scrie CNN. 

de Daniela Ciucă

la 12.09.2025 , 12:33

Autoritățile "nu au nicio idee" dacă suspectul în cazul asasinatului lui Charlie Kirk se află încă în Utah sau a trecut granița în alt stat, a declarat pentru NBC News comisarul Departamentului de Siguranță Publică din Utah, Beau Mason, citat de CNN.

"Nu avem nicio idee", a spus Mason unui corespondent NBC News, fiind întrebat dacă presupusul atacator al lui Kirk s-ar putea afla încă în apropierea locului atacului sau chiar în interiorul statului.

"Investigăm piste legate de persoane care locuiesc în zonă [...] Avem literalmente persoane de interes, ponturi care vin pe linia telefonică specială, și care acoperă o arie foarte extinsă" a mai spus Mason. 

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

FBI solicită sprijinul publicului în anchetă

Până acum, FBI a primit peste 7.000 de ponturi și informații legate de atacul armat de la Universitatea Utah Valley, a declarat Cox.

Biroul Federal de Investigaţii din Utah a publicat o nouă înregistrare cu atacatorul lui Charlie Kirk, care poate fi văzut fugind de la locul faptei şi sărind de pe acoperişul clădirii.

"Probe de urme colectate de pe acoperiș includ amprente de încălțăminte, o urmă de antebraț și o amprentă palmară. Arma și muniția atacatorului au fost recuperate dintr-o zonă împădurită din apropierea universității" a transmis FBI într-o postare publicată pe X.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Presupusul atacator, văzut de repetate ori în apropierea locului crimei

Un student de la Utah Valley University a declarat joi seară pentru CNN că a văzut de două ori, în ultimele două săptămâni, un bărbat mergând pe acoperișul sau în apropierea acoperișului clădirii Losee Center.

Autoritățile din Utah cred că atacatorul a tras de pe acoperișul unei clădiri din apropierea campusului, de la o distanță de 150-200 de metri. Experți citați de CNN afirmă că modul de operare sugerează un atacator experimentat, care a planificat atent execuția și fuga.

Studentul a precizat că nu este sigur dacă era aceeași persoană care apare în imaginile făcute publice de poliție, însă a spus că individul "părea cunoscut".

Noi imagini obținute de CNN arată o persoană care corespunde descrierii și fotografiilor suspectului mergând pe o stradă rezidențială înainte de atac.

Daniela Ciucă Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Momentul în care asasinul lui Charlie Kirk sare de pe acoperişul unei clădiri şi fuge după atac