Antena Meniu Search
x

Update Război Rusia - Ucraina, ziua 151 LIVE TEXT. Polonia strânge bani pentru a cumpăra o dronă Bayraktar pentru Ucraina. Președintele german: Războiul din Ucraina, un război împotriva unităţii Europei

Război Rusia - Ucraina, ziua 151. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, afirmă că trupele sale înaintează în regiunea Herson. SUA au acordat un nou pachet de asistenţă pentru Ucraina, în valoare de 270 de milioane de euro. De partea cealaltă, Rusia caută ajutor în Africa. Rămasă fără aliaţi europeni, Rusia încearcă să creeze alianţe pe continentul african.

de Redactia Observator

la 24.07.2022, 21:44

  • Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 1-50, aici
  • Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 51 - 110, aici
  • Război Rusia - Ucraina, desfăşurarea evenimentelor pe zile. Ziua 111 - prezent, aici

UPDATE 21.44: Preşedintele german: ''Un război împotriva unităţii Europei''

Războiul pe care preşedintele rus Vladimir Putin îl duce împotriva Ucrainei este şi "un război împotriva unităţii Europei", a denunţat duminică preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, citat de France Presse. "Războiul pe care Putin îl duce împotriva Ucrainei este şi un război împotriva unităţii Europei. Nu trebuie să ne lăsăm divizaţi, nu trebuie să lăsăm să fie distrusă marea operă a unei Europe unite pe care noi am început-o într-un mod atât de promiţător", a declarat el într-un discurs la Paderborn (vestul ţării).

"Acest război nu priveşte doar teritoriul Ucrainei, el afectează fundamentul dublu comun al valorilor noastre şi al ordinii noastre paşnice", a adăugat el. Dar a apăra aceste valori şi a te pune garantul lor înseamnă de asemenea să fii pregătit "să accepţi inconveniente sensibile", a subliniat preşedintele german, fără a da mai multe detalii despre inconvenientele respective.

Pe acelaşi subiect

"Suntem pregătiţi pentru aceasta? Ne confruntăm toţi cu această întrebare - astăzi şi în zilele, săptămânile şi lunile care urmează", a afirmat el. "Rusia nu se mulţumeşte să repună în discuţie frontierele, ea nu se mulţumeşte să ocupe teritoriile unui stat vecin independent şi suveran, ea merge până la a contesta natura de stat a Ucrainei", a mai denunţat Frank-Walter Steinmeier.

UPDATE 21:10 Lavrov dă asigurări la Cairo cu privire la reluarea exporturilor de cereale

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, aflat în vizită în Egipt, a ţinut duminică să-i asigure pe partenerii săi egipteni după acordul asupra "culoarelor securizate" pentru exporturile de grâne din Ucraina şi Rusia care trebuie să îndepărteze riscurile insecurităţii alimentare, în special în Africa, potrivit AFP.

Declaraţia sa intervine la o zi după ce armata rusă a bombardat oraşul-port Odesa, care are un rol cheie în reluarea exporturilor de cereale ucrainene.

UPDATE 21:00 Polonia strânge bani pentru a cumpăra o dronă Bayraktar pentru Ucraina

Polonezii au colectat 4,7 milioane de euro pentru a oferi o dronă de luptă turcească Bayrakter Ucrainei, a anunţat duminică iniţiatorul acestui proiect, potrivit AFP. "22.500.000 de zloţi! Made in Poland!", şi-a exprimat satisfacţia jurnalistul Slawomir Sierakowski pe site-ul internet al revistei de stânga poloneze Krytyka Polityczna, al cărei cofondator este.

Această colectă în Polonia este urmare a unui proiect similar realizat în luna mai, cu succes, în Lituania vecină.

UPDATE 20.40: Comentariu EFE: Zelenski îşi consolidează nucleul fidelilor, debarasându-se de presupuşi ''trădători''

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se înconjoară de un grup dur de personalităţi politice de prim-plan, care şi-au demonstrat loialitatea, după aproape cinci luni de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, în plină epurare de înalţi oficiali suspectaţi de ''trădare'', comentează agenţia de presă EFE, citând media locale.

Liderul ucrainean s-a concentrat încă de la începutul ofensivei atât pe coordonarea apărării ţării, cât şi pe comunicare, domeniu în care se simte confortabil graţie carierei sale de actor. Chiar dacă s-a aflat în miezul tuturor deciziilor importante, preşedintele s-a bazat pe o serie de personalităţi de nivel înalt din anturajul său, a căror influenţă nu este întotdeauna legată de competenţe clar definite.

În acest gen de ''Cine este cine'', premierul Denis Şmîgal are rolul unui funcţionar fidel, fără să aspire să rivalizeze cu preşedintele, în pofida largilor sale puteri care derivă din poziţia sa. În realitate, al doilea om ca putere în stat este şeful administraţiei prezidenţiale, Andrii Iermak, care întreţine o relaţie de încredere strânsă cu Zelenski, în pofida faptului că formal este doar secretarul său. Următorul personaj-cheie este David Arahamia, şeful grupului parlamentar al partidului lui Zelenski, Slujitorul Poporului, conform unei analize publicate săptămâna aceasta de Ukrainska Pravda. 

La rândul său, fostul jurnalist Mihailo Podoliak a făcut parte din delegaţiile de negociatori cu Rusia la Minsk şi la Istanbul. De asemenea, el este responsabil cu comunicarea situaţiei de pe front, difuzarea pierderilor inamice şi negocierea schimburilor de prizonieri.

Alţi colaboratori apropiaţi ai lui Zelenski sunt miniştrii apărării şi de externe, Oleksii Reznikov, respectiv Dmitro Kuleba. Acesta din urmă, pe plan extern, este a doua ''faţă'' a Ucrainei, după preşedinte, datorită omniprezenţei sale în toate întâlnirile multilaterale sau bilaterale, precum şi a activităţii sale intense pe reţelele de socializare.

În timp ce toate aceste figuri reprezintă nucleul dur şi loialitatea faţă de lider, Ucraina a cunoscut recent un fel de epurare în serviciile sale de securitate, inclusiv în spionaj. Înainte de toate, a fost destituit Ivan Bakanov, şeful Serviciului de Securitate (SBU) şi prieten din copilărie al preşedintelui. Aproape în acelaşi timp, a fost concediat procurorul general Irina Venediktova, în timp ce Zelenski a ordonat o examinare aprofundată a activităţii tuturor membrilor SBU, ceea ce a accelerat concedieri în masă la nivel regional sau local.

Se estimează că aceste schimbări nu vor fi ultimele. Mai mulţi analişti politici au sugerat că următorul pe lista celor concediaţi va fi premierul Denis Şmîgal. Pe de altă parte, nu există speculaţii privind eventuale schimbări care să vizeze nucleul dur din jurul preşedintelui ucrainean. 

UPDATE 19.35: Oligarhul God Nisanov, unul dintre cei mai bogați oameni din Europa, vrea cetățenie portugheză

Miliardaru rus God Nisanov, afectat de sancțiunile SUA în urma războiului din Ucraina, cere cetățenie portugheză, potrivit NEXTA. God Nisanov este considerat unul dintre cei mai bogați oameni din Europa. Oligarhul rus este prieten apropiat cu mai mulți oficiali ruși, iar averea sa este estimată la 1,3 miliarde de dolari. Acum, Nisanov se află pe lista neagră a Statelor Unite, în urma războiului declarat de Vladimir Putin în Ucraina. 

UPDATE 18.20: Războiul din Ucraina și capacana în care Putin a intrat singur

Timothy David Snyder, profesor al catedrei de istoria a Universității Yale, unul dintre autorii care au tratat pe larg subiectul dictaturilor, a făcut o analiză a situației în care se află Vladimir Putin la aproape cinci luni de la începutul războiului din Ucraina.

Profesorul este de părere că Vladimir Putin se află într-o capcană pe care și-a construit-o singur de-a lungul timpului și din care poate ieși doar dacă declară victoria în conflictul început în ianuarie. Mai exact, rivalii săi politici, militarii și chiar publicul rus se află în situația în care vor fi de acord cu proclamarea succesului în acest război. De asemenea, aceștia sunt gata să pună toată responsabilitatea unei înfrângeri pe umerii președintelui.

UPDATE 17.25: Oficial ucrainean: Regiunea Herson, ''definitiv eliberată'' până în septembrie

Regiunea Herson, în sudul Ucrainei, va fi "eliberată definitiv" de sub ocupaţia forţelor ruse până în septembrie, a declarat duminică un responsabil local, citat de AFP. "Putem spune că regiunea Herson va fi definitiv eliberată până în septembrie şi că toate planurile ocupanţilor ruşi vor eşua", a declarat consilierul şefului administraţiei militare regionale din Herson fidel Kievului, Serhii Hlan, într-un interviu acordat televiziunii ucrainene.

Armata ucraineană a început să câştige teren în ultimele săptămâni în regiunea Herson, din sudul ţării, cu ajutorul livrărilor de arme occidentale. "Putem vorbi de o răsturnare a situaţiei pe teren. În cursul operaţiunilor recente, forţele armate ucrainene sunt cele care au avut avantajul", a adăugat Hlan. "Armata noastră avansează progresiv, trecem de la faza defensivă la o contraofensivă".

Ruşii au preluat controlul asupra principalului oraş din regiune Herson la 3 martie. Era atunci primul mare oraş care ceda ofensivei Moscovei după începerea invaziei ruse în Ucraina, la sfârşitul lunii februarie. Esenţială pentru agricultura ucraineană, regiunea este limitrofă peninsulei Crimeea, anexată de Moscova în 2014.

UPDATE 16.15: Rusia lansează la apă cel mai mare submarin din lume

Marina rusă a lansat la apă cel mai lung submarin din lume, prezentat publicului ca un vas de cercetare dar, după cum speculează unii analiști, ar putea fi vorba despre o platformă de spionaj și chiar destinată lansării celor mai noi rachete nucleare. După cum anunță șantierul naval Sevmash, recepția a avut loc la începutul acestui an în portul Severodvinsk, regiunea Arhanghelsk, notează CNN.

Experții spun că designul său este o versiune modificată a submarinelor cu rachete ghidate din clasa Oscar II a Rusiei. Aceștia speculează că dimensiunile record ale acestui vas au fost alese pentru a permite instalarea echipamentelor moderne de colectare a informațiilor, dar și pentru a putea transporta și lansa primele torpile nucleare invizibile.

UPDATE 15.10: SUA se gândesc serios să declare Rusia drept stat sponsor al terorismului

Statele Unite ale Americii iau în considerare serios să declare Rusia un stat sponsor al terorismului în legătură cu acțiunile sale ca urmare a invaziei pe scară largă a Ucrainei, a declarat ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al SUA în Ucraina, Bridget Brink, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

''În ceea ce privește desemnarea Rusiei ca stat sponsor al terorismului, analizăm această chestiune, trebuie analizată cu atenție în conformitate cu legislația americană... Folosim toate mijloacele disponibile, inclusiv multe care s-ar aplica unei țări care este un astfel de sponsor. Cu toate acestea, luăm în serios și un astfel de anunț. Și vom continua să tragem Rusia la răspundere în conformitate cu legea noastră'', a spus Bridget Brink potrivit sursei citate.

Ambasadorul a subliniat că Statele Unite au introdus sancțiuni fără precedent împotriva Rusiei și vor continua să facă acest lucru, în strânsă colaborare cu partenerii aliați. O rezoluție prin care se cere secretarului de stat Anthony Blinken să recunoască Rusia ca stat sponsor al terorismului a fost înregistrată în Senatul SUA.

UPDATE 14.30: Ucraina ar putea exporta 60 de milioane de tone de cereale, dacă porturile nu ar fi blocate

Ucraina ar putea exporta 60 de milioane de tone de cereale în opt sau nouă luni dacă porturile sale nu ar fi blocate, a declarat duminică un consilier economic al președintelui Volodimir Zelenski, citat de Reuters.

Ucraina ar putea câștiga 10 miliarde de dolari dacă ar vinde 20 de milioane de tone de cereale din silozuri și 40 de milioane de tone din noua sa recoltă, a declarat consilierul Oleh Ustenko. Recolta din acest an se ridică la 60 de milioane de tone, din care 20 de milioane sunt destinate consumului intern, a precizat el. ''Dacă porturile ar fi deblocate acum și am spune că trebuie să transportăm 60 de milioane de tone de cereale... atunci am transporta 60 de milioane de tone de cereale în opt-nouă luni", a spus Ustenko. ''Dar, având în vedere ceea ce face Rusia în Marea Neagră, lovitura de ieri arată că în mod sigur nu va funcționa așa'', a adăugat acesta.

UPDATE 13:10 Consilier prezidenţial ucrainean: Atacul de la Odesa arată că exportul de cereale prin porturi nu va fi uşor

Ucraina ar putea exporta 60 de milioane de tone de cereale în opt-nouă luni dacă porturile sale nu ar fi blocate, însă atacul rusesc de la Odesa arată că lucrurile nu vor fi atât de uşoare, a declarat duminică un consilier prezidenţial ucrainean, potrivit Reuters, citat de Agerpres. Ucraina ar putea câştiga 10 miliarde de dolari prin vânzarea a 20 de milioane de tone de cereale din silozuri şi a 40 de milioane de tone de cereale din noua recoltă, a afirmat consilierul prezidenţial Oleh Ustenko. Recolta va avea în total 60 de milioane de tone, dintre care 20 de milioane sunt pentru consum intern, a spus el.

"Dacă porturile ar fi deblocate acum şi am spune că trebuie să mutăm 60 de milioane de tone de cereale, atunci am transporta 60 de milioane de tone de cereale în opt-nouă luni", a declarat consilierul prezidenţial. "Dar, ţinând cont de modul în care se deschid ele acum şi de ce face Rusia în Marea Neagră, prin atacurile de ieri, lucrurile cu siguranţă nu vor funcţiona aşa", a adăugat el, precizând că Ucraina va avea nevoie între 20 şi 24 de luni să exporte un astfel de volum de cereale dacă porturile nu funcţionează corespunzător.

UPDATE 11:45 Rusia susţine că a distrus "infrastructuri militare" ucrainene

Rachete ruseşti au distrus sâmbătă infrastructuri militare în portul Odesa, vital pentru exportul de cereale ucrainene, a anunţat duminică purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, potrivit AFP, citat de Agerpres. "Rachete Kalibr au distrus infrastructuri militare din portul Odesa, printr-o lovitură de înaltă precizie", a scris ea pe contul său de Telegram, ca răspuns la o declaraţie a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a spus că aceste lovituri au distrus posibilitatea unui dialog sau a unei înţelegeri cu Moscova.

După aceste atacuri de la Odesa, Ucraina l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că "scuipă în faţă" ONU şi Turcia şi compromite punerea în aplicare a acordului semnat vineri în legătură cu reluarea exporturilor de cereale blocate de conflict. Sâmbătă, Rusia a dezminţit totuşi pe lângă Turcia că a fost implicată în aceste atacuri. "Ruşii ne-au spus că nu au nimic de-a face cu acest atac şi că analizează chestiunea îndeaproape", a dat asigurări ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar.

UPDATE 08:55 Coreea de Nord acuză SUA că desfăşoară un război biologic în Ucraina

Coreea de Nord a învinuit duminică SUA că fabrică arme biologice în Ucraina, reluând o acuzaţie deja formulată de Rusia şi respinsă de ONU în martie, relatează AFP, citat de Agerpres. Washingtonul "a instalat numeroase laboratoare biologice în zeci de ţări şi regiuni, inclusiv în Ucraina, în dispreţul tratatelor internaţionale", a indicat agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA, făcând referire la elemente "detectate" de Rusia. Phenianul, aliat al Moscovei, a acuzat de asemenea Washingtonul că este "un sponsor imoral al terorismului biologic care împinge umanitatea spre distrugere" şi că a desfăşurat chiar un "război bacteriologic" în timpul Războiului din Coreea din anii 1950. Aceste afirmaţii au fost făcute de mai multe ori în trecut de Phenian, Beijing şi Moscova.

Washingtonul dezminte acuzaţiile. Moscova a acuzat Washingtonul în martie că finanţează cercetări asupra dezvoltării de arme biologice în Ucraina, invadată de la sfârşitul lunii februarie de Rusia, care îşi continuă ofensiva. Washingtonul şi Kievul resping existenţa unor laboratoare menite a produce astfel de arme în Ucraina. SUA se tem ca aceste acuzaţii să nu indice o intenţie a Moscovei de a utiliza în curând astfel de arme în Ucraina.

UPDATE 08:00 Doi americani au murit recent în regiunea Donbas

Doi cetățeni americani au murit recent în regiunea Donbas din estul Ucrainei, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, potrivit Reuters, citat de Mediafax. Administrația americană a fost în contact cu familiile celor decedați și a oferit „toată asistența consulară posibilă, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Acesta a refuzat să precizeze cât de recente sunt decesele sau circumstanțele acestora. „Din respect pentru familii în aceste momente dificile, nu avem nimic mai mult", a declarat purtătorul de cuvânt, confirmând un raport anterior al CNN. Mai mulți americani s-au oferit voluntari pentru a lupta alături de forțele ucrainene. Un cetățean american a fost ucis în luptă în luna mai, după ce s-a alăturat miilor de străini care s-au oferit voluntari.

Zelenski spune că forţele ucrainene avansează în regiunea Herson

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sâmbătă seară, că forţele armate avansează pas cu pas în regiunea Herson, notează news.ro. "În primul rând, putem spune acum despre regiunea Herson că forţele armate ale Ucrainei avansează pas cu pas în regiune. Atacul de astăzi cu rachete ruseşti asupra Odesei, în portul nostru, este unul cinic şi a fost şi o lovitură pentru poziţiile politice ale Rusiei însăşi. Dacă cineva din lume ar mai putea spune că este posibil un fel de dialog cu Rusia, este nevoie de un fel de acorduri, atunci asta se întâmplă. Rachetele ruseşti Kalibr de astăzi au distrus însăşi posibilitatea unor astfel de declaraţii. Şi vedem unanimitatea absolută a reacţiei lumii la această grevă. Ocupanţii nu mai pot înşela pe nimeni. Printre altele, în urma acestei lovituri,,a fost avariată şi clădirea Muzeului de Artă Odesa. Rachetele lovesc foarte aproape de obiectivele istorice din Odesa .Această aparentă barbarie rusească ne aduce şi mai aproape de obţinerea armelor de care avem nevoie pentru victoria noastră", a spus Zelenski.

El i-a mulţumit preşedintelui american Joe Biden pentru noul pachet de asistenţă de securitate de 270 de milioane de dolari. "Va veni ziua în care rachetele îşi vor pierde sensul pentru ocupanţi. Vom face tot ce este necesar pentru a obţine în continuare sisteme moderne şi eficiente de apărare aeriană. Este scopul nostru", a mai spus el.

Rusia încearcă să creeze alianţe non-occidentale. Serghei Lavrov merge în Africa

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov va începe duminică în Egipt un turneu african, încercând să creeze alianţe non-occidentale, notează Mediafax. În Egipt, Lavrov se va întâlni cu oficiali care încearcă să aibă relaţii strânse şi cu Rusia, dar şi cu Statele Unite, care, împreună cu alte puteri occidentale, au încercat să izoleze Moscova cu sancţiuni dure după invazia din 24 februarie a Ucrainei, scrie Reuters. După ce se va întâlni cu membrii Ligii Arabe la Cairo, el se va deplasa în Etiopia şi Uganda, două ţări care au relaţii tensionate cu Occidentul, precum şi în Republica Congo.

Egiptul are legături strategice şi economice semnificative cu Rusia, care a fost o sursă cheie în ultimii ani de grâu, armament şi turişti. Săptămâna aceasta, corporaţia energetică rusă de stat Rosatom a început construcţia mult amânată a primei centrale nucleare din Egipt, cel mai mare proiect ruso-egiptean de la finalizarea Marelui Baraj Aswan de pe Nil în 1970. Aceste legături au provocat nelinişte în rândul statelor occidentale. Relaţia Egiptului cu Statele Unite rămâne centrală şi, în conformitate cu poziţia Occidentului, a refuzat cel puţin un transport rusesc de grâu despre care Ucraina a spus că a fost furat de pe pământurile ocupate.

Dar poziţia occidentală privind războiul a căpătat o influenţă limitată în lumea arabă şi în Africa, unde guvernele sunt receptive la alternativele non-occidentale, a declarat H.A. Hellyer de la Royal United Services Institute, un think tank din Marea Britanie. Egiptul „identifică faptul că lumea devine mai mult şi nu mai puţin multipolară şi nu vrea să se limiteze la o relaţie care privilegiază Occidentul mai presus de orice”, a spus el.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Război Rusia - Ucraina, ziua 151 LIVE TEXT. Polonia strânge bani pentru a cumpăra o dronă Bayraktar pentru Ucraina. Președintele german: Războiul din Ucraina, un război împotriva unităţii Europei