Video Parlamentarii care vor să închidă Institutul Levantului îi răspund lui Constantinescu: "Ce e ilegal în asta?"
Ia amploare scandalul din jurul Institutului Levantului, condus de Emil Constantinescu. Deşi ameninţată cu procesul de fostul preşedinte, USR îşi menţine propunerea făcută în Parlament: institutul ar trebui desfiinţat pentru a face economii la bugetul naţional. Institutul este pe lista neagră a USR, care susţine că aproape 200 de instituţii consumă nejustificat fonduri.
"Vom lua atitudine în plan juridic printr-o plângere penală, cerând despăgubiri pentru kompromat, pentru această acțiune de hărțuire a personalului. Este unicul caz într-o democrație europeană în care un partid politic se pronunță pentru desființarea unui institut de cercetare", a declarat Emil Constantinescu, fost preşedinte al României. Deputatul USR Claudiu Năsui, unul dintre semnatarii proiectului de lege care propunea desfiinţarea institutului, nu dă înapoi.
Ce spune USR
"Eu nu am niciun beneficiu dacă se închide mâine institutul, singurul beneficiu este că bugetul nu mai cheltuie bani pentru un institut în plus, într-o țară care este pe locul doi la sărăcie în UE. Scrie undeva în Constituţie că avem nevoie de un Institut al Levantului?", a declarat Claudiu Năsui, deputat USR. Institutul pentru studierea Levantului a fost înfiinţat prin lege, în 2017, şi are menirea să promoveze pacea mondială şi să studieze istoria culturilor şi civilizaţiillor din spaţiul fostului Levant, o regiune geografică și culturală, nedefinită precis, din bazinul Mării Mediterane şi al Africii. Are 27 de angajaţi şi un buget de peste 2.000.000 de lei pe an pentru plata salariilor.
"S-a format la inițiativa Academiei Române, aprobată de prezidiu, de vârfurile elitei intelectuale românești care se regăsesc în consiliul științific al institutului", a declarat Emil Constantinescu, fost preşedinte al României. O altă instituţie a carei activitate ridică semne de întrebare este Agenţia Naţională a Zonei Montane de la Vatra Dornei. Are sediul central într-o vilă şi obiect de activitate: dezvoltarea comunităţilor de la munte. Aproape 40 de filiale sunt răspândite în toată ţara. "Are rolul de a aduce prosperitate în comunitățile montane. Noi am contribuit la elaborarea Legii Muntelui, tot noi gestionăm pagina pentru punctele gastronomice locale", a declarat Dănuţ Ungureanu, director CEFIDEC, Agenţia Naţională a Zonei Montane.
Înfiinţată acum 10 ani, agenţia cu 50 de angajaţi şi patru directori, se laudă cu 113 proiecte, printre care centre de colectare şi prelucrare a laptelui, fuctelor, legumelor şi înfiinţarea unor stâne. Directorii Agenţiei Zonei Montane au peste 20.000 de lei salariu plus sporuri de muncă de 1.500 de lei lunar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰