Video Pericolul pândea demult la Odorheiu Secuiesc. Părinţii s-ar fi plâns de starea căminului, iar specialiştii spun că exista riscul prăbuşirii chiar şi în lipsa lucrărilor
Ancheta de la internatul din Odorheiu Secuiesc, unde o parte a clădirii s-a prăbuşit peste patru elevi, a fost preluată de procurorii Parchetului Curții de Apel din Targu Mureș. La trei zile de la tragedie, s-a aflat şi că pericolul pândea demult. Părinţii ar fi depus sesizări legate de starea căminului, iar specialiştii spun că exista riscul ca imobilul să se dărâme, chiar şi în lipsa lucrărilor.
Există primele reţineri în cazul tragediei de la Odorheiu Secuiesc.
Patronul firmei care a dat ordin să se sape lângă fundaţia internatului a fost reţinut pentru 24 de ore
Vorbim despre administratorul firmei care făcea lucrări lângă internatul liceului. Bărbatul a fost reţinut, aseară, pentru 24 de ore, iar astăzi, el va ajunge în fața instanței, care va decide dacă va fi sau nu arestat preventiv pentru 30 de zile.
Acesta le-a dispus muncitorilor să sape până aproape de fundaţie, lucru care este interzis şi care, presupun anchetatorii, că ar fi provocat prăbuşirea parţială a imobilului.
- Reacția Arhiepiscopiei Romano-Catolice după tragedia din Odorheiu Secuiesc: Nu avem cunoştinţă de probleme...
- Patronul firmei care a dat ordin să se sape lângă fundaţia internatului prăbuşit în Odorheiu Secuiesc a fost...
- Elevul care a murit strivit în Odorheiu Secuiesc urma să împlinească 18 ani de Crăciun. Mama sa e asistentă şi...
Între timp, ancheta este în derulare. Vorbim despre cercetări făcute pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Directorul şcolii şi-a dat şi el demisia. Primăria, care a autorizat lucrările dă vina pe constructor. Şi uită că are atribuţii de control. Iar proprietara clădirii, Arhiepiscopia Romano-Catolică spune că nu ştia că imobilul are probleme de structură. Cu toate astea, pericolul era văzut de toată lumea, iar unii părinți chiar au facut sesizări privind starea căminului. Între timp, cele trei fete sunt în continuare internate la spitalele din Târgu Mureș, dar și din Odorheiu Secuiesc. Iar David, băiatul în vârstă de 17 ani care a murit în tragedie, a fost depus la capela din Lupeni şi va fi înmormântat joi.
Clădiri şcolare cu risc seismic
62 risc I
793 risc II
3.313 risc III
808 risc IV
28.000 neîncadrate
Până acum, siguranţa în şcoli nu a fost chiar o prioritate: la nivel naţional, 62 de clădiri de şcoală stau să cadă la primul cutremur, iar peste 4.000 sunt încadrate în clasele de risc seismic doi şi trei. Pentru alte peste 28.000 de clădiri, riscul nu a fost determinat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰