Grindeanu și Simion, reacții după asasinarea lui Charlie Kirk în fața a mii de oameni: "Un act abominabil"
Sorin Grindeanu, președinte al Camerei Deputaților, a reacționat după asasinarea activistului conservator Charlie Kirk în Utah. Potrivit șefului interimar al PSD, uciderea lui Kirk, un aliat influent al preşedintelui Donald Trump, este "un act abominabil". George Simion și Gabriela Firea au comentat, de asemenea, uciderea lui Charlie Kirk.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, joi, că asasinarea lui Charlie Kirk este un act abominabil şi a transmis un mesaj de condoleanţe familiei acestuia. La rîndul său, europarlamentarul PSD Gabriela Firea apreciază că niciodată oamenii nu trebuie să plătească cu preţul vieţii pentru credinţă, libertatea de exprimare, pentru convingerile lor.
"Asasinarea lui Charlie Kirk este un act abominabil. Nu trebuie să tolerăm niciodată ura, iar ideologia nu trebuie să justifice niciodată cruzimea. Rugăciuni pentru familia sa", a transmis, joi, Sorin Grindeanu, pe reţeaua X.
George Simion: Nu au reușit să-l omoare pe președintele Trump, dar i-au ucis prietenul
Și liderul AUR, George Simion, a comentat uciderea lui Charlie Kirk, într-un mesaj postat tot pe rețeaua X: "Unul dintre cei mai influenți patrioți și conservatori ai SUA, Charlie Kirk, a fost asasinat în timp ce ținea un discurs la un eveniment organizat de el. Nu au reușit să-l ucidă pe președintele #Trump, dar i-au ucis prietenul și aliatul. Odihnește-te în pace, Charlie! Lupta ta va continua", a transmis Simion.
Și europarlamentarul PSD Gabriela Firea a transmis, pe Facebook, un mesaj după asasinat: "Niciodată oamenii nu trebuie să plătească cu preţul vieţii pentru credinţă, libertatea de exprimare, pentru convingerile lor, pentru că nu sunt în tabăra “potrivită” sau pentru alegerile politice. Condamn cu fermitate asasinatul politic din Statele Unite ale Americii! Am crezut că au apus de mult vremurile în care oamenii au murit pentru că au vorbit".
Potrivit acesteia, "uciderea lui Charlie Kirk este un moment de cotitură nu doar pentru SUA, ci pentru întreagă lume care trăieşte în libertate şi democraţie".
"Este şocant faptul că un tânăr care a avut curajul să vorbească, să-şi împărtăşească public şi cu voce tare propriile convingeri, cu argumente solide, a sfârşit atât de tragic. Fiecare are dreptul la propriile idei! Sunt convinsă ca mulţi oameni de diferite opinii religioase şi politice au înţeles ce înseamnă cu adevărat această tragedie şi cum va schimba lumea", a adăugat Gabriela Firea.
Reamintim că activitul conservator american Charlie Kirk, un aliat influent al preşedintelui Donald Trump, a fost împuşcat mortal miercuri în timp ce ţinea un discurs la o universitate din Utah.
Lunetistul care l-a ucis pe Kirk, căutat de poliție
Poliția și agenții federali au organizat joi o căutare intensă a lunetistului despre care se crede că a tras singurul glonț care l-a ucis pe activistul conservator Charlie Kirk, în timp ce acesta răspundea la întrebări despre violența cu arme de foc în timpul unei apariții la universitate, scrie Reuters.
Kirk, în vârstă de 31 de ani, a fost împușcat miercuri în ceea ce guvernatorul Utahului, Spencer Cox, a numit un asasinat politic.
Asasinatul, surprins în detaliu în clipuri video care s-au răspândit rapid pe internet, a avut loc în timpul unui eveniment organizat la prânz, la care au participat 3.000 de persoane, la Universitatea Utah Valley din Orem, Utah, la aproximativ 65 km sud de Salt Lake City. Într-un clip, se putea vedea sânge țâșnind din gâtul lui Kirk imediat după ce s-a auzit un foc de armă, iar el s-a prăbușit pe scaun. Kirk, cofondator și președinte al grupului conservator de studenți Turning Point USA, a fost declarat mort la un spital local câteva ore mai târziu. Asasinarea sa a stârnit imediat reacții de indignare și condamnări ale violenței politice atât din partea democraților, cât și a republicanilor.
Cox a declarat că evenimentele organizate de Kirk în campusurile universitare făceau parte dintr-o tradiție de dezbatere politică deschisă care era "fundamentală pentru formarea țării noastre, pentru drepturile noastre constituționale cele mai de bază". "Când cineva ia viața unei persoane din cauza ideilor sau idealurilor sale, atunci chiar acea bază constituțională este amenințată", a mai spus Cox.
Cine a fost Charlie Kirk
Kirk este considerat o figură reprezentativă a mişcării Make America Great Again a lui Trump. Kirk a susţinut afirmaţiile false ale lui Trump că a pierdut alegerile din 2020 din cauza fraudei electorale.
Trump i-a acordat frecvent credit lui Kirk pentru că a atras mai mulţi tineri şi alegători de culoare în sprijinul campaniei sale electorale de succes din 2024. Activistul MAGA era de asemenea cunoscut pentru criticile sale constante vizavi de Ucraina, NATO şi Ucraina.
Postările de pe contul său de X scot în evidenţă poziţionarea acestuia faţă de conflictele externe şi liderii implicaţi, dar şi admiraţia şi sprijinul vehement faţă de preşedintele SUA, Donald Trump, şi măsurile aplicate de acesta de-a lungul timpului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰