Cod galben de vânt în zonele montane din sudul ţării, valabil până la ora 15. Rafale de până la 120 km/h
Turiştii care urcă la munte trebuie să fie atenţi: vântul va sufla cu putere pe crestele din Braşov, Argeş, Prahova şi Dâmboviţa. ANM a emis o avertizare Cod galben, cu rafale de până la 120 km/h la altitudini de peste 1.800 de metri.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţa, două avertizări nowcasting Cod galben de vânt puternic pentru zonele de munte ale judeţelor Braşov, Argeş, Prahova şi Dâmboviţa, valabile până la ora 15:00.
Potrivit meteorologilor, în zonele de munte ale celor patru judeţe, la altitudini de peste 1.800 de metri, se vor semnala intensificări puternice şi susţinute ale vântului cu viteze care vor depăşi la rafală 90...120 km/h.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰