Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cornel Uţa, scafandrul devenit erou în Bulgaria, trăiește o dramă. ”E tot un om, vulnerabil când necazul lovește”

Cornel Uţa, scafandrul român devenit erou în Bulgaria după ce s-a aruncat în marea de cod roșu, la Nisipurile de Aur, și a salvat de la înec un băiat de 17 ani și pe unchiul lui, are nevoie acum de ajutor.

de Ana Maria Ghiarasim

la 27.08.2020 , 11:48

Cornel Uţa, scafandrul devenit erou în Bulgaria, trăiește o dramă Cornel Uţa, scafandrul devenit erou în Bulgaria, trăiește o dramă - Facebook
  • Cornel Uţa s-a aruncat în marea agitată, la Nisipurile de Aur, salvând de la înec un băiat de 17 ani şi pe unchiul lui, tot români.
  • Salvatorul are acum nevoie de ajutor pentru a fi salvată femeia pe care o iubește.

Pentru curajul lui, Uță a fost recompensat de Ministrul Afacerilor Interne cu Emblema de Onoare a MAI și a primit distincția de Salvatorul de Onoare al Anului 2019. La scurt timp după evenimentul din Bulgaria, Cornel Uță i-a donat unui coleg a cărui soție era bolnavă banii primiți drept recompensă de la Asociația Pompierii București pentru dovada sa de eroism. 

De data aceasta, „Bombardierul”, aşa cum îi spun prietenii scafandrului Cornel Uţa, a ajuns în situația de a avea nevoie de ajutor.

Cornel este tot un om, care devine vulnerabil atunci când necazul lovește persoana dragă, care îți dă puterea să faci toate aceste lucruri bune. În acest moment are nevoie de ajutorul nostru. O spunem noi, nu el. Mihaela, persoana alături de care a trăit cele mai mari bucurii în ultimii 6 ani, cea care trebuia să îi fie deja soție, dacă pandemia nu le încurca planurile, se află într-o situație foarte dificilă și a fost supusă unor intervenții chirurgicale complexe, greu asumate până și de medici”, se arată într-un mesaj al ISU București-Ilfov.

Articolul continuă după reclamă

Dar lupta continuă, iar noi îi suntem alături, pentru a acoperi o parte importantă din costurile operației care va urma. Vom putea dona în contul RO 25 RZBR 0000 0600 1270 6652. Acești oameni minunați mai au multe lucruri bune de realizat în această viață. Împreună!”, se mai arată în mesaj.

Filmul salvării dramatice din Bulgaria

Cornel Uţa se afla în concediu împreună cu iubita sa, în Bulgaria, pentru a sărbători cei patru ani de relație. După o zi la plajă, bărbatul se îndrepta spre hotel, moment în care a văzut doi oameni în pericol de a se îneca.

"Mihaela, băieții aia doi se îneacă. Ține tricoul că intru după ei", i-a spus Cornel prietenei lui.

Deși steagul roșu era ridicat și valurile erau destul de mari, nu a stat pe gânduri și a intrat în mare după ei.

"Mi-am zis că trebuie să rezist 2-3 minute pentru că sigur vor veni salvamarii după mine. Era vorba de acele minute vitale pentru a-i ține în viață pe cei doi. Am ajuns la ei relativ repede deși curenții erau foarte mari. M-a ajutat faptul că erau apropiați și am putut să intru pe sub ei și să-i apuc. Apoi ușor i-am luat pe piept și am împins spre mal, deși curenții ne trăgeau în larg.

Cel tânăr era deja inconștient, dar am simțit că va trăi. La 10 metri de mal am simțit mâna unui salvamar care a ajuns la noi. Atunci am realizat că vom trăi toți trei. Ajuns la mal l-am asezat pe tânăr în poziția de siguranță și i-am dat primul ajutor", a povestit Cornel potrivit unei relatări făcute de MAI pe pagina oficială de Facebook.

După ce a fost salvat, băiatul de 17 ani s-a dus la Cornel şi i-a mulţumit.

"Vă mulțumesc din suflet că ne-ați ținut în viață. Eu și nepotul meu trăim datorită dumneavoastră.

- Sunteți români?

- Da. Și vreau să vă spun că atunci când ați pus mâna pe mine am simțit că Dumnezeu nu ne va läsa acolo. Pentru noi sunteți Dumnezeu!".

Citește și:
Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Cornel Uţa, scafandrul devenit erou în Bulgaria, trăiește o dramă. ”E tot un om, vulnerabil când necazul lovește”