Cătina, fructul acrișor cu profit dulce. Cultură record în România, anul acesta
Există şi agricultori fericiţi. Sunt cei care au mizat pe cătină, un fruct care s-a copt anul acesta în cantităţi-record. Cultivatorii se aşteaptă la câştiguri mari, iar comenzile curg din toată lumea. Tot mai mulţi străini au descoperit soiul românesc, considerat cel mai bun din Europa.
Există şi agricultori fericiţi. Sunt cei care au mizat pe cătină, un fruct care s-a copt anul acesta în cantităţi-record. Cultivatorii se aşteaptă la câştiguri mari, iar comenzile curg din toată lumea. Tot mai mulţi străini au descoperit soiul românesc, considerat cel mai bun din Europa.
Când câmpurile de cătină devin portocalii, e semn că a venit vremea recoltei. Pe plantaţia din satul gorjean Cojani, 20 de culegători taie crengile ticsite de fructe, de pe cele 55 de hectare.
Cultura a prins rădăcini acum cinci ani, dar gustul profitului a început să se simtă abia acum, când producţia a uimit inclusiv concurenţa.
Pe fiecare hectar s-au copt 25 de tone de fructe. 60% din recoltă va ajunge în supermarketuri, sub formă de suc sau siropuri, în combinaţie cu miere, mure şi soc.
Restul fructelor, congelate la minus 37 de grade pentru a-şi păstra proprietăţile, sunt vândute cu 8 euro kilogramul în Japonia şi Germania.
Cătina, un adevărat medicament al naturii
Denumită şi ginsengul românesc, cătina este bogată în antioxidanţi şi în acizi graşi omega, esenţiali pentru reducerea colesterolului. Graţie sutelor de nutrienţi, este leacul minune pentru o imunitate de fier. Avem aşadar o comoară, dar puţini se bucură de ea. Pentru că angajaţii care să culeagă cătina se găsesc extrem de greu.
Şi un salariu de peste 5.000 de lei, bani câştigaţi în cele două luni, cât durează recoltarea. Cu toate acestea, media de vârstă a culegătorilor este de 60 de ani, pentru că tinerii se feresc de munca migăloasă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰