Trei moduri în care Putin poate folosi arme nucleare tactice. Un scenariu: atac nuclear de test pe Insula Șerpilor
Financial Times face o analiză a celei mai mari amenințări nucleare la adresa siguranței mondiale de la criza rachetelor din Cuba din 1962.
Vladimir Putin a spus săptămâna trecută, după anexarea celor 4 regiuni din estul Ucrainei, că va folosi toate mijloacele disponibile pentru a apăra Rusia. A subliniat că SUA au creat un "precedent" când au aruncat două bombe atomice asupra Japoniei în 1945. În weekend, liderul cecen, Ramzan Kadîrov, i-a sugerat să ia în considerare utilizarea "armelor nucleare de mică putere".
Propunerea sa a fost respinsă luni de Kremlin. Dmitri Peskov a spus că "nu există alte considerații" pentru utilizarea armelor nucleare decât doctrina militară a Rusiei, care permite desfășurarea acestora doar dacă Rusia este lovită întâi sau dacă existența statului este în pericol.
Rusia are un stoc masiv de așa-numite arme nucleare tactice, destinate utilizării pe câmpul de luptă. Oficialii şi experții militari occidentali spun că riscul ca Putin să folosească arme nucleare este scăzut. Dar, admit că acesta poate creşte pe măsură ce forțele ruse suferă eșecuri militare în sud-estul Ucrainei. Ce știm despre armele nucleare pe care Putin ar putea fi tentat să le folosească:
Arme nucleare "tactice" versus "strategice"
- Armata rusă pierde bătălie după bătălie pe front, iar înfrângerile nu mai pot fi ascunse. Pe ce fronturi a...
- Război Rusia - Ucraina, ziua 222. Ucrainenii au spart liniile ruseşti pe Frontul de Sud, au avansat cu 40 de km. Pe...
- ISW: De ce armata rusă actuală nu este capabilă să opereze pe un câmp de război nuclear
Criza rachetelor din Cuba de acum 60 de ani a fost declanşată de armele nucleare "strategice", care sunt suficient de puternice pentru a distruge orașe întregi situate la mii de km de câmpul de luptă. Criza actuală se referă în schimb la arme nucleare mai mici, așa-numitele arme tactice.
Aceste focoase nucleare mai mici au rolul de a fi folosite pe câmpul de luptă și sunt concepute pentru a distruge ținte într-o anumită zonă. Chiar și așa, multe dintre aceste focoase sunt mai puternice decât bomba atomică aruncată de ameriani peste Hiroshima, care avea o putere echivalentă cu aproximativ 20 de kilotone de dinamită.
"Așa-numitele rachete nucleare tactice destinate uzului pe câmpul de luptă au în general o putere între 1 și 50 de kilotone (de dinamită) ... provocând de obicei distrugeri pe zone de 6 km pătraţi”, a declarat la BBC generalul Richard Barrons, fost șef al comandamentului forțelor comune din Marea Britanie.
SUA și URSS şi-au făcut stocuri uriașe. După încheierea războiului rece, SUA au mai păstrat doar 230, argumentând că pot fi înlocuite mai bine de "armele convenționale, din ce în ce mai eficiente", conform unei analize din 1989.
Rusia a păstrat în jur de 2.000 de focoase nucleare tactice. Acestea pot fi amplasate pe diverse sisteme şi pentru a transporta explozibili convenționali, cum ar fi rachetele de croazieră Kalibr sau rachetele balistice Iskander, și pot fi lansate de pe uscat sau pe mare.
Cum ar fi folosite aceste arme?
Experții văd trei moduri în care Rusia ar putea folosi arme nucleare tactice. Primul este demonstrativ sau de test - adică un atac nuclear care nu ucide pe nimeni. Ar putea fi o detonare în subteran, deasupra Mării Negre, în aer undeva deasupra Ucrainei sau pe un loc nelocuit precum Insula Șerpilor.
În acest caz, unda electromagnetică nucleară generată de explozie ar "prăji" echipamentele electronice neprotejate, iar precipitațiile radioactive s-ar reduce la aproximativ 1% în 48 de ore. Tot praful radioactiv din norul exploziei ar ajunge pe pământ în 24 de ore de la atac și ar putea reprezenta un pericol biologic extrem. Alte particule ar putea fi dispersate de vânt în concentrații mult mai mici în zone mari de pe glob.
Chiar și un atac demonstrativ ar declanșa o spirală de reacții și ar crește perspectiva unui atac rusesc asupra unui oraș mare. Ar declanșa cel mai probabil o reacție globală fără a aduce Rusiei vreun câștig militar. Rusia ar deveni un stat ”și mai paria în lume decât a fost vreodată”, așa cum a spus președintele american Joe Biden într-un interviu pe 16 septembrie.
Efectul ar putea fi neclar. Ar arăta că Rusia era pregătită să încalce tabuul privind armele nucleare, dar că a rămas precaută în utilizarea lor la maximum. Acesta este unul dintre motivele pentru care SUA au renunțat la această opțiune în 1945 înainte de atacul asupra Hiroshima, potrivit lui Lawrence Freedman, profesor la King's College din Londra.
A doua posibilitate este o un atac nuclear asupra unui obiectiv militar ucrainean sau a unei punct cheie de infrastructură. De exemplu, o lovitură cu rachete asupra centralei nucleare de la Zaporojie. Este incert însă cât de util ar fi acest lucru.
Forțele militare ale Ucrainei sunt foarte dispersate, iar studiile armatei americane au stabilit că un focos de un kiloton trebuie să fie detonat la 90 de metri de un tanc pentru a provoca daune grave. Unii experți spun că nu ar avea sens ca Rusia să lovească ținte de pe câmpul de luptă în regiunile pe care acum le consideră proprii. Iar armata Rusiei slab motivată și echipată ar fi expusă efectelor radioactive.
Al treilea caz și cel mai pericolos ar fi un atac împotriva unui stat membru NATO, inclusiv SUA, așa cum a sugerat Dmitri Trenin, fost șef al Centrului Carnegie din Moscova, un think-tank rusesc.
Trenin a spus, săptămâna trecută, că Rusia trebuie să demonstreze că este serioasă cu privire la un atac nuclear american pentru a-l descuraja în mod eficient. El a mai adăugat că Occidentul greșește când presupune că Putin va răspunde la înfrângerile de pe câmpul de luptă folosind arme nucleare doar împotriva Ucrainei. "Este total posibil ca lovitura să nu aibă loc în teatrul de luptă, ci undeva la o anumită distanță", a spus Trenin.
Cum ar răspunde vestul la un atac asupra NATO este greu de prevăzut. Ar declanșa Articolul V care invocă apărarea colectivă. Moscova ar risca să fie lovită de un atac nuclear devastator ca răzbunare din partea SUA.
Luna trecută, Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al lui Biden, a spus că ar exista ”consecințe catastrofale” dacă rușii folosesc orice armă nucleară, fără a specifica care ar putea fi aceste consecințe. El a precizat că SUA au exprimat în conversații private cu Moscova cum va reacționa Occidentul. Și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că vor exista "consecințele grave pentru Rusia".
Acest lucru ar putea implica un atac militar convențional care ar distruge flota Rusiei de la Marea Neagră, așa cum a sugerat duminică fostul directorul CIA David Petraeus. Dar în mare măsură, oficialii occidentali au fost vagi în ceea ce privește amenințările de represalii, chiar dacă Putin ar viza Ucraina, care nu este în NATO, întrucât descurajarea se bazează pe ambiguitate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰