Pericol IMINENT! România SE PREGĂTEȘTE de război !?
Senatul a aprobat, luni, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege referitor la planificarea apărării, iniţiat de Guvern, fiind înregistrate 118 voturi "pentru".
Senatul a aprobat, luni, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege referitor la planificarea apărării, iniţiat de Guvern, fiind înregistrate 118 voturi "pentru".
Potrivit proiectului de lege, planificarea apărării se realizează prin integrarea coerentă a mai multor domenii: planificare forţe, planificare armamente, C3 – comandă, control, comunicaţii, logistică, urgenţe civile, resurse, apărare aeriană, management al traficului aerian, informaţii, medical, cercetare – dezvoltare şi standardizare.
Construirea capabilităţilor non-militare poate reveni şi altor ministere şi agenţii guvernamentale, sub conducerea Consiliului Naţional de Apărare a Ţării (CSAT), iar Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va asigura asistenţă de specialitate.
Proiectul de lege prevede că documentele pentru planificarea apărării iau în considerarea procesul de planificare a apărării în NATO, conceptul strategic al NATO, strategia de securitate a Uniunii Europene, alte documente NATO şi UE de planificare în domeniul apărării şi scenariile strategice de planificare a operaţiilor.
CITEȘTE ȘI:
În caz de război cu Rusia, românii între 20 şi 35 de ani vor fi înrolaţi
E oficial! România, AMENINȚATĂ DE UN RĂZBOI cu Rusia!
"Planificarea apărării se realizează pe baza deciziilor preşedintelui României şi Guvernului României, cu avizul CSAT, potrivit legii, şi aprobarea Parlamentului, după caz, precum şi a măsurilor şi acţiunilor întreprinse la nivelul celorlalte instituţii publice, care, potrivit legii, au atribuţii în domeniul apărării", prevede proiectul de lege adoptat de Senat.
Proiectul mai prevede că preşedintele ţării, în cel mult 6 luni de la depunerea jurământului, prezintă în Parlament Strategia naţională de apărare a ţării, care se dezbate şi se aprobă în şedinţa comună a celor două Camere. Preşedintele poate iniţia procesul de modificare a Strategiei, pe perioada valabilităţii acesteia – durata unui mandat prezidenţial, dacă intervin modificări ale mediului de securitate.
Carta albă a apărării, elaborată de MApN pentru îndeplinirea prevederilor Strategiei naţionale de apărare a ţării, stabileşte obiectivele politicii de apărare, măsurile şi acţiunile avute în vedere pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de apărare, misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata Românei, principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor, politicile privind managementul integrat al resurselor pentru apărare şi resursele financiare care urmează să fie asigurate pe durata mandatului Guvernului, sub forma unui plan strategic de cheltuieli, anunță Mediafax.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰