Video "Nimeni nu vrea să creadă". Durere de nedescris pentru familiile tinerilor morţi în accidentul din Timiş
Durere de nedescris după cel mai grav accident de pe şoselele din România, din ultimii şase ani. Sute de suporteri greci ai echipei Paok Salonic au ajuns aseară la Timişoara. Mergeau în Franţa la meci, dar s-au întors din drum pentru a-i vizita pe cei trei supravieţuitori al teribilului accident de pe DN 6, în care şapte oameni au murit. Totul, după ce microbuzul în care se aflau a intrat în plin într-un camion care venea din sens opus. În maşină erau 10 suporteri greci ai echipei antrenate de Răzvan Lucescu.
Într-o linişte apăsătoare şi înmărmuriţi de durere. Aşa au ajuns în România peste 200 de suporterii greci ai echipei Paok Salonic, care se îndreptau spre Franţa pentru meciul cu Lyon. Vestea că şapte oameni, şi ei suporteri ai echipei, au murit i-a făcut să se întoarcă din Budapesta pentru a vizita supravieţuitorii. La spital a mers şi ambasadoarea Greciei în România.
O zi tragică
"Este un accident tragic, este o zi tragică. Suntem cu toţii recunoscători pentru mesajele de susţinere şi pentru susţinerea autorităţilor române!", a declarat Lili Evangelia Grammatika, ambasadoarea Greciei în României.
"S-a stabilit că un număr de patru suporteri vor putea să viztiteze doi dintre cei trei răniţi care se află în spital. I-am întâmpinat cu ceai cald, sandwichuri, cu apă şi cu cafea ca să ne arătăm sub o formă sau alta ospitalitatea", a declarat Mihai Venter, IPJ Timiş.
Suporterii au fost escortați de Jandarmerie de la Lugoj, acolo unde credeau că sunt internaţi supravieţuitorii, până în fața Spitalului Judeţean din Timişoara. Acolo au fost aduşi cei trei răniţi. Aici atmosfera a devenit tensionată.
Cei 250 de suporteri al lui Paok au cerut ca presa să păstreze distanţa, nu vor camere îndreptate spre ei, nu vor lumini şi nici să vadă microfoane, vor doar să le fie respectată durerea.
Ca răspuns, jandarmii au creat un cordon de siguranță pentru a preveni orice incident.
Impactul devastator a fost filmat de camera de bord a camionului pe care îl depăşise microbuzul. Şoferul acestuia are timp să revină pe banda lui, dar rămâne pe contrasens şi semnalizează că vrea să mai depăşească o dată, deşi din faţă vine un TIR. Vehiculul s-a zdrobit de camion, iar bucăţi din el s-au împrăştiat pe sute de metri. Martorii spun că şoferul microbuzului, un bărbat de 29 de ani, conducea agresiv, exasperat că fusese prins într-o coloană de camioane şi cisterne.
Victimele sunt tineri între 28 şi 30 de ani. Plecaseră la un drum de peste 2.000 de kilometri şi mergeau la Lyon, unde echipa lor joacă mâine cu Olympique Lyon în Europa League. În vehicul se aflau, potrivit autorităților, 10 persoane, deși microbuzul era omologat pentru 8 locuri plus cel al şoferului. Printre suporterii ajunşi în ţara noastră au fost şi prieteni ai victimelor internate în spital.
"Trei bărbaţi care au prezentat multiple leziuni şi contuzii ale organelor interne. Din fericire nu a fost nevoie de o intervenţie chirurgicală de urgenţă până în acest moment", a declarat Mihai Grecu, Spitalul Judeţean Timişoara.
Premierul Ilie Bolojan a transmis, în numele guvernului României, condoleanţe famililor celor şapte tineri.
O reacţie a venit şi din partea ministrului sănătăţii din Grecia, care le-a mulţumit autorităţilor din România pentru cooperarea excelentă.
"Din momentul în care am fost informat despre tragedie, am contactat autorităţile române, în special, pe omologul meu, ministrul Sănătăţii (Alexandru Rogobete - n.r.), şi şeful Departamentului pentru Situaţii Urgenţă (Raed Arafat - n.r). Ţinem permanent legătura. Cei trei răniţi sunt conştienţi, iar vieţile lor nu sunt puse în pericol", a declarat Adonis Georgiadis, Ministrul Sănătăţii din Grecia.
Devastat, fratele uneia dintre victime şi-a făcut curaj să vorbească. "Niciunul dintre noi nu vrea să creadă. Un prieten m-a sunat şi mi-a spus că are veşti foarte proaste. Mi-a spus că au avut un accident şi că se află la terapie intensivă. Iar că fratele meu a murit. Credem în miracole şi nu vrem să fie adevărat", a declarat fratele uneia dintre victime.
Doi verişori, printre supravieţuitori
Printre victime care au supravieţuit impactului se numără şi doi verişori de 20 de ani. Un prieten ajuns la Timişoara a putut să-i viziteze.
"Noi, în Grecia, avem autostrada ok. Când suntem pe drumuri străine, avem mai multă grijă. Nu e bine că a făcut aşa, nu e bine. Când apare un camion pe drum, vezi", a declarat un prieten cu supravieţuitorii.
La doar câteva ore de la vestea tragică, a mai venit o lovitură pentru PAOK. Un alt fan al clubului a murit, după ce a aflat că unul dintre suporterii care s-au stins în accidentul petrecut la noi în ţară era un prieten apropiat.
Răzvan Lucescu şi fanii lui PAOK au adus un omagiu la stadionul echipei.
"Doliu şi tristeţe imensă, doar cu aceste cuvinte s-ar putea descrie atmosfera apăsătoare care se simte în acest moment, aici, pe stadionul din Salonic. Imediat cum s-a aflat de tragedie, zeci de oameni au început să vină să lase flori, lumânări şi tricouri cu numele jucătorilor", a declarat reporter Panagiotis Achlatlis, reporter SKAI.
Mulţi suporterii greci se întorc acum din drum. După mai multe consultări cu clubul, au decis de comun acord ca sectorul oaspeţilor de la Lyon să rămână închis.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰