Prețul pe care Iranul îl cere pentru a încheia războiul: Anunţă că e dispus să ducă o bătălie lungă

Iranul nu vrea să oprească războiul oricum, ci doar în condițiile regimului de la Teheran. Vrea garanții clare că SUA și Israelul nu vor mai ataca și, eventual, ridicarea sancțiunilor. Altfel, spune că este dispus să ducă un război de lungă durată, luni sau chiar un an. Pentru regimul iranian, conflictul este o amenințare la adresa existenței sale. Conducerea iraniană este convinsă că, dacă cedează acum, va fi atacată din nou. De aceea, preferă un război lung decât o pace "nesigură", arată o analiză Financial Times.

de Georgiana Dulgheru

la 20.03.2026 , 15:40

Prețul pe care Iranul îl cere pentru a încheia războiul: Anunţă că e dispus să ducă un conflict lung Trupe speciale iraniene, la înmormântarea lui Ali Larijani, 18 martie 2026 - Profimedia

Donald Trump a declarat weekendul trecut că războiul împotriva Iranului se va încheia atunci când va decide el, mai exact când "voi simți asta". Cu toate acestea, finalul conflictului nu depinde doar de președintele american, iar regimul islamic se pregătește pentru un conflict de durată, arată Financial Times.

Pe măsură ce războiul a escaladat și a trimis unde de șoc în economia globală, liderii și comandanții militari iranieni au transmis că nu iau în considerare o capitulare rapidă, din contră, caută să obțină o încetare a focului doar în propriile condiții. "Toată lumea este fixată pe răzgândirile lui Trump, dar ratează complet faptul că Iranul este o țară mare, cu propriile decizii. În joc este însăși existența regimului: să supraviețuiască și să reziste", a explicat un oficial occidental.

Acest război este o amenințare existențială pentru regimul de la Teheran, disperat să-și refacă capacitatea de descurajare și să se asigure că adversarii nu îl vor ataca din nou în viitor, au declarat pentru FT surse apropiate regimului, diplomați și experți. Toate acestea sugerează că Iranul se pregătește pentru un război lung, de uzură și că va înceta luptele doar dacă va primi, într-un eventual acord de încetare a focului, garanții că SUA și Israelul nu vor relua atacurile.

Articolul continuă după reclamă

"Iranul spune: "Avem nevoie de garanții și nu vom ceda, chiar dacă războiul va dura un an". Dacă Iranul este distrus, întreaga regiune va fi distrusă", a declarat pentru FT o sursă apropiată regimului. În fruntea represaliilor se află Garda Revoluționară Islamică, o forță de aproximativ 180.000 de oameni, care a provocat haos în regiune prin atacuri cu rachete și drone asupra bazelor militare americane, infrastructurii energetice din Golf și transportului maritim internațional.

"Gărzile sunt motivate ideologic, nu se tem de moarte", a explicat aceeași sursă. Ele sunt "convinse că este vorba despre o schimbare de regim și că, dacă acceptă un armistițiu, SUA și Israelul vor ataca iar".

Asta înseamnă că, și dacă Trump ar declara "victorie" și ar opri bombardamentele, există riscul ca Teheranul, chiar și slăbit, să continue atacurile asupra Israelului și în zona Golfului. Totodată, există pericolul să mențină presiunea asupra transportului prin Strâmtoarea Ormuz.

Trump susține că armata Iranului a fost "decimată" și că Teheranul vrea negocieri, dar că nu a acceptat un acord "pentru că termenii nu sunt încă suficient de buni". De partea cealaltă, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a respins afirmațiile, numind "delirante" declaraţiile că Iranul ar dori un armistițiu sau negocieri.

Oficialii regionali spun că nu există progrese diplomatice pentru încheierea războiului, iar uciderea lui Ali Larijani, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională, de către Israel va reduce și mai mult șansele reluării negocierilor. Un diplomat regional a explicat că, chiar dacă Iranul ar opri atacurile asupra țintelor americane din regiune în cazul în care SUA s-ar retrage din conflict, tot ar continua loviturile împotriva Israelului. În plus, există riscul ca Strâmtoarea Ormuz să fie "parțial militarizată", adică Iranul să controleze ce nave pot trece.

Și Israelul a semnalat că este pregătit pentru un conflict de durată, însă este dependent de sprijinul SUA și va respecta, cel mai probabil, deciziile lui Trump. Principala problemă este că nici SUA, nici Iranul nu vor opri războiul fără un acord clar. Iranul nu va accepta un armistițiu temporar fără garanții și fără ridicarea sancțiunilor, a explicat Sanam Vakil, analist la Chatham House.

Liderii iranieni au început să transmită populației că sunt pregătiți pentru un război lung. "SUA nu știu nici cum să înceapă, nici cum să termine un război în această regiune. Nu vom permite Israelului și SUA să impună o nouă ordine", a spus Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele Parlamentului iranian, apropiat de Gărzile Revoluționare. El a subliniat că Iranul nu va accepta un armistițiu doar ca războiul să fie reluat peste câteva luni.

Fostul oficial american Rob Malley, emisarul lui Joe Biden pentru Iran, a spus că Teheranul are două obiective: să oprească războiul din cauza costurilor uriașe, dar și să forțeze SUA și economia globală să plătească un preț suficient de mare pentru a descuraja viitoare atacuri. Cea mai puternică armă a Iranului s-a dovedit capacitatea de a perturba Strâmtoarea Ormuz, prin care trece aproximativ o cincime din petrolul și gazele lumii.

"Acum știu că pot face asta și este foarte eficient. Riscul este că vor ține întreaga lume ostatică", a spus un oficial occidental.

Dacă SUA se retrag, Iranul ar putea fi presat de aliați precum Rusia și China să înceteze atacurile. Totuși, un oficial occidental a spus că nu este clar dacă regimul poate supraviețui pe termen lung. "Nu știu ce ar trebui să se întâmple ca regimul să spună: ne oprim și reconstruim. Nu sunt sigur că pot reconstrui, iar asta duce la un scenariu foarte întunecat".

Surse apropiate regimului spun că Gărzile Revoluționare se comportă mai mult ca un grup militant decât ca o armată, folosind tactici de război asimetric. De pildă, și-au părăsit bazele și s-au împrăștiat pentru a reduce riscul de a fi lovite în timp ce lansează atacuri. Totodată, Iranul continuă să producă rachete în locații ascunse și își dozează loviturile pentru a susține un război lung.

SUA și Israelul susțin însă că au redus drastic capacitatea militară a Iranului, cu toate acestea, Iranul continuă atacurile zilnice. "Poți provoca durere Dubaiului chiar și dacă lovești cu o rachetă pe lună", a spus o sursă. Iar atacurile rebelilor houthi din Marea Roșie au arătat cât de problematice pot fi astfel de amenințări pe termen lung.

În cele din urmă, viitorul Iranului ar putea depinde mai mult de relația dintre regim și populație decât de atacurile externe. Însă, deocamdată, "populația iraniană stă deoparte", a atras atenția oficialul occidental citat.

Georgiana Dulgheru Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Mâncaţi pâine la fiecare masă?
Observator » Ştiri externe » Prețul pe care Iranul îl cere pentru a încheia războiul: Anunţă că e dispus să ducă o bătălie lungă