Video Liderii UE se tem de un acord secret SUA - Rusia. România trebuie să aleagă o tabără
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a convocat partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni. Vrea să discute poziţia României la Consiliul European dedicat Ucrainei, de săptămâna viitoare. Politicienii europeni se tem de un acord ruso-american în detrimentul Kievului, în care Europa nu va avea niciun cuvânt de spus. În semn de sprijin, 13 lideri occidentali au fost la Kiev astăzi, când se împlinesc trei ani de la invadarea Ucrainei şi au promis un important ajutor militar.
Securitatea Ucrainei este legată de siguranţa Europei şi a României, sunt concluziile ultimelor discuţii dintre politicienii noştri şi liderii blocului comunitar.
"Văd cu îngrijorare în ultima perioadă cum suntem puşi să alegem între SUA şi UE, o greşeală fundamentală", a declarat Marcel Ciolacu.
"Dumneavoastră, personal, ca prim minustru și România în general, ar fi dispusă să trimită trupe de menținere a păcii, soldați români, în Ucraina", a fost întrebat Marcel Ciolacu.
Bolojan a chemat partidele peste două zile la Cotroceni
- Putin le deschide ușa europenilor la negocierile de pace cu SUA. L-a lăudat pe Trump și l-a numit pe Zelenski o...
- Donald Trump, dispus să facă o vizită la Moscova: "Cred că războiul s-ar putea termina în curând. În...
- Trump anunţă că se întâlneşte cu Zelenski pentru a semna acordul mineralelor: "Săptămâna asta sau...
- Ursula von der Leyen a anunțat la summitul de la Kiev un nou ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 3,5...
- Zelenski îşi pierde susţinerea şi în Ucraina. Parlamentul de la Kiev respinge o rezoluție de sprijnire a...
"Cred că corect este să avem o consultare cu președintele interimar al României, lucru care se va întâmpla de miercuri. Sunt ferm convins că pe agenda consultărilor este şi acest aspect (n.r dacă trimitem trupe sau nu). Și pe urmă să ieșim cu o declarație pe care ne-o asumăm noi forțele politice și liderii politici", a răspuns Marcel Ciolacu.
Preşedintele interimar a chemat partidele peste două zile la Cotroceni într-un demers politic fără precedent. Consultări despre poziţia României în privinţa consiliului european special pentru Ucraina, de pe 6 martie.
"Este necesar ca Ucraina și UE să fie implicate în negocierile de pace. România este pregătită să se coordoneze cu toți partenerii europeni, americani și aliați, pentru a contribui la găsirea căii către o pace justă și durabilă", a declarat Ilie Bolojan.
La Bruxelles, miniştrii de externe din blocul comunitar iau în calcul să confişte activele ruseşti în valoare de 300 de miliarde de euro, să trimită Ucrainei armament de 30 de miliarde de euro şi să impună un nou pachet de sancţiuni.
Miniștrii de externe din Uniunea Europeană tocmai au aprobat cel de-al 16-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Vorbim de cele mai cuprinzătoare sancțiuni de până acum. Acestea vizează importurile de aluminiu, navele flotei fantomă a Rusiei și exporturile de produse chimice, crom și alte materiale, precum şi controlerele de jocuri, utilizate pentru a controla dronele, într-o încercare de a slăbi capacitatea Rusiei de a continua războiul.
Moscova, gata să vină la masa negocierilor cu Uniunea Europeană şi Ucraina
13 lideri europeni au fost astăzi la Kiev pentru a marca trei ani de la începerea războiului din Ucraina care a zguduit tot continentul. O alertă aeriană a început chiar când politicienii soseau. Avioane ruseşti de vânătoare s-au ridicat din Belarus, iar oficialii s-au ascuns 20 de minute în buncăre. Summitul special a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor. Peste 12 mii de civili au murit, iar 30 de mii au fost răniţi. Aproape 7 milioane de ucraineni au fugit din calea războiului, dintre care 171 de mii în România. Ca să oprească războiul, Zelesnki îşi joacă asul din mânecă.
"Dacă pentru a obţine pacea este cu adevărat nevoie ca eu să renunţ la funcţia mea, sunt pregătit. O pot da la schimb pentru NATO, dacă acestea sunt condiţiile", a declarat Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.
Moscova a anunţat că este gata să vină la masa negocierilor cu Uniunea Europeană şi Ucraina, dar oferta lui Zelenski nu i-a mulţumit pe ruşi. Surse diplomatice spun că mâine ar urma încă o rundă de discuţii pentru pace între americani şi ruşi, la Riad.
"Preşedintele Trump a invocat public şi repetat că ideea ca aderarea Ucrainei la NATO ar fi o greşeală", a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de externe.
"Vom continua să dezvoltăm potențialul de luptă al armatei și al marinei, precum și eficacitatea lor în luptă, ca parte esențială a securității Rusiei, care garantează prezentul și viitorul suveran al acesteia și dezvoltarea sa consecventă", a declarat Vladimir Putin - preşedintele Rusiei.
În cei 3 ani de război, Rusia a cucerit regiunile Herson, Zaporojie, Lugansk şi Doneţk, pe care vrea să le păstreze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰