Antena Meniu Search
x

Vladimir Putin e mort din punct de vedere moral, a început stalinizarea Rusiei - analiză The Economist

Când Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei, visa să restabilească gloria Imperiului Rus, scrie The Economist. Însă a sfârșit prin a restabili teroarea lui Stalin.

de Redactia Observator

la 11.03.2022, 11:14

S-a ajuns aici nu numai pentru că a dezlănțuit cel mai violent act de agresiune neprovocată din Europa din 1939, ci și pentru că, acasă, se transformă într-un dictator – un Stalin din secolul al XXI-lea, recurgând la minciuni, violență și paranoia.

Președintele Rusiei a crezut că va reuși să îngenuncheze rapid Ucraina, așa că nu și-a pregătit soldații pentru invazie și penru o misiune de lungă durată. Ba mai mult, a susținut în repetate rânduri că acest lucru nu se va întâmpla, iar oficialii ruși vorbesc, în continuare, despre "o operațiune specială".

După două săptămâni infernale pe câmpul de luptă, el încă neagă că a declanșat ceea ce ar putea deveni cel mai mare război al Europei, după 1945. Pentru a susține această minciună, a subjugat presa și i-a amenințat pe jurnaliști cu pedepse grele dacă vor folosi în articole cuvinte precum "război" sau "invazie".

Pentru că nu a reușit să obțină o victorie rapidă, armata rusă apelează acum la tactici medievale, sperând că ucrainenii vor ceda: atacă orbește și încearcă să înfometeze populația. Ba mai mult, soldații au bombardat un spital de copii și o maternitate în Mariupol, atacul soldându-se cu trei morți și 17 răniți. Acuzată de crime de război, Moscova se apără spunând că spitalul fusese transformat într-un obiectiv militar.

Pe acelaşi subiect

The Economist: Vladimir Putin e mort din punct de vedere moral

Twitter

De ce Rusia nu va reuși să impună un guvern fidel Kremlinului

Rusia încă face progrese, mai ales în sudul Ucrainei și chiar dacă va captura Kievul este greu să-l considerăm pe Vladimir Putin drept un învingător. Să presupunem că Rusia reușește să impună un nou guvern. Toți ucrainenii sunt acum uniți împotriva invadatorului, iar "marioneta" lui Putin nu ar putea conduce fără ocupație, însă Rusia nu are resursele financiare și umane pentru a face asta. Pentru a înfrunta o insurgență – în acest caz, una susținută de NATO – ocupanții au nevoie de 20 până la 25 de soldați la 1.000 de oameni; Rusia are puțin peste patru. Dacă nu va reuși să impună o conducere pro-rusă, liderul de la Kremlin va fi nevoit să ajungă la un compromis cu Ucraina, scrie The Economist. 

Atacând Ucraina, Putin a comis o greșeală catastrofală. El a distrus reputația forțe armate ale Rusiei, care s-au dovedit inapte din punct de vedere tactic împotriva unui adversar mai mic, mai modest echipat, dar motivat. Rusia a pierdut munți de echipamente și a pierdut mii de soldați, aproape la fel de multe în două săptămâni, cât a pierdut America în Irak, în 2003.

Și, la fel ca Stalin, Putin distruge "burghezia", marele motor al modernizării Rusiei. De această dată, cetățenii nu mai sunt trimiși în gulag, dar fug în Finlanda, Turcia sau în Armenia. Cei care aleg să rămână plătesc prețul războiului lui Putin, fiind afectați de regulile tot mai stricte impuse de liderul de la Kremlin și de sancțiunile Occidentului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Vladimir Putin e mort din punct de vedere moral, a început stalinizarea Rusiei - analiză The Economist