Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Invitaţie surpriză de la Igor Dodon. Şeful de stat de peste Prut îl cheamă la Chişinău pe Klaus Iohannis

Igor Dodon îl invită la Chişinău pe Klaus Iohannis, afirmând că între România şi Republica Moldova trebuie să fie închegată o comunicare responsabilă.

de Redactia Observator

la 30.10.2017 , 15:26

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, l-a invitat pe Klaus Iohannis la Chişinău, el înmânându-i ambasadorului României Daniel Ioniţă o scrisoare oficială în acest sens. Dodon spune că "între şefii de stat ai României şi Republicii Moldova trebuie să fie închegată o comunicare responsabilă şi constructivă" şi că mizează pe faptul că preşedintele României este deschis să accepte un dialog la Chişinău.

Igor Dodon scrie, pe Facebook, că l-a primit luni pe ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, cu care a avut "discuţii amicale şi productive despre necesitatea unei colaborări echilibrate şi reciproc avantajoase între statele noastre, atât în domeniul economic, cât şi în cel cultural".

"L-am asigurat pe domnul ambasador de faptul că relaţiile moldo-române sunt şi vor rămâne a fi fundamentale pentru Republica Moldova, în virtutea vecinătăţii noastre, a evenimentelor istorice comune şi a afinităţilor culturale pe care le-am avut mereu. Suntem două state independente şi suverane, care trebuie să găsească noi oportunităţi de cooperare respectuoasă şi benefică pentru cetăţeni", afirmă preşedintele Republicii Moldova.

Articolul continuă după reclamă

El mai spune că "un temei important" al întâlnirii cu ambasadorul român a fost de a-i înmâna o scrisoare oficială adresată preşedintelui Klaus Iohannis, prin care îi transmite invitaţia de a vizita Republica Moldova.

"Consider că între şefii de stat ai României şi Republicii Moldova trebuie să fie închegată o comunicare responsabilă şi constructivă. Am toată convingerea că numai prin discuţii repetate pot fi depăşite asperităţile şi dificultăţile care mai apar în relaţiile dintre state sau dintre instituţii şi mizez pe faptul că preşedintele României este deschis să accepte un dialog la Chişinău, în orice perioadă comodă pentru dumnealui", adaugă Igor Dodon.

De la începutul mandatului de preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon a avut mai multe întâlniri cu preşedintele Rusiei Vladimir Putin şi a făcut mai multe declaraţii dure la adresa României.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Invitaţie surpriză de la Igor Dodon. Şeful de stat de peste Prut îl cheamă la Chişinău pe Klaus Iohannis