Antena Meniu Search
x

Curs valutar

NATO ia în calcul un răspuns armat la războiul hibrid al lui Vladimir Putin, potrivit FT

Statele membre NATO discută un răspuns mai puternic la acțiunile tot mai provocatoare ale lui Vladimir Putin. Aliaţii iau în calcul desfășurarea de drone armate la granița cu Rusia și relaxarea restricțiilor care interzic piloților să deschidă focul asupra avioanelor rusești, dezvăluie Financial Times.

de Georgiana Dulgheru

la 09.10.2025 , 11:42

NATO ia în calcul un răspuns armat la războiul hibrid al lui Vladimir Putin, potrivit FT Avion de luptă rusesc MIG-31 zburând deasupra Mării Baltice, după ce a încălcat spațiul aerian al Estoniei, septembrie 2025 - Profimedia

NATO vrea să arate că nu va tolera provocările repetate ale Rusiei și pregătește opțiuni militare clare pentru a descuraja și contracara agresiunile hibride. Patru oficiali NATO au declarat pentru Financial Times că discuțiile urmăresc să crească costurile războiului hibrid pentru ruşi și să stabilească măsuri clare de contracarare, după seria de încălcări ale spațiului aerian de către drone și avioane rusești. Discuţiile au fost iniţiate de statele care se învecinează cu Rusia, susținute de Franța și Anglia. Ulterior ele s-au extins către un grup mai larg din cadrul alianței de 32 de membri.

Înarmarea dronelor de supraveghere şi exerciții militare NATO la granița cu Rusia

Printre propuneri se numără înarmarea dronelor de supraveghere folosite pentru colectarea de informații despre activitățile militare rusești și coborârea pragului de intervenție pentru piloții care patrulează granița estică, astfel încât aceștia să poată doborî mai ușor drone sau avioane rusești. O altă opțiune este desfășurarea de exerciții militare NATO la granița cu Rusia, în special în zonele izolate și mai puțin apărate ale frontierei.

Articolul continuă după reclamă

Luna trecută, Donald Trump a declarat că NATO ar trebui să deschidă focul asupra avioanelor rusești care încalcă teritoriul aliat. Declarația președintelui american a venit după o serie de provocări rusești. Pe 10 septembrie 2025, Polonia a devenit primul membru NATO care doboară drone rusești care i-au încălcat spaţiul aerian. Pe 13 septembie 2025 o dronă rusească a pătruns 10 km în România, iar pe 19 septembrie 2025, trei avioane rusești MiG-31 au pătruns în spațiul aerian al Estoniei. Între timp, zeci de drone neidentificate au provocat perturbări majore pe aeroporturi din Belgia, Danemarca și Germania. Unii oficiali europeni susţin că aceste incidente fac parte din  războiul hibrid dus de Moscova, alături de atacuri cibernetice și tentative de sabotaj.

Ce presupune schimbarea regulilor de răspuns militar pe flancul estic

Doi dintre oficialii NATO au spus că una dintre problemele urgente este simplificarea regulilor de răspuns militar pe flancul estic. Unele țări le cer piloților de vânătoare să aibă o confirmare vizuală că o aeronavă este ostilă, adică reprezintă o ameninţare, înainte de a o doborî. Altele le permit să deschidă focul pe baza datelor radar sau a pericolului perceput în funcție de direcția sau viteza obiectului ostil. Potrivit celor doi oficiali, discuțiile, care au început într-un cerc restrâns de state direct afectate, s-au transformat acum într-un dialog mai larg, pe măsură ce tot mai multe capitale aliate recunosc amenințarea generală dusă de campania de destabilizare a Moscovei.

Unul dintre oficiali a declarat că anumite state membre cer o poziție mai agresivă a NATO, ca mijloc de descurajare. Însă alte state vor un răspuns mai prudent, din cauza riscurilor unei confruntări directe cu o putere nucleară. "Există discuții active pe aceste subiecte, despre cum putem răspunde Rusiei mai bine și mai eficient", a spus un diplomat NATO, care a precizat totodată că discuțiile sunt încă într-o fază incipientă. NATO a convocat două reuniuni de urgență luna trecută, ca reacție la incidentele din Polonia și Estonia, și a lansat misiunea Santinela Estică pentru consolidarea apărării aeriene a statelor estice. 

Toți cei patru oficiali au avertizat pentru FT că nu există un calendar sau o obligație de a adopta o schimbare de poziție, iar o eventuală modificare poate să nu fie comunicată public. Discuțiile din cadrul NATO au loc în timp ce Uniunea Europeană se pregătește să adopte în paralel propriile măsuri ca răspuns la provocările Rusiei.

UE ar putea restricționa circulației diplomaților ruși în Europa, suspectați de serviciile de informații că desfășoară activități de spionaj și sabotaj în alte țări decât cele în care sunt acreditați, și implementa sisteme de apărare anti-drone cu fonduri UE.  "Este o campanie hibridă deliberată și țintită împotriva Europei. Iar Europa trebuie să răspundă", a spus miercuri Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. "Rusia vrea să semene dezbinare. Trebuie să răspundem cu unitate. Nu trebuie doar să reacționăm, trebuie să descurajăm. Pentru că dacă ezităm să acționăm, zona gri se va extinde", a declarat ea în fața Parlamentului European. 

Georgiana Dulgheru Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri externe » NATO ia în calcul un răspuns armat la războiul hibrid al lui Vladimir Putin, potrivit FT