Antena Meniu Search
x

Şase nave au spart blocada Rusiei şi au ancorat în portul Izmail, lângă România. Furie în rândul ruşilor: Felicitări Flotei Mării Negre. Acordul continuă fără noi

Război în Ucraina. Mai multe nave civile de marfă, operate de turci, au "spart" duminică şi luni blocada rusă de la Marea Neagră și au ancorat în portul ucrainean Izmail, de pe Dunăre, lângă România, relatează Forbes.  

de Redactia Observator

la 15.08.2023, 15:16

Şase nave au spart blocada ruşilor şi au ancorat în portul Izmail, lângă România. Furie în rândul ruşilor: Felicitări Flotei Mării Negre. Acordul continuă fără noi
- Telegram

La 22 de zile după ce Moscova s-a retras din acordul care a permis Ucrainei să exporte în siguranță zeci de milioane de tone de cereale și apoi a amenințat că va opri traficul maritim către porturile ucrainene, lumea a spulberat cacealmaua rușilor, relatează Forbes. 

"Sunt informaţii că mai multe nave civile navighează nestingherite spre Ucraina prin Marea Neagră. Asta ar însemna că Rusia fie nu dorește, fie nu poate să impună o blocadă în Marea Neagră în acest moment" a apreciat think tank-ul american, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Mai multe aeronave americane de patrulare și recunoaștere din flota NATO au monitorizat cu atenție navele în timp ce navigau spre Izmail, un mic port ucrainean situat pe Dunăre, vizavi de România, potrivit unui cont de Twitter OSINT care colectează informaţii din surse deschise (în engleză "open-source intelligence")

Navele au încărcat cereale în Izmail, apoi au plecat înapoi prin Marea Neagră către porturi străine. Potrivit informaţiilor OSINT, pe 30 şi 31 iulie, adică duminică şi luni, în portul Izmail au ajuns 6 nave operate de turci, dar aflate sub steaguri diferite şi care au plecat din porturi din Israel, Grecia, Turcia şi Georgia. Adică, aceste nave nu sunt grecești sau israeliene, dar și-au început călătoriile acolo.

Pe acelaşi subiect

Navele, supravegheate în Marea Neagră de patru avioane NATO de război

Deasupra lor au patrulat nu mai puțin de patru avioane NATO de război: un avion de patrulare P-8 al Marinei SUA, un Challenger al armatei americane cu radar de suprafața, o dronă RQ-4 Global Hawk a forțelor aeriene americane și un avion de supraveghere E-3 al NATO. Niciunul dintre aceste avioane nu poartă în mod obișnuit arme, dar avioane de luptă NATO - inclusiv Eurofighters italiene și F-16 românești - se aflau în apropiere, în România, scrie Forbes. 

Navele de marfă nu au luat măsuri pentru a-și ascundă intențiile.Toate aveau transmiţătoarele radio pornite, adică oricine avea acces la internet și la site-uri de monitorizare a traficului marin putea să le urmărească traseul. 

Ministerul rus al Apărării a anunţat pe 19 iulie că odată cu "închiderea coridorului umanitar maritim, începând de joi (20 iulie) de la ora 00:00, toate navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene în apele Mării Negre vor fi considerare potenţiale transportatoare de încărcături militare", iar "statele de pavilion ale navelor care se îndreaptă spre porturile ucrainene vor fi considerate de Rusia implicate în Ucraina de partea regimului de la Kiev". În plus, ministerul rus a precizat că declară părţi din apele internaţionale de nord-vest şi sud-est ale Mării Negre ca fiind nesigure pentru navigaţie.

Niciuna din navele de patrulare, inclusiv Serghei Kotov și Vasili Bikov, ale Flotei Mării Negre nu au intervenit pentru a opri navele de marfă care nu s-au îndreptat spre Odesa, ci spre Izmail. Kievul și-a reamenajat porturile dunărene ca o alternativă la cele de la Marea Neagră, din Odesa.

Mai mult Rusia a anunţat marţi că a reușit să respingă un atac cu drone navale al ucrainenilor asupra celor două nave, în partea de sud-vest a Mării Negre, la 340 de km sud-vest de Sevastopol. Navele Serghei Kotov și Vasili Bikov realizează, în primul rând, misiuni de patrulare, monitorizare și protecție în Marea Neagră. Șase astfel de nave fac parte din Flota Rusă din Marea Neagră. Presa rusă mai scrie că, pe 25 iulie, ucrainenii au mai încercat, tot fără succes, să atace nava Serghei Kotov, folosind două drone navale.

Rachetele rusești au lovit în mod frecvent porturile Odesa, dar atacurile asupra porturile dunărene au fost mai rare, probabil din cauza apropierii acestor porturi de teritoriul NATO. Izmail este situat la doar câteva sute de metri de teritoriul românesc. Pe 24 iulie ruşii au atacat cu drone infrastructura din Reni, un alt port ucrainean de la Dunăre, la mică distanţă de România.

Spargerea blocadei ar putea semnala transportatorilor internaționali că este relativ sigur să reia operațiunile din porturile ucrainene. "Ruşii par să nu vrea sau să nu poată opri și percheziţiona forțat navele neutre care se îndreaptă spre Ucraina prin Marea Neagră, în ciuda faptului că au stabilit condiții pentru a face acest lucru", a mai menționat ISW.

Dacă companiile de transport vor risca o cursă mai lungă spre Odesa, la 160 de km nord de Delta Dunării, este o altă întrebare. Porturile dunărene nu au capacitatea de a înlocui pe deplin Odesa ca port principal pentru exportul de cereale, mai menţionează Forbes. 

Bloggerii militari ruşi, frustraţi şi dezamăgiţi că Rusia nu a putut să impună o blocadă în Marea Neagră

Informaţia că mai multe nave de marfă au ajuns recent  în Izmail este confirmată şi de unii bloggeri militari ruşi care s-au arătat frustraţi şi dezamăgiţi că marina rusă nu a putut să impună o blocadă în Marea Neagră. Mai mult, navele de marfă au ajuns la Izmail chiar în timp ce Vladimir Putin şi ruşii au sărbătorit cu fast Ziua Marinei. 

"În noaptea de 30 iulie, 3 nave civile Ams1, Sahin 2 și Yilmaz Kaptan (originea navelor: Israel, Grecia și, respectiv, Turcia/Georgia) au trecut prin strâmtorile turcești. Destinația prin AIS a fost determinată ca fiind Ucraina. Astăzi Ams1 (Israel) a intrat pe brațul ucrainean al Dunării. Securitatea trecerii este asigurată de aeronava americană P8 (realimentare pe cerul României). Informații suplimentare sunt furnizate de drona de recunoaștere RQ-4 Global Hawk. Coridorul cerealelor a continuat de fapt să funcționeze fără participarea Rusiei. P.S. Felicitări Flotei Mării Negre pentru sărbătoare (n.r. Rusia a sărbătorit pe 31 iulie Ziua Marinei Ruse)", a scris cu ironie ieri bloggerul militar rus Romanov pe contul de Telegram.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Stiri externe » Şase nave au spart blocada Rusiei şi au ancorat în portul Izmail, lângă România. Furie în rândul ruşilor: Felicitări Flotei Mării Negre. Acordul continuă fără noi