Ce salariu ar putea avea un Papă? Beneficiile pe care Vaticanul le asigură Suveranului Pontif
Este liderul spiritual a peste un miliard de catolici, un simbol global și conducătorul celui mai mic stat independent din lume, Vaticanul. Și totuși, Papa nu primește un salariu în sensul tradițional. Funcția supremă din Biserica Catolică vine cu o serie de responsabilități morale și privilegii materiale, dar nu și cu o remunerație directă.
Vaticanul acoperă toate nevoile pontifului, de la locuință și masă, până la sănătate, securitate și transport. Papa Francisc, cunoscut pentru stilul său de viață modest, a refuzat în mod explicit orice formă de venit personal pe durata pontificatului său, între 2013 și 2025. Chiar dacă teoretic ar putea primi un salariu lunar estimat la aproximativ 2.500 de euro, Papa Francisc a ales simplitatea, urmând exemplul Sfântului Francisc de Assisi, potrivit Daily Mail.
Și Papii anteriori au urmat aceeași cale. În loc să primească un salariu lunar, Vaticanul le oferă tot ce au nevoie, fără luxuri personale. Deși reședința oficială a Suveranului Pontif este Palatul Apostolic, Papa Francisc a ales să locuiască într-un spațiu mult mai modest – Casa Sfânta Marta, pe teritoriul Vaticanului.
Ce salariu și beneficii are Papa?
Chiar dacă nu are venituri personale, Papa nu duce lipsă de nimic. Estimările sugerează că accesul său la serviciile și bunurile acoperite de Vatican ar echivala cu o avere de aproximativ 14 milioane de euro. Are la dispoziție o flotă de vehicule, locuințe oficiale și fonduri pentru acțiuni caritabile, exemplu fiind donația de 200.000 de euro pentru deținuții unei închisori din Roma.
Binele colectiv și nu confortul personal este însă scopul acestor resurse. Chiar și după retragere, Papii rămân sub protecția Vaticanului, cum s-a întâmplat cu Papa Emerit Benedict al XVI-lea, care a trăit în Cetatea Vaticanului până la moartea sa în 2022.
Finanțele Vaticanului sunt susținute printr-un amestec de donații, investiții și venituri din turism. Una dintre sursele importante este "Obolul Sfântului Petru", o colectă anuală ce aduce aproximativ 23,4 milioane de euro, în principal din SUA, Germania și Italia.
Cu toate acestea, situația financiară a Vaticanului nu este lipsită de provocări. În 2023, instituția a înregistrat un deficit operațional de aproximativ 82 milioane de euro, fapt care l-a determinat pe Papa Francisc să ia măsuri drastice. În 2021, a dispus tăieri salariale importante: cardinalii au pierdut 10% din venitul lunar. În prezent, un cardinal câștigă între 4.000 și 5.500 de euro pe lună, un episcop circa 3.000 de euro, iar un preot obișnuit din Roma, aproximativ 1.200 de euro.
Călugării și călugărițele, care depun adesea jurăminte de sărăcie, nu primesc, în general, niciun salariu, cu excepția cazurilor în care ocupă funcții administrative în cadrul Bisericii. Totodată, Papa Francisc a eliminat practica acordării de apartamente subvenționate membrilor de rang înalt ai clerului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰