Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Poliția americană de imigrație l-a ucis pe tânărul de 37 de ani după ce a fost dezarmat. Analiză CNN

Alex Pretti, un asistent medical american de 37 de ani care lucra la o unitate de terapie intensivă a unui spital pentru veterani, a fost împușcat mortal sâmbătă în timpul unui protest la adresa unui raid anti-migranți al Serviciului de Imigrare și Control Vamal (ICE). În imaginile video analizate până acum de CNN nu apare nicio acțiune violentă din partea protestatarilor la adresa agenților federali care să justifice folosirea forței. Mai mult, Pretti nu este surprins ținând în mână arma pe care un agent federal i-a scos-o din brâu cu câteva secunde înainte să fie împușcat.

de Redactia Observator

la 26.01.2026 , 17:48

Poliția americană de imigrație l-a ucis pe tânărul de 37 de ani după ce a fost dezarmat. Analiză CNN - Poliția americană de imigrație l-a ucis pe tânărul de 37 de ani după ce a fost dezarmat. Analiză CNN - Captură CNN

Cu puțin timp înainte de confruntarea fatală cu agenții federali ICE, Alex Pretti a fost oprit pe o stradă din Minneapolis de un ofițer care ulterior s-a aflat la locul unde a fost împușcat, arată un video analizat de CNN. Informația sugerează posibilitatea unui conflict anterior.

O martoră a relatat că l-a văzut pe Pretti ajutând la dirijarea traficul pentru a uşura circulația

Declarațiile oficialilor din administrația Trump îl descriu pe Pretti ca pe un agitator violent implicat într-o "revoltă" în timpul unei operațiuni ICE. "Suspectul a adus o armă la o revoltă", a spus Gregory Bovino, un oficial al Poliției de Frontieră a SUA. Acesta susține că agenții federali au fost "victimele" în această confruntare.

Articolul continuă după reclamă

Cu toate acestea, în imaginile analizate de CNN nu apare vreo acțiune violentă din partea protestatarilor, iar Pretti nu este văzut nici acționând violent, nici ținând arma despre care autoritățile spun că i-a fost luată din brâu chiar înainte de a fi împușcat. "Nu am văzut nimic ilegal în comportamentul lui Pretti", a comentat Rob Doar, președintele unei organizații care apără drepturile deținătorilor de arme din Minnesota.

O martoră a relatat într-o declarație depusă în instanță că l-a văzut pe Pretti ajutând la dirijarea traficul pentru a uşura circulația, în timp ce agenții ICE "înconjurau mașinile și loveau geamurile". Într-un alt videoclip, doi agenți federali îl confruntă pe Pretti, unul dintre ei împingându-l din stradă. Pretti părea să filmeze și să vorbească agitat cu agenții, dar nu este clar ce spunea.

Alte înregistrări arată cum Pretti, aflat în stradă, este stropit cu spray lacrimogen și pus în genunchi. Urmează o busculadă, iar mai mulți agenți îl doboară. Un agent ia din busculadă o armă despre care autoritățile spun că ar fi fost a lui Pretti. La scurt timp, se aud 10 focuri de armă. Martorii spun că Pretti a fost împușcat deși nu opunea rezistență semnificativă.

Un medic pediatru care a văzut scena din apartamentul său și a coborât să ajute a declarat că agenții ICE au refuzat inițial să îi permită să îl evalueze pe Pretti. "Niciun agent nu făcea resuscitare", a declarat medicul, precizând că Pretti nu avea puls și era grav rănit.

Potrivit declarației depuse în instanță, un agent a cedat în cele din urmă după ce l-a percheziționat pentru a verifica dacă are arme și l-a lăsat să facă resuscitarea. În momentul în care medicul a ajuns lângă Pretti, acesta era culcat pe o parte, poziție pe care doctorul a spus că nu este standard medical pentru tratarea unei persoane împușcate, unde de regulă se verifică pulsul și se începe resuscitarea.

Oficialii administrației Trump susțin că împușcarea lui Alex Pretti a fost un act justificat. Secretarul pentru Securitate Internă, Kristi Noem, a declarat că "dacă un agent îți cere să te retragi, trebuie să te conformezi". Însă experți în aplicarea legii ridică semne de întrebare privind folosirea forței. Pretti nu părea să fi amenințat activ agenții, și deși avea o armă, ea nu fusese folosită.

"Din ce am văzut, nu pare să fi avut mâna pe armă în niciun moment", a comentat Brian Higgins, fost șef de poliție și profesor la John Jay College of Criminal Justice. "Deci, nu era o amenințare. Doar o purta asupra lui".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Luaţi suplimente pentru imunitate?
Observator » Ştiri externe » Poliția americană de imigrație l-a ucis pe tânărul de 37 de ani după ce a fost dezarmat. Analiză CNN