Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum se numeşte noul partid înfiinţat de Ludovic Orban. "Nu noi am părăsit PNL, ci conducerea PNL a părăsit oamenii care ne-au votat"

Ludovic Orban şi cei 16 colegi alături de care a demisionat din PNL vor înfiinţa un nou partid. Aceştia au semnat actul constitutiv şi luni vor depune documentele de înregistrare la Tribunalul Bucureşti.

de Cornel Preda

la 14.12.2021 , 16:10

Ludovic Orban şi-a anunţat noul partid Ludovic Orban şi-a anunţat noul partid

Fostul preşedinte al Partidului Naţional, Ludovic Orban, a anunţat că noul partid se va numi Forţa Dreptei, nume care va fi valabil până la organizarea Congresului noului partid.

”Astăzi am luat decizia, împreună cu cei 16 colegi membri ai Parlamentului care am decis să ne dăm demisia din PNL în momentul în care conducerea PNL a decis să readucă la putere PSD. Toţi parlamentarii, împreună cu mulţi colegi de ai noştri din ţară, simpatizanţi, susţinători, am luat decizia de a pune bazele unei noi construcţii politice de centru dreapta.

Am luat această decizie pentru că în primul rând considerăm că e o obligaţie morală pentru noi de a continua să reprezentăm cetăţenii români care ne-au acordat votul”, a declarat Ludovic Orban, în declaraţia de la Parlament. 

Articolul continuă după reclamă

De ce se numeşte partidul Forţa Dreptei

Pe acelaşi subiect

Orban a explicat că a fost ales acest nume pentru că este numele moţiunii cu care s-a prezentat în faţa Congresului PNL.

”Nu noi am părăsit PNL, ci conducerea PNL a părăsit oamenii care au avut încredere în noi, care ne-au acordat votul şi care şi-au pus speranţele în PNL. Ei au săvârşit o gravă trădare faţă de aceşti oameni, preferând să stea în bagajele la guvernare ale PSD, preferând să fie advrsarul politic nu doar al forţelor de dreapta, ci al tuturor celor care cred în democraţie. Guvernarea de astăzi e o struţo-cămilă în care, din punctul meu de vedere, decizia aparţine PSD, iar aşa cum s-a demonstrat de-a lungul timpului, deciziile PSD au făcut mai mult rău României”, a afirmat Ludovic Orban,

Ludovic Orban a precizat că noua construcţie politică este ”o construcţie pe termen lung şi o construcţie serioasă care presupune un mod corect, cinstit, onest, loial de a face politică”.

Cronologia scandalurilor dintre Ludovic Orban şi noua conducere PNL

Pe 25 septembrie, Ludovic Orban a pierdut alegerile pentru şefia partidului, în faţa lui Florin Cîţu. Ludovic Orban l-a felicitat pe adversarul său și a anunțat că își va da demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților, dar şi că "Între Ludovic Orban și Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat".

Două zile mai târziu, pe 27 septembrie, Ludovic Orban și-a depus demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților la sediul partidului. Acesta anunţat că demisia e la dispoziţia lui Florin Cîţu să o înainteze în momentul în care are o soluţie pentru înlocuirea sa, astfel încât funcţia să nu ajungă la PSD. Derluând două luni mai târziu, funcţia a ajuns până la urmă la PSD, Marcel Ciolacu fiind ales noul şef al Camerei Deputaţilor.

Pe 4 octombrie, Ludovic Orban a lăsat să se înţeleagă că ar putea forma un nou partid politic, care să "salveze liberalismul" în România, însă a atras atenţia că el sau susţinătorii lui nu au de ce să fie traşi la răspundere pentru criza politică actuală sau demiterea Guvernului Cîţu printr-o eventuală moţiune de cenzură.

Pe 13 octombrie, Ludovic Orban și-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaților, după ce Florin Cîţu nu a continuat acest demers. "Nu mai pot să fiu părtaş cu decizii luate de o conducere instalată cu forţa în fruntea PNL, care nu mai au nicio legătură cu angajamentele făcute de PNL în campania pentru alegerile parlamentare", declara Ludovic Orban.

O săptămână mai târziu, pe 21 octombrie, Ludovic Orban îşi anunţa şi demisia din PNL, după decizia ca generalul în rezervă Nicolae Ciucă să fie propunerea de premier a PNL. Orban acuza că decizia i-a aparținut președintelui Klaus Iohannis, nu conducerii partidului, şi anunţat că își va prezenta demisia în săptămâna care urmează.

Pe 26 octombrie, fostul lider liberal şi-a anunţat în plen retragerea din grupul deputaţilor PNL. Orban preciza că nu îşi dă încă demisia din PNL, dar lansa atacuri dure la adresa actualului lider Florin Cîţu şi a preşedintelui Klaus Iohannis.

Pe 3 noiembrie, deputatul Ludovic Orban a anunţat, la Parlament, că atât el cât şi parlamentarii care l-au urmat prin dezafilierea din grupul PNL nu vor vota o formulă de guvernare PNL-PSD, ci doar reconstruirea coaliţiei de centru-dreapta cu USR. El acuza încă o dată că "singurul for de conducere al PNL este preşedintele României, care dă ordine slugilor sale din conducerea PNL”. În aceeaşi zi, Violeta Alexandru devenea al 16-lea liberal care pleca din PNL.

Ludovic Orban a avertizat pe 8 noiembrie că va pleca din partid dacă liberalii vor face o alianță de guvernare cu PSD. Fostul președinte al PNL considera că este o rușine pentru actualii lideri ai partidului faptul că iau în calcul să se alieze cu PSD.

Sătui de criticile aduse de Ludovic Orban, liderii PNL au votat excluderea acestuia din partid pe 12 noiembrie. Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal a votat cu o majoritate covârşitoare excluderea lui Ludovic Orban din cadrul partidului. Această propunere ar fi trebuit să meargă spre Consiliul Naţional, undeva să fie votată, iar rezultatul pus în aplicare. La finalul şedinţei, Ludovic Orban a declarat, vizibil afectat, că nu este plăcut ca după 31 de ani în care a construit o mare familie să vină nişte străini să dea foc la casă.

După oficializarea relaţiei dintre PSD şi PNL, pe 22 noiembrie, Ludovic Orban a anunţat că demisionează din partid şi că va începe un nou proiect politic, catalogând alianţa cu social-democraţii ca fiind "o ruşine, o alianţă împotriva naturii".

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri politice » Cum se numeşte noul partid înfiinţat de Ludovic Orban. "Nu noi am părăsit PNL, ci conducerea PNL a părăsit oamenii care ne-au votat"