Paşi de urmat pentru românii care vor salarii de peste 1.000 de euro, fără diplomă de BAC
Meseria rămâne "brăţară de aur" în România, mai ales că numărul companiilor care vor să angajeze tineri pricepuţi a crescut simţitor în ultimii ani. Iar oferta nu sună rău deloc. Salariile promise sunt atractive, cu sume de peste 1.000 de euro, iar diploma de BAC nu e o necesitate. Iată care sunt paşii de urmat pentru cei interesaţi să lucreze în domenii uneori evitate de români.
În România, există meserii pe care oamenii par să le ocolească, deşi oferta este extrem de promiţătoare: salariile încep de la peste 1.000 de euro şi nu se cere nici diploma de BAC. Pentru a ajunge la asta, există o cale pe care tinerii o pot urma chiar din anii adolescenţei.
Salarii de peste 1.000 de euro. Meserii pentru care nu se cere diploma de BAC
În ultimii ani, deficitul de meseriaşi a fost uriaş pe piaţa muncii, deşi salariul unui electrician, sudor, sau bucătar poate fi extrem de atractiv. De multe ori, cei care termină o şcoală profesională şi aleg o meserie câştigă şi peste 1.000 de euro pe lună. Elevii care optează pentru învățământul dual încheie un contract cu statul, dar și cu operatorii economici, care le garantează, în primul rând, o bursă de studii de cel puțin 400 de lei. Mai departe, fac practică în companii naționale sau internaționale, iar la finalul studiilor au garanția unui job bine plătit.
Din păcate, în România, învăţământul profesional este un eşec din cauza prejudecăţilor. Cel mai adesea, părinții își doresc pentru copiii lor cursuri la zi și facultăți de prestigiu. "Ei cred că merit să fiu ceva mai mult, nu doar ospătar. Mereu am fost pe concepţia mea. Dacă îmi place să fac asta, eu o să fac asta", mărturiseşte un tânăr.
- Meseriile evitate de români, deşi salariile încep de la peste 1.000 de euro. Nu se cere diploma de BAC
- Meseria care va deveni cea mai căutată în următorii 10 ani. Salariile pentru debutanți încep de la 1000 de euro
- Andreea, o elevă de 15 ani, ştie deja ce meserie o să aleagă, chiar dacă părinţii nu sunt de acord: "Până la...
Goana după un job bine plătit în România
"Sunt meserii care la ora actuală sunt în în deficit. Majoritatea dintre noi ne-am dorit să facem o facultate, doar că nu toată lumea profesează", explică Loredana Dersidan, angajator. "Avem în reprezentanţă nouă şcoli care oferă în învăţământul profesional şi tehnic. De asemenea, avem operatori care îşi prezintă oferta. Sperăm să reuşim să convingem copiii că până la urmă, meseria e brățară de aur. În viaţă trebuie să faci ceea ce îţi place şi să îşi găseşti locul potrivit pe piaţa muncii", spune Horea Abrudan, inspector general ISJ Bihor.
Cum te poţi înscrie în învăţământul dual
Învăţământul dual este organizat după clasa a VIII-a, ca parte a învăţământului secundar superior, se arată pe un site dedicat înscrierii. Admiterea elevilor se realizează în conformitate cu Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul dual, aprobată prin ordin al Ministrului Educaţiei Naţionale. La învățământul dual se pot înscrie absolvenții de clasa a VIII-a, cu situația școlară încheiată (fără corigențe), indiferent de localitatea de reședință. Înscrierea nu este condiționată de promovarea examenelor din cadrul Evaluării Naționale. Absolvenţii învăţământului obligatoriu, care întrerup studiile, pot fi cuprinşi, într-un program de învăţământ dual până la împlinirea vârstei de 26 de ani, în vederea dobândirii unei calificări profesionale.
În anul școlar 2020-2021, în jur de zece mii de elevi au optat pentru învățământul profesional. Înscrierea în învățământul duals e face prin completarea fișei de înscriere, care se completează și se eliberează la secretariatele unităților de învățământ gimnazial. De asemenea, pentru înscriere, se va avea în vedere respectarea clanedarului de admitere.
Calendar admitere învăţământ dual 2022 - 2023
Calendarul admiterii în învăţământul dual se elaborează anual de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat în anul şcolar 2022- 2023 se va desfășura potrivit cadrului normativ aprobat de Ministerul Educației, respectiv Ordinul 5142/2021, în două etape.
Etapa I de admitere în învăţământul dual
- 4-8 iulie 2022 - Unitățile de învățământ gimnazial completează și eliberează fișele de înscriere în învățământul dual, pentru candidații care solicită aceasta.
- 4-8 iulie 2022 - Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ de profil.
- 8 iulie 2022 - Afișarea listei candidaților înscriși.
- 11-12 iulie 2022 - Proba de preselecție/eliminatorii, conform graficului stabilit și afișat de fiecare unitate care organizează preselecție; Comunicarea rezultatelor secțiunii de preselecție.
- 11-13 iulie 2022 - Înscrierea candidaților respinși la probele de preselecție/eliminatorii la unitățile de învățământ care școlarizează în învățământul dual, la care nu s-au organizat probe de preselecție, respectiv eliminatorii, pe baza fișei de înscriere în învățământul dual.
- 13 iulie 2022 - Actualizarea și afișarea, la sediul unităților de învățământ, a listei candidaților înscriși la învățământul profesional de stat.
- 14 iulie 2022 - Proba suplimentară de admitere. Afișarea rezultatelor probei suplimentare (Desfășurarea probelor de admitere, în cazul învățământului dual).
- 15 iulie 2022 - Depunerea contestațiilor la proba suplimentară/probele de admitere. Validarea listei candidaților declarați admiși în învățământul profesional de stat / Afișarea listei.
- 15 iulie – 25 iulie 2022 - Pregătirea etapei a II-a și rezolvarea cazurilor speciale.
Etapa a II-a de admitere în învăţământul dual
- 26-28 iulie 2022 - Unitățile de învățământ gimnazial completează și eliberează fișele de înscriere în învățământul profesional și dual de stat, pentru candidații care solicită aceasta.
- 28 iulie 2022 - Afişarea, la centrele de înscriere şi la sediul unităţilor de învăţământ care au ofertă pentru învăţământ dual, a listei candidaţilor înscrişi.
- 29 iulie 2022 - Pentru candidaţii care optează pentru unităţile de învăţământ şi calificările la care se organizează probe eliminatorii. Comunicarea rezultatelor, la finalul fiecărei zile. Rezultatele la probele eliminatorii nu pot fi contestate.
- 1 august 2022 - Afişarea rezultatelor la probele de admitere şi la probele suplimentare de admitere de către unităţile de învăţământ.
- 2 august 2022 - Depunerea contestaţiilor la proba de admitere sau la proba suplimentară de admitere. Rezolvarea contestaţiilor. Afişarea rezultatelor finale.
- 3 august 2022 - Validarea de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listei candidaţilor declaraţi admişi în învăţământul dual.
- 4-5 şi 8 august 2022 - Depunerea dosarelor de înscriere la unităţile de învăţământ la care candidaţii au fost declaraţi admişi.
Etapa a III-a de admitere în învăţământul dual
- 9-10 august 2022 - Etapa a III-a de repartizări şi redistribuiri pe locurile libere şi rezolvarea cazurilor speciale de către comisia de admitere a municipiului Bucureşti.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰