Peste 100 de pacienţi internaţi cu Sindromul Italia, depresia dezvoltată de românii plecaţi în străinătate
O nouă boală extrem de periculoasă face ravagii printre românii care lucrează în străinătate. Numai în primele şase luni ale anului, o sută de oameni au fost diagnosticaţi cu "sindromul Italia", aşa cum au numit medicii afecţiunea.
O nouă boală extrem de periculoasă face ravagii printre românii care lucrează în străinătate. Numai în primele şase luni ale anului, o sută de oameni au fost diagnosticaţi cu "sindromul Italia", aşa cum au numit medicii afecţiunea. Este o formă gravă de depresie, pe care doctorii de la Institutul de Psihiatrie Socola o studiază împreună cu cercetătorii. Şi jurnaliştii italieni au venit în România pentru a analiza fenomenul.
Ca să-i protejăm identitatea, o vom numi Elena. Calvarul ei a început acum trei ani, după un divorţ. Avea nevoie disperată de un acoperiş deasupra capului şi de bani. Două românce au dus-o în Italia.
După jumătate de lună, Elena a fost nevoită să le achite româncelor o taxă de 400 de euro pentru că i-au găsit de lucru. Apoi, a rămas la o familie de italieni la care lucra ca îngrijitoare.
Dorul de casă a măcinat-o însă mereu. În timp, femeia a intrat în depresie. Este prima fază a "sindromului Italia" - o nouă afecţiune pe care medicii şi cercetătorii o studiază la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi.
Numărul persoanelor diagnosticate cu sindromul Italia la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi a crescut de la un an la altul. Dacă în 2017 erau 160 de cazuri, anul trecut s-au înregistrat 170. Iar în prima jumătate a acestui an, deja au fost diagnosticate cu această afecţiune peste 100 de persoane.
Fenomenul ia o amploare de neimaginat. La Iaşi, au ajuns şi un scriitor italian şi o echipă de jurnalişti ca să afle mai multe despre sindromul denumit după ţara lor.
Ultimul caz a şocat întreaga ţară. După şase ani de muncă în Italia, o femeie din Botoşani şi-a omorât propriul copil, un adolescent de 17 ani. Apoi, a încercat să-şi ia viaţa.
"Toată lumea a vrut să ne despartă, să îmi ia copilul! Eu am vrut să iau copilul cu mine, să murim amândoi", spunea femeia la momentul respectiv.
Statisticile arată că peste cinci milioane de români sunt plecaţi la muncă în străinătate. În Italia este cea mai mare comunitate. Oficial, sunt peste un milion două sute de mii de români.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰