Video Mircea Lucescu, înainte de Turcia - România: Meciul, pregătit la cel mai înalt nivel
Un vis de aproape trei decenii pentru tricolori poate să înceapă de la Istanbul. Generaţia de Aur, ultimii fobalişti români care au jucat la un Mondial, sunt în Turcia să facă galerie Naţionalei condusă de la Mircea Lucescu, greu încercat în ultimele luni din cauza problemelor de sănătate. Peste 3 mii de români vor susţine România din tribune, după ce au reuşit să punâ mâna pe bilete în primele secunde de la deschiderea vânzărilor.
Jucătorii Naţionalei României au plecat la Istanbul încărcați cu încrederea unei națiuni şi încrezători că pot împlini visul milioanelor de suporteri.
Reporter: Cum sunteţi? Cum vă simţiţi?
Mircea Lucescu, selecţionerul României: Lasă asta, că nu e important. Important e meciul. Sunt bine, sunt în mijlocul lor, am încercat să pregătim la cel mai înalt nivel acest meci.
Visul american al tricolorilor va începe pe stadionul lui Beşiktaş, cu peste 40 de mii de suporteri în tribune. 2.130 de bilete au fost vândute fanilor noştri în mai puţin de un mniut.
"Chiar dacă venim în deplasare şi nu jucăm acasă, ne fac să ne simţim ca şi cum am fi oarecum acasă. Vor fi la fel de importanţi mâine, nu se va schimba nimic. Îl vedem ca pe un meci în care trebuie să demonstrăm că trebuie să mergem la Mondial şi asta vom arăta", spune Radu Drăguşin, jucător în echipa naţională.
Generaţia de Aur va fi prezentă mâine la antrenementul naţionalei, pentru o doză în plus de inspiraţie.
"Noi şi băieţii, toţi trebuie să fim optimişti, trebuie să avem curaj şi, bineînţeles, multă încredere. Suntem talentaţi la fel ca ei. Astea sunt gândurile noastre, să câştigăm", spune Gheorghe Hagi.
"Cred că este un meci în care nu avem voie să greşim. Am speranţe că Mircea Lucescu va găsi o formulă astfel încât să putem să punem probleme", spune Gică Popescu.
Gheorghe Hagi: Din păcate pentru mine că am căzut cu Turcia, care e clar că...
Reporter: Trebuie să vă împărţiţi inima.
Gheorghe Hagi: De împărţit, nu o împart, că nu se poate, dar cineva o să plângă la sfârşit.
Un mesaj de încurajare pentru tricolori a venit şi de la noul ambasador al Statelor Unite în România.
"Statele Unite aşteaptă cu nerăbdare să se confrunte cu România în etapele următoare ale turneului", spune Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite în România.
Dacă vor trece de Turcia, tricolorii vor juca finala pentru Mondial cu învingătoarea dintre Slovacia sau Kosovo, marți, 31 martie, de la ora 21:45, în direct la Antena 1.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
