Antena Meniu Search
x

Cancerul din zona gâtului şi a capului, greu de tratat în România! Din lipsa informaţiilor sau de teamă, românii ajung prea târziu la medic

Cancerul din zona gâtului şi a capului îi omoară pe români de două ori mai mult decât pe ceilalţi europeni.

Vezi și

Cancerul din zona gâtului şi a capului îi omoară pe români de două ori mai mult decât pe ceilalţi europeni. Motivul? Pacienţii din ţara noastră ajung prea târziu la spital. Atunci când boala a făcut deja ravagii. Din lipsa informării sau din teama faţă de medici, mulţi ajung să-şi reducă singuri şansele la viaţă.

Alexandru este unul dintre cei 45 de mii de români care sunt diagnosticaţi cu cancer în fiecare an. Pentru că nu s-a dus la timp la medic, a trecut deja prin patru intervenţii chirurgicale. 

"Am simţit o iritaţie la limbă, am ezitat sa merg în prima clipă, dar după aceea mi-a apărut un punct alb. După un an de zile m-am dus ca a crescut, s-a facut cât o moneda de 10 bani a zis doctorul ca trebuie operată că e o tumoare", spune un pacient. 

S-a dovedit a fi, în cele din urmă, cancer oral, care ar fi putut fi vindecat mai uşor dacă nu trecea un an, spun medicii. La această afecţiune, rata de mortalitate este de de două ori mai mare în România faţă de media europeană. Mai exact, la noi sunt înregistrate 9,1 decese la 100.000 de locuitori, comparativ cu 4,3, în Europa.

Alina Comănescu, preşedintele Asociaţiei pentru Comunitate: "Ar trebui sa mergem la medic în momentul în care ne confrumtam cu o tuse care nu trece de 3 saptămâni, daca avem la nivelul mucoasei bucale sau limba ulceratii sau pete, daca avem sangerari nazale."

Şi teama de sistem este unul dintre motivele pentru care mulţi pacienţi ajung la spital prea târziu. 

Bogdan Tănase, medic chirurg: "Tratamentele dovedite ca fac bine în aceste cancere sunt cele din chirurgie radioterapie, chimioterapie să îşi caute sanatatea în alta parte decât in spitale, este un pariu pierdut de la inceput."

Câteva obiceiuri cresc dramatic riscul de cancer oral. 

Bogdan Tănase, medic chirurg: "Fumatul, igiena orala deficitara, băuturile tari, consumul de alimente fierbinţi trebuie evitate."

Momentan, la Ministerul Sănătăţii nu există niciun fel de program de prevenţie pentru această boală. Asociaţiile pentru pacienţi au lansat de curând un ghid al supravieţuitorului, care va fi distribuit în toate spitalele din România.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Observator » Stiri sociale » Cancerul din zona gâtului şi a capului, greu de tratat în România! Din lipsa informaţiilor sau de teamă, românii ajung prea târziu la medic