Şi copiii diferiţi sunt ai noştri
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Doar că sistemul de învăţământ îi aşează, ca într-un puzzle prost, la marginea societăţii. Decât să ai bătăi de cap cu un copil care are deficienţe mintale sau locomotorii, mai bine îl excluzi
Şi copiii diferiţi sunt ai noştri. Doar că sistemul de învăţământ îi aşează, ca într-un puzzle prost, la marginea societăţii. Decât să ai bătăi de cap cu un copil care are deficienţe mintale sau locomotorii, mai bine îl excluzi
Îl laşi în timpul cursurilor pe hol. Şi le spui părinţilor că e un copil problemă. Şi şefilor le ceri să angajeze un psiholog. Se întâmplă în România, într-o şcoală din Dâmboviţa.
Vlăduţ este special. Parcă s-ar pregăti de şcoală. Are vârsta potrivită, dar îl împiedică diagnosticul: hiperactivitate şi retard mintal. Mama lui Vlăduţ s-a chinuit timp de doi ani să-şi dea copilul la grădiniţă. A reuşit un an. Dar educatoarea a ieşit la pensie. De câteva luni, a luat-o de la capăt. Cu altă educatoare. Dar Vlăduţ nu se poate adapta. Şi nici mama lui.
Mama lui Vlăduţ o acuză pe educatoare că i-a exclus copilul. Educatoarea are altă variantă.
După litera legii, dacă profesorii nu fac faţă copiilor speciali, atunci pot apela la consilierul unităţii de învăţământ. Aici nu există unul.
La o unitate de învăţământ cu 800 de copii, ar putea exista un psiholog. Dar 800 de locuitori n-are nici satul. Aşa că, îl vor transfera pe Vlăduţ la o grupă.mai mică. Şi cu un program redus. Va merge la grădiniţă de 3 ori pe săptămână.
Vlăduţ este unul din patru copii cu probleme de sănătate mintală.
Nici măcar pentru nevoile celor cu handicap locomotor. Peste jumătate dintre şcoli nu au rampe de acces sau dacă există, nu pot fi folosite.
