22 aprilie, Sfântul Cuvios Teodor Sicheotul. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox

Miercuri, 22 aprilie, este prăznuit Sfântul Cuvios Teodor Sicheotul, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.

Sfântul Cuvios Teodor Sicheotul este prăznuit pe 22 aprilie Sfântul Cuvios Teodor Sicheotul este prăznuit pe 22 aprilie - doxologia.ro

Sfântul Teodor s-a născut în satul Sicheon din Galatia. Conform crestinortodox.ro, încă din copilărie acesta, râvnind spre viaţa ascetică, a îndrăgit postul şi rugăciunea. Mamei sale, care dorea să-l înroleze în armată, i-a apărut în vis Sfântul Mucenic Gheorghe spunându-i că Teodor era chemat la slujirea Împăratului Cerurilor şi nu cea a împăratului pământesc. Atât Sfântul Gheorghe, cât şi Maica Domnului aveau să i se arate în numeroase rânduri Cuviosului Teodor, povăţuindu-l şi salvându-l din cursele vrăşmaşului diavol.

Pentru râvna deosebită şi pentru dragostea sa, Dumnezeu i-a dăruit Sfântului Teodor darul facerii de minuni. El a devenit astfel cunoscut mai ales ca vindecător al bolilor.

Sfântul Teodor Sicheotul a fost numit Episcop în Anastasiopolis, în pofida voinţei lui, unde a păstorit vreme de 11 ani, după care s-a întors la mănăstirea de metanie, unde s-a nevoit până la sfârşitul vieţii sale. Sfântul Cuvios Teodor Sicheotul s-a mutat la Domnul în 613, în vremea domniei Împăratului bizantin Heraclius.

Articolul continuă după reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că Ilie Bolojan va rămâne premierul României?
Observator » Ştiri sociale » 22 aprilie, Sfântul Cuvios Teodor Sicheotul. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox