SURSE: Interzicerea cumulului pensie-salariu la stat, scoasă din Pachetul II
Interzicerea cumulului pensie-salariu la stat a fost scoasă din Pachetul II de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, în urma discuţiilor din coaliţie, au declarat surse politice pentru Observator. O nouă şedinţă a coaliţiei urmează să aibă loc azi, de la 17.00, la Palatul Victoria, pentru discuţii privind reforma administraţiei locale, dar şi noile taxe şi impozite.
Prevederea privind interzicerea cumulului pensie-salariu la stat nu va intra în Pachetul II de măsuri au declarat surse politice pentru Observator. Este posibil să nu intre nici propunerea Secretariatului General al Guvernului prin care salariile ANRE, ASF și ANCOM urmau să scadă cu 30%, potrivit aceloraşi surse.
Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică săptămâna trecută un proiect de ordonanță de urgență care interzicea cumulul pensiei cu salariul în sectorul public. Dacă un funcționar rămânea în activitate după pensionare, plata pensiei se suspenda pe perioada respectivă. Astfel, "personalul plătit din fonduri publice (...) căruia i-a fost emisă decizia de pensionare din sistemul public de pensii, inclusiv decizia de pensie de serviciu sau decizia de pensionare din sistemul militar de pensii, acordată în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică, are dreptul de a continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani”.
"Persoanele menţionate pot fi menţinute în activitate, în baza unei cereri, cu condiţia suspendării plăţii pensiei (...) Neexercitarea dreptului de a continua activitatea sau lipsa acordului ordonatorului de credite/angajatorului pentru continuarea activităţii conduc la încetarea de drept a contractului de muncă/ raportului de muncă/de serviciu militar", se arăta în nota de fundamentare.
O decizie a Curţii Constituţionale, din noiembrie 2023, declarara neconstituţională legea care interzicea bugetarilor să mai cumuleze salariul cu pensia.
Astăzi, de la 17:00, liderii coaliției poartă negocieri finale pentru pachetul II. Luni, după aproape patru ore de discuții tot nu au ajuns la un acord final. Mai multe modificări au fost făcute și de această dată pe ultima sută de metri. Capitalul social va fi plătit diferențiat în funcție de cifra de afaceri a firmei, iar creșterea vârstei de pensionare pentru magistrați va fi făcută etapizat. În plus, va crește şi taxarea pentru profesiile independente.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰