Antena LIVE
Video

Principalul suspect al dublei crime din Iași, adus azi în țară. Marocanul prins în Italia spune că este nevinovat

Tânărul marocan, suspect în cazul dublei crime de la Iaşi, este adus astăzi în România. A fost găsit acum o săptămână la Roma şi va ajunge în acestă seară la Iaşi pentru a fi audiat de procurori. Ahmed Sami El Bourkadi, student şi el la Medicină, susţine că ar fi nevinovat şi că nu ar fi fugit din România, ci ar fi plecat într-o vacanţă plănuită cu mult timp în urmă.

De la 22.12.2021, 13:32

În această seară, în jurul orei 18.00, echipajele de poliție îl vor prelua pe tânărul de 21 de ani, student la Medicină, care este principalul suspect în cazul dublei crime de la Iași. De pe Aeroportul din București va fi adus apoi la Iași și dus în arestul IPJ, după care va fi audiat de către anchetatori.

Tot pentru astăzi era stabilit un nou termen pentru a se discuta contestația făcută de avocata tânărului privind măsura arestării preventive în lipsă, dar, pentru că trebuie să fie și acesta prezent, a fost amânat acest termen pentru ziua de mâine, relatează reporterul Observator Clara Mihociu. 

Tânărul marocan a fost prins în urmă cu aproximativ o săptămână la Roma, este în custodia autorităților din Italia și urmează să ajungă în România, pentru a fi audiat, dorindu-și să își spună propria versiune asupra poveștii. El susține că este nevinovat și că a mers, într-adevăr, în vila în care au fost uciși cei doi studenți, însă pentru a lua un hanorac.

Filmul tragediei din Iași

Pe acelaşi subiect

Reamintim că Ioana Vanesa Burlacu și iubitul ei au fost găsiți morți în ziua de 11 decembrie 2021. Au fost uciși cu sălbăticie într-o vilă din municipiul Iași, unde locuiau. Cu mâinile goale, cei doi tineri ar fi încercat cu disperare să se apere. Anchetatorii ar fi găsit sânge pe podelele şi pereţii din camere, semn că cei doi ar fi vrut să fugă de atacator. N-au avut nicio şansă. Deocamdată nu se cunoaște motivul celor două crime, fiind luate în considerare mai multe ipoteze, între care conflictul spontan sau o posibilă răzbunare.

Potrivit medicului șef UPU SMURD, Diana Cimpoeșu, Ahmed Sami El Bourkadi a fost la Spitalul Sf. Spiridon din Iași în data de 9 decembrie, după ce ar fi comis crimele, pentru că avea și el o plagă tăiată la mâna dreaptă. A primit tratatament în urgență și la chirurgie plastică, apoi a plecat acasă cu recomandări.

Costel Burlacu, tatăl Ioanei, a declarat că ultima discuţie cu fiica sa a fost cu câteva zile înainte de tragedie. Fata îl rugase să o ajute să instaleze decoraţiunile de Crăciun. Bărbatul susține că fiica sa nu avea duşmani şi vrea ca vinovatul să plătească pentru ce a făcut.

Ți-a plăcut acest articol?

crima iasi studenti ucisi suspect
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024