Observator Update, știrile zilei din 29 mai
Știrile zilei - 29 mai. Ești grăbit? Observatornews.ro te ajută să afli, pe scurt, cele mai importante știri ale momentului, la Observator Update.
- La 1 iunie începe „Marea relaxare”. Ce restricții se ridică
- Școlile şi grădiniţele private se pot deschide din 15 iunie
1. La 1 iunie începe „Marea relaxare”. Ce restricții se ridică
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi, o Hotărâre prin care se stabilesc noile reguli privind activitățile sportive, accesul la spectacole, terase sau baruri, precum și deciziile luate în privința transportului rutier sau feroviar. Măsurile vor intra în vigoare de la data de 1 iunie 2020. Competițiile în aer liber, fără spectatori, permise de autorități. Concertele, spectacolele și festivalurile, cu participarea a cel mult 500 de spectatori. Se reia transportul internațional de persoane, rutier și feroviar.
2. Exclusiv! Povestea omului care a reparat 50 de inimi de copil în timpul pandemiei, în România
Tammam Youssef e unul dintre cei mai buni "vindecători" de inimi de copii din lume. Un medic sirian a cărui inimă bate insă foarte tare pentru România. Aici şi-a făcut studiile acum 40 de ani. Şi tot aici l-a prins şi pandemia, făcând operaţii gratuit la Spitalul Marie Curie. Restricţiile nu i-au mai permis să plece, iar asta a fost şansa unică a peste 50 de copii, să fie salvaţi.
3. Exclusiv. Școlile şi grădiniţele private se pot deschide din 15 iunie! Părinţii nu vor mai fi plătiţi dacă stau acasă
Legea prin care părinții sunt plătiți cu 75% din salariu pentru a sta acasă cu copiii, de până la 12 ani, nu va mai fi prelungită după 15 iunie, potrivit unor informații pe surse obținute de reporterul Observator Mădălina Iacob. Prin urmare, de la 15 iunie ar fi permisă redeschiderea tuturor școlilor, grădinițelor și centrelor private specializate educaționale, cu reguli sanitare stricte și proceduri clare de la INSP ce vor fi comunicate ulterior.
4. Iohannis a anunțat a doua sesiune de Evaluare Naţională, pentru elevii în izolare sau găsiți cu febră la prima sesiune
Președintele Iohannis a anunțat că se va organiza o a doua sesiune de Evaluare Națională, pe lângă prima sesiune, din 15 iunie. Iohannis a motivat această decizie prin faptul că, având în vedere contextul epidemiologic din România, există copii care pot fi bolnavi la data desfășurării primei sesiune de Evaluare Națională și atunci acești copii merită și ei să primească aceeași șansă.
5. România ar putea primi 31,2 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, pentru recuperare după pandemia de coronavirus
După Autostrada Soarelui s-ar putea să avem și "Autostrada Pandemiei". Jumătatea plină a paharului crizei prin care trece planeta ne-ar putea aduce mai mulţi kilometri de autostradă, reţele de apă şi gaze, spitale noi şi şcoli moderne. Toate pe cheltuiala Uniunii Europene, care a alocat României 31 de miliarde de euro în noul plan de refacere a continentului.
Ce trebuie să știi:
- Românii își pot plăti ratele bancare cu ajutorul poștașului
- Cazinourile și casele de pariuri se redeschid de la 15 iunie
- Militari români loviți de haboob, cea mai puternică furtună de nisip, în Mali
Prognoza meteo pentru astăzi
Vreme instabilã şi rãcoroasã. Averse in nordul şi nord-estul; in celelalte regiuni, înnorãrile vor fi accentuate mai ales dupã-amiaza şi seara, când local vor fi averse, cãderi de grindinã şi frecvente descãrcãri electrice.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi 15 l/mp şi izolat 30 l/mp. Vânt în Moldova şi pe crestele montane, unde rafalele vor depãşi 55...60 km/h, dar în cursul zilei şi în restul ţãrii, în special în timpul ploilor.
Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 23 de grade, iar cele minime între 4 şi 13 grade.
Vremea în Bucureşti
Temperatura maximã va fi de 20...21 de grade, iar cea minimã de 9...11 grade.
Mai ales dupã-amiaza şi seara, vor fi averse, descãrcãri electrice şi posibil grindinã şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰