Au fost descoperite cele mai vechi urme umane din Europa
Într-una din peşterile din Bihor au fost descoperite cele mai vechi urme umane din Europa. Oamenii de ştiinţă spun că datează de peste 35 de mii de ani.
Într-una din peşterile din Bihor au fost descoperite cele mai vechi urme umane din Europa. Oamenii de ştiinţă spun că datează de peste 35 de mii de ani.
În argila de pe podeaua din peştera bine zăvorâtă, la doar 70 de kilometri de Oradea, stau încă bine conservate cele mai vechi urme de paşi ale omului modern, din Europa.
În galeriile întunecoase ale peşterii Ciur-Izbuc din Munţii Pădurea Craiului aveau căminul cel puţin doi adulţi şi un copil. Sala paşilor este cea mai importantă pentru că aici apar foarte multe amprente umane. O urmă mai mică, de mică dimensiune, copil şi o urmă mare
Primele date au apărut încă din anul 1965 când a fost făcută descoperirea. Atunci s-au găsit nu mai puţin de 400 de urme. Din cei 400 de paşi inventariaţi în anii 60, descoperiţi aici, peste 60% au fost distruşi din inconştienţă sau necunoaştere de către cei care-i căutau şi îi călcau involuntar.
Au rămas însă intacte 51 de urme. Urme care iniţial se credea că sunt ale unei familii - bărbat, femeie şi copil, care ar trăit aici în urmă cu 10.000, chiar 15.000 de ani. Dar prin procedeele moderne cercetătorii au scos la lumină o cu totul altă poveste. În peşteră ar fi locuit 6, chiar 7 persoane printre care şi un copil. Dar şi că peştera nu era doar a lor.
Urmele vor putea fi văzute în scurt timp, după ce vor fi expuse în centre turistice din zonă. Alte urme ale Homo Sapiens, descoperite în Europa, au o vechime de cel mult 33.000 ani. În lume, cei mai vechi astfel de paşi ar fi cei găsiţi în Tanzania, care au 120.000 de ani. Totuşi, această datare nu a fost încă susţinută şi de o metodă ştiinţifică exactă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰