Explozia blocului din Rahova. Poliția confirmă o fisură pe conducta de gaze: Nu am mai văzut aşa ceva
Reprezentanții Poliției au declarat miercuri la locul exploziei din cartierul Rahova din Capitală că țeava de gaze exterioară blocului era fisurată. Specialiştii au ridicat conducta de gaz fisurată şi mai multe cabluri electrice. Deşi ipoteza iniţială arată că este posibil ca din acel loc să fi pornit scurgerea de gaz, doar expertiza va stabili exact dinamica deflagraţiei. Anchetatorii confirmă totodată că lângă ţevi de gaz erau cabluri de curent.
Directorul adjunct al Institutului Național de Criminalistică, comisarul-șef Alexandru Poroșanu, a declarat miercuri, într-o conferință de presă la locul deflagraţiei, că pe conducta de gaze din Rahova a fost descoperită o fisură, iar cablurile electrice sunt măcinate. Au fost ridicate probe cu ajutorul nacelelor, dronelor și roboților, acestea urmând să fie expertizate de INSEMEX (Institutul Național pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă) și specialiștii Institutului Național de Criminalistică. Cercetările la faţa locului s-au desfășurat pe parcursul a cinci zile, inclusiv pe timp de noapte.
Poroşanu a mai declarat că spaţiul este în continuare foarte nesigur, de aceea nu se poate intra fără avizul celor de la Institutul de Stat în Construcţii şi că cercetarea la faţa locului va mai dura cel puţin una-două săptămâni. "Inclusiv noaptea s-a lucrat, pentru că au fost etape pe care nu le-am putut întrerupe şi a trebuit să lucrăm inclusiv pe timp de noapte. S-au ridicat toate categoriile de probe pe care le-am putut descoperi în momentul actual din proximitatea blocului, care au legătură cu cauza", a afirmat Poroşanu.
"A fost o cercetare extraordinar de dificilă până la momentul actual. Partea de intervenţie la nivelele superioare afectate de explozie s-a efectuat din nacele şi cu drone şi cu roboţi. Este singura variantă pe care, la momentul actual, o avem disponibilă. Inclusiv astăzi se vor mai desfăşura câteva activităţi de acest gen, cu o dronă mai performantă, pe care urmează să o aducem şi să o introducem în acele spaţii", a mai declarat Poroşanu.
Specialiştii au ridicat o conductă de gaz fisurată şi mai multe cabluri electrice
Anchetatorii au ridicat mai multe probe de la locul exploziei, inclusiv o conductă de gaz fisurată şi mai multe cabluri electrice. Deşi ipoteza iniţială arată că este posibil ca din acel loc să fi pornit scurgerea de gaz, doar expertiza va stabili exact dinamica deflagraţiei.
"Toate expertizele care se vor face pe probele care s-au ridicat, şi aici mă refer la conducta de gaz care a fost ridicată, care, într-adevăr, avea o fisură în ea, şi celelalte cabluri electrice care au fost găsite în proximitatea acestei conducte de gaz, se vor efectua de către experţi, cei mai buni experţi din ţară", a mai spus Poroşanu.
Cabluri de curent lângă ţevi de gaz
Separat, Gheorghe Cristian, director adjunct al Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR, a declarat că nu există indicii privind utilizarea altor substanțe explozive. În exteriorul blocului, pe coloana de transport a gazelor, a fost descoperită o fisură, iar INSEMEX a ridicat acea bucată de țeavă, împreună cu un cablu electric, a mai spus acesta. Epicentrul exploziei a fost localizat între etajele 5 și 6. Oficialul a mai explicat că traseele de livrare a utilităților erau amplasate într-un șanț, iar fisura de pe țeavă și defecțiunile cablurilor nu ar fi putut fi cauzate de explozie. "Nu am mai întâlnit astfel de explozii la blocuri cauzate de o acumulare de gaze", a mai transmis acesta.
"S-a ridicat acea bucată de ţeavă, precum şi cablul electric din proximitatea acesteia, s-au făcut secţiuni şi au fost ridicate de specialiştii de la INSEMEX şi servesc, fără doar şi poate, la concluziile expertizei. Lucrurile astea, la momentul de faţă, ne creează nouă nişte premize de la care să mergem şi ne dau nişte indicii, dar nu putem să concluzionăm cu certitudine - este ipoteza principală, fără doar şi poate, dar nu putem să concluzionăm cu certitudine că aceasta este cauza 100%", a declarat Cristian Gheorghe.
El a explicat că expertizele vor stabili cauzele şi dinamica exploziei. "Dinamica exploziei înseamnă să stabilim traseul care a generat fluxul de gaze, pe unde s-au ridicat ele, unde s-a făcut acumularea respectivă şi ce a declanşat acumularea respectivă. Revenind la ţeavă şi la cablul de energie (…) asta ne va spune INSEMEX-ul, pentru că noi nu suntem specialişti să ne putem da seama în momentul de faţă dacă scurtul respectiv, făcut la cablu, ar putea să genereze o chestie de acest gen, sau dacă pe cablul respectiv a fost un scurt. Este foarte adevărat că în preziua exploziei, cei de la energie, societatea care distribuie energie, a avut un deranjament acolo, în zonă", a mai declarat Cristian Gheorghe.
Întrebat de ce erau cabluri de curent lângă o conductă de gaze, Cristian Gheorghe a precizat: "Obligatoriu, obligatoriu, pentru că, într-adevăr, sunt nişte proceduri, sunt nişte STAS-uri pe care le luăm în calcul acum, să vedem dacă s-au respectat toate aceste proceduri şi toate aceste normative pe care societăţile trebuiau să le ia, atât cele de exploatare, cât şi cele de instalare".
El a precizat că a fost depistat locul pe unde au ieşit gazele: "Cum au ajuns ele sus, asta facem acum - de ce au ieşit şi de ce s-a perforat ţeava. De asemenea, desfăşurăm activităţi să vedem dacă s-au respectat normativele, dacă s-au respectat procedurile, dacă erau prea apropiate, dacă nu erau prea apropiate şi aşa mai departe. Dar lucrurile astea sunt supoziţii şi n-aş vrea să mă hazardez".
Accesul locatarilor, permis doar sub supraveghere, pentru perioade scurte de timp
Directorul general ajunct al Poliţiei Capitalei, chestor de poliţie Marius Andrei, a transmis şi el că toate autoturismele găsite în parcare au fost extrase şi predate proprietarilor, în măsura în care aceste autoturisme au fost funcţionale. Acesta a precizat că s-a facilitat obţinerea autorizaţiilor necesare pentru repararea maşinilor. Societăţile de utilităţi au fost informate şi ele că pot interveni punctual, gradual, "accesul, bineînţeles, în zona afectată urmând să fie controlat".
"În acest sens, echipele tehnice pot să intervină în aşa fel încât să identifice eventuale defecţiuni cauzate de explozie şi remedierea acestora pentru punerea în funcţie acestor utilităţi. În toată această perioadă vreau să vă comunic că am avut compasiune şi am avut înţelegere pentru locatarii care au părăsit aceste imobile şi împreună cu dumnealor le-am permis accesul pentru a-şi lua bunuri de strictă necesitate, inclusiv pentru eliberarea locuinţelor de alimentele perisabile", a mai declarat el.
Amintim că 3 persoane au murit şi 20 au fost rănite în urma exploziei care s-a produs vineri, 17 octombrie 2025, într-un bloc de locuinţe din Sectorul 5 al Capitalei. Blocul din Rahova, distrus în urma exploziei, ar urma să fie reconstruit de stat potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă. Oamenii vor reveni în locuințe, dar nu ca proprietari, ci cu chirie.
Între timp, procurorii continuă audierile în acest dosar. O nouă ipoteză conturată ar fi că scăpările de gaze s-ar fi produs în afara blocului. Anchetatorii mai spun că ţeava de gaz care alimenta blocul ar fi fost avariată de un scurtcircuit al unui cablu electric din apropiere. Blocul din Rahova, distrus în urma exploziei, va fi reconstruit de stat. Oamenii vor reveni în locuințe, dar nu ca proprietari, ci cu chirie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰