Video Ce ar putea urma după ce tot mai multe ţări au început să recunoască statul palestinian

Germania, în schimb, face notă discordantă cu partenerii europeni şi susţine că recunoaşterea ca ţară a Palestinei nu ar trebui să intervină decât la finalul procesului de negociere a unei soluţii cu două state. Cancelarul Friederich Merz a devenit din ce în ce mai critic cu Israelul, a şi oprit un transfer de arme, dar a amânat discuţiile pentru o astfel de decizie până cel puţin la sfârşitul lunii. Nici Italia nu se alătură şirului de ţări occidentale care recunosc Palestina.

Miniştrii de extremă dreapta din cabinetul Netanyahu au reacţionat violent la recunoaşterea statului palestinian şi au anunţat nu doar anexarea Cisiordaniei, ci şi desfiinţarea Autorităţii Palestiniene. Nici ambasadorul Israelului la ONU n-a vrut sa excludă anexarea Cisiordaniei şi a numit demersul o şaradă. Marea Britanie a avertizat Israelul să nu recurgă la o anexare care ar zădărnici orice şansă la pace, dar a primit o replică dură din partea premierului israelian.

Am analizat întreaga situaţie alături de Ioana Bercean, expertă în Orientul Mijlociu

Marius Pancu: Ce semnificații are, ce se schimbă în mod concret după această recunoaștere la adunarea Națiunilor Unite de tot mai multe state și, spuneam, de 4 din 5 membri ai Consiliului de Securitate al ONU acum?

Ioana Bercean: Esențial, juridic, nu se schimbă momentan nimic. Este foarte important, într-adevăr, că acest semnal vine tocmai dinspre Franța și Marea Britanie, pentru că noi am avut în ultimele luni o serie de state care s-au alăturat acestui demers de recunoaștere a unui stat palestinian. 

Dar dacă ne întoarcem puțin în istorie, nu foarte departe, pentru că nu avem nici timp și poate nici răbdarea necesară pentru a diseca ce a fost acolo înainte, dacă vreți, din vremuri biblice. Pentru că, până la urmă, trebuie să demontăm un pic și mitul acesta, că teritoriul acesta, ocupat pe de o parte de comunitatea evreiască acum câteva sute de ani și respectiv de palestinieni, era un pământ netocmit și gol, unde a venit cineva și-a înființat un stat. Acolo, sigur, exista o comunitate, sigur, numită general arabă, așa cum sunt numiți toți locuitorii din zona Golfului. Sigur că nu exista un stat palestinian, pentru că aceasta este altă parte a problemei, care este puțin distorsionată în spațiul public.

Toate statele din zona Golfului au fost create după 1930. Deci, nu suntem într-o situație din aceasta inedită. Ce se schimbă acum? Este important, cum spuneam, închizând paranteza, că vine dinspre partea britanică și cea franceză, pentru că problemele sau cele mai multe probleme din modernitate, nu din secolul XX, respectiv secolul XXI ale acestei regiuni, au plecat, dacă doriți, de la Acordul Sykes–Picot,  de la Tratatul de la Sevres sau declarația Balfour. 

Deci toate acestea au fost acorduri, respectiv linii trasate pur și simplu în nisip, care, nu cum spune celebul James Warr, Marea Britanie a oferit un cămin evreiesc, a oferit un pământ care nu-i aparținea până la urmă, pentru că acolo aveam, în urma Tratatului de la Sevres și acea înțelegere între puterile aliate și Imperiul Otoman, după încheierea războiului. S-a instituit acel mandat, mă rog, s-au cele două mandate, britanic și francez. Și Marea Britanie a plecat din regiune, lăsând în urmă foarte multe probleme, care iată au reverberații dintre cele mai puternice, chiar și astăzi. 

Noi ne apropiem acum de comemorarea a doi ani de la atacul terorist din 7 octombrie 2023 al Hamas asupra Israelului și suntem în postura în care nici problema aceasta a eliminării, sau obiectivul acesta a eliminării complete a organizației teroriste Hamas de către Israel nu a fost dusă la capăt și nici eliberarea tuturor ostaticilor, așa cum se promisese atunci în zilele imediat următoare. 

Se schimbă la nivel diplomatic, imagologic, pentru că, iată, nu se pune această problemă până la urmă, inclusiv în adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite, se pune la modul mai serios decât s-a pus anterior și, într-un mod paradoxal, este pentru prima oară în foarte mulți ani, poate aproape două decenii, când se vorbește, din nou, într-un mod mai asumat, mai serios despre soluția celor două state, pentru că, după acordurile de la Oslo și tot ce a însemnat eșecul lor până la urmă, problema sau soluția celor două state nu a mai fost niciodată discutată în mod serios. 

Am urmărit inclusiv declarația premierului Netanyahu. Sigur că poate fi discutată și analizată. Trebuie să înțelegem că este o declarație politică. Domnia sa nu are o rată de încredere foarte mare în rândul populației, dar, paradoxal, s-ar putea în acest context în care se observă o aliniere culmea a Occidentului nu a unor state revisioniste sau cum ne place nouă să numim. Uneori, sigur, nu aliniez acestei denumiri neapărat, sudul global, adică acelor state care nu sunt neapărat pe aceeași lungime de undă cu Occidentul. Deci, vine din partea occidentală. 

Domnul Netanyahu face astea declarații pentru că este obligat politic și pentru că și-a asumat, până la urmă, cele obiective despre care spuneam și nu a fost îndeplinite. Paradoxal, s-ar putea să-i crească rata de încredere, dar rămâne de văzut cât din cariera politică a domniei sale mai are în față, pentru că există diverse elemente, diverşi factori care indică, poate, despre o ieșire din scena politică și, poate, de aceea toate aceste elemente se alinează acum. Acest discurs al Franței, al Marii Britanei, Canadei, a Australiei, respectiv publicarea celuiui raport al Organizației Națiunilor Unite privind posibilul genocid din Gaza și așa mai departe.  

Marius Pancu: Anexarea Cisiordaniei pe masa miniştrilor de extremă dreaptă, momentan, în cabinetul Netanyahu. Ce ar însemna asta, vă întreb, și cum ar diferi, de facto, față de viața de acum a palestinienilor din Cisiordania? 

Ioana Bercean: În Cisiordania există în jur de 700 de mii de settlers, de coloniști evrei, care și-au făcut acolo diverse stabilimente, există business-uri, o parte din industria militară a Israelului se întâmplă în Cisiordania. Iar acesta este unul dintre elementele pe care statele occidentale sau toate  aceste noi puteri care pun pe masă soluția acelor două state, a trebuit să-l ia în considerare. Pentru că până acum au mai fost discuții. Dar soluția această a acelor două state nu este doar o simplă declarație politică. Pentru a fi pusă în practică, trebuie îndeplinite și câteva condiții, dacă se poate, simultan. Iar această problemă a coloniilor din Cisiordania este una dintre ele. Atâta vreme cât statele occidentale nu sunt pregătite în mod serios să impună sau să încerce o impunere a dreptului internațional. Prin diverse metode, nu? Care se aplică și în alte situații. Sancțiuni, poate, nu știu, diverse discursuri sau diverse întâlniri sau relații, discursuri, întâlniri bilaterale cu partea israeliană. 

Acest lucru nu se va întâmpla. Pentru că noi avem o problemă în momentul de față. Bun, vrem un stat palestinean. Ceea ce este, până la urmă, un lucru promis palestinienilor și, sigur, într-o paranteză și kurzilor pe de altă parte. Asta e o altă discuție. Dar cum facem acest stat palestinean? Pentru că noi avem un teritoriu locuit de palestinieni în West Bank, în Cisiordania și avem un teritoriu în Fâșia Gaza. Cum unificăm aceste două bucăți de pământ, până la urmă? Unde locuiesc palestinieni? Cine va conduce această viitoare țară Palestina? 

Pentru că, sigur, nu poate fi vorba despre Hamas sub nicio formă. Cât de legitimă mai este autoritatea palestineană în special în Fâșia Gaza? Pentru că autoritatea palestineană a cam abandonat, dacă doriți, populația din Fâșia Gaza. Deci sunt o serie de elemente care ar trebui îndeplinite simultan pentru că această discuție să capete aspecte practice. 

Va trebui, întocmită, o foaie de parcurs de care atât Comunitatea Internațională, sigur, cât și palestinienii să se țină de ea, să urmeze acei indici sau acele variabile care trebuie neapărat duse la îndeplinire. Și avem și această discuție, desigur. Nu cred că momentul ales de premierul Britaniei pentru a face acest anunț a fost întâmplător în timpul vizitei președintelui Donald Trump în Marea Britanie. Se știe vehemența cu care Donald Trump s-a opus inclusiv în primul mandat soluției celor două state și am discutat și împreună chiar planurile domniei sale privind Gaza și așa mai departe.

Dar poate în subsidiar ar trebui puțin să ne uităm și înspre declarațiile sau înspre anumite elemente de discuție pe care Donald Trump le are inclusiv vis-a-vis de premierul Netanyahu. Nu au fost întotdeauna cele mai politicoase, poate ironice, poate acide, pentru că America, administrația Trump și viitoarea administrație americane au niște planuri pentru Orientul Mijlociu. Mai mult decât atât, ne uităm doar înspre un alt fapt. Președintele Trump se va întâlni zilele acestea cu președintele Erdoğan, ceea ce nu este întâmplător și ceea ce trebuie pus în contextul acestei discuții despre soluția celor două state. 

Este o politică bipartizană într-adevăr în Statele Unite sau principalele politici bipartizane sunt controlul armelor, dacă vreți, niciodată amendamentul 2 nu va fi anulat și politica aceasta vis-a-vis de Israel. Este mult de discutat aici, dar se poate că în noul context în care avem o reașezare, dacă vreți, a ordinii mondiale, a noilor falii geopolitice, poate este un moment propice unei discuții oneste, deschise  și sigur care cere foarte multă asumare politică.

Domnul Macron își permite această asumare politică pentru că este spre sfârșit de carieră politică, aproape nu-și termină al doilea mandat, în timp ce domnul Kirsteinmer, premierul britanic, a făcut într-adevăr un gest destul de curajos, aproape dacă vreți, un fel de răsplată sau de recompensă pentru ceea ce s-a întâmplat la finalul primului război mondial. 

Marius Pancu: Pentru că tot pomeneaţi de autoritatea palestiniană și am văzut și discursurile de la adunarea generală ONU, inclusiv autoritatea palestiniană cerea Hamas să renunțe la arme. Emmanuel Macron spunea că Hamas nu poate să continue și făcea apel către autoritatea palestiniană, nu știu, să joace un rol mai important, care este rolul pe care-l poate juca autoritatea palestiniană în această arhitectură nouă?

Ioana Bercean: O să încerc într-un minut să comprim. Inclusiv recunoașterea Franței a statului palestinian a fost condiționată de eliberarea tuturor ostaticilor și sigur dezarmarea completă a Hamas. Sigur că Hamas nu mai poate intra în discuție, mai ales după 7 octombrie, sigur și datorită evenimentelor anterioare. 

Problema este că această autoritate palestiniană, Fatah, cum o cunoaștem noi, s-a desprins tocmai pe fondul unor acte de corupție, nemulțumirii populației din Fâşia Gaza și așa mai departe. Sigur că în momentul de față este singura, hai să spunem, formațiune  politică legitimă, care ar putea reprezenta întreaga populație palestiniană. Dar rămâne de văzut ce anume se va întâmpla în Fâşia Gaza mai departe. 

Pentru că, repet, după 7 octombrie, sigur, în această criză umanitară, autoritatea palestiniană a fost destul de tăcută. Va trebui și vom discuta probabil de multe ori în următorii 2-3 ani, cel puțin, despre acest aspect. Pentru că odată ce el a fost pus pe tapet, nu va mai ieși de acolo. Dar vor fi diverse  variabile care vor interveni, inclusiv implicarea statelor din Golf, statelor arabe. Trebuie să ne uităm un pic și înspre Arabia Saudită, Qatar, care, deși la o primă vedere par puțin desprinse așa de tot ce se întâmpla acum, ele chiar nu sunt, au fost foarte multe negocieri.

Să ne uităm puțin și înspre Siria și înspre Liban și, de ce nu, chiar înspre Iran. Știu că este una dintre cele mai sensibile situații sau cele mai sensibile spețe discutate, pentru că implică foarte multă emoție, emoție colectivă, emoția Holocaustului pe de-o parte, emoția locuitorilor din regiunea respectivă, nu? Care spun că retreiesc o a doua Nakba, adică o a doua catastrofă, prima fiind în 1947.

Dar poate este un moment propice dacă toți suntem în această schimbare geopolitică, a faliilor geopolitice. Sunt momente din acestea care probabil vor fi valorificate sau instrumentalizate într-un fel și sperăm noi că într-un fel pozitiv pentru toată lumea. Pentru că, de altfel, soluția celor două state și foarte mulți analiști, inclusiv israelieni, spun că soluția celor două state este cea mai legitimă și cea mai viabilă soluție de securitate inclusiv sau în primul rând pentru poporul israelian. 

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰