Antena Meniu Search
x

Curs valutar

OMS anunţă compensații pentru cei care au suferit reacții grave după vaccinul anti-Covid

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat un plan pentru acordarea de compensaţii, fără recunoaşterea vinovăţiei, acordate persoanelor care au suferit efecter secundare majore, după ce au fost vaccinate împotriva Covid-19. Programul este adresat celor 92 de ţări cele mai sărace ale lumii, care vor primi vaccinuri în cadrul programului COVAX.

de Veronica Micu

la 23.02.2021 , 07:03

OMS anunţă compensații pentru cei care au suferit reacții grave după vaccinul anti-Covid - DPA Images / Marwan Naamani via Hepta
  • Programul va fi finanţat iniţial de donatori, sub forma unui cost suplimentar pentru toate dozele de vaccinuri distribuite prin intermediul COVAX.

Programul, despre care OMS afirmă că este primul şi singurul mecanism de compensare la nivel internaţional în cazul daunelor provocate de vaccinuri, va oferi persoanelor eligibile ”un proces rapid, corect, solid şi transparent”, a anunţat OMS într-un comunicat citat de Reuters.

”Prin acordarea unei sume de compensare fără asumarea vinei, într-un acord complet şi final pentru orice solicitare, programul COVEX are ca obiectiv să reducă semnificativ necesitatea de a recurge la instanţe, care poate fi un proces îndelungat şi costisitor”, se mai arată în comunicat.

Întrebările despre gestionarea cererilor pentru compensaţii în eventualitatea unor efecte secundare majore ale vaccinurilor pentru Covid-19, care vor fi probabil foarte rare, au fost un motiv de îngrijorare pentru ţările care urmează să primească vaccinuri prin intermediul programului COVAX.

Articolul continuă după reclamă

Ţările care îşi finanţează propriile achiziţii de vaccinuri pentru Covid-19 intenţionează la rândul lor să creeze programe de compensaţii.

Programul de compensații, adresat unui grup de 92 de ţări sărace

Planul convenit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, discutat pe parcursul mai multor luni, are rolul să acopere efectele secundare majore provocate de orice vaccin distribuit prin intermediul COVAX până pe 30 iunie 2022, unui grup de 92 de ţări sărace, majoritatea din Africa şi Asia de Sus-Est.

Programul va fi finanţat iniţial de donatori, sub forma unui cost suplimentar pentru toate dozele de vaccinuri distribuite prin intermediul COVAX.  

Cererile pot fi făcute prin intermediul www.covaxclaims.com, începând din 31 martie 2021.

Ce este mecanismul COVAX

COVAX, programul global coordonat de OMS, intenţionează să livreze în acest an cel puţin 2 miliarde de doze de vaccinuri pentru Covid-19 la nivel mondial, dintre care cel puţin 1,3 miliarde în ţări sărace.

UE a promis că va direcționa 870 milioane de euro către COVAX și încă 70 milioane de euro pentru a ajuta „partenerii din Balcanii de Vest” să-și asigure dozele.

Dar, în ciuda acestui fapt, Bruxelles-ul a fost criticat intens pentru lipsa sa de ajutor pentru țările vecine blocului comunitar.

Citește și:
Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » OMS anunţă compensații pentru cei care au suferit reacții grave după vaccinul anti-Covid