Video Cu ce soluţii rămân românii în timp ce politicienii se ceartă

Ţara arde, la propriu şi la figurat, cu toţii suntem apăsaţi de scumpiri şi incertitudini, iar politicienii parcă pun gaz pe foc. Se ceartă şi ameninţă cu ieşirea sau blocarea guvernării. După spectacolul PSD de ieri cu 5.000 de membri, PNL şi-a făcut propria întâlnire, ca să stabilească ce face partidul mai departe. Aşadar, circ avem, cu pâinea nu stăm prea bine. E tot mai puţină şi mai scumpă, ca să păstrăm metafora. Ce urmează?

de Teodora Tompea

la 21.04.2026 , 16:56

Subiectul a fost dezbătut în ediţia de marţi a Observator 16, alături de analistul Bogdan Ivănel.

Conform acestuia, lupta la care asistăm în acest moment are mize mici. 

"Este o luptă pe mize mici. Nu sunt nişte mize care ne privesc pe noi în acest moment. Sunt nişte lupte de orgolii, în care noi nu mai suntem pe lista lor, pe ordinea de zi a Guvernului de acum. Omul simplu trebuie să îşi protejeze economiile, pentru că acolo va fi impactul cel mai mare, acolo avem deja impactul cel mai mare, România este deja campioana europeană la inflaţie. Şi nu doar că eram campionii Europei la inflaţie, nu doar că funcţionăm într-o ţară cu instituţii ineficiente şi care crapă sub ochii noştri, dar avem şi două războaie în apropierea României, războaie care cresc inflaţia, sigur, pe care noi nu le putem controla. Nu ţine de puterea României să pună stop acelor războaie, dar ţinea de responsabilitatea acestor politicieni să nu mai pună gaz pe foc, să nu mai adauge încă o criză la toate crizele internaţionale şi interne pe care le aveam deja", a explicat analistul.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, acesta a arătăt că românii nu trebuie să intre în panică, dar trebuie să facă presiune pe decidenţi. 

"Nu trebuie să intrăm în panică, trebuie să fim atenţi la ce se întâmplă pe scena politică, să punem presiune pe oamenii pe care mai putem să punem presiune, pentru că criza este aici".

Întrebat pe cine ar putea românii să pună presiune, analistul a explicat că preşedintele ar putea fi primul vizat.

"Pe preşedintele României. Acum, cheile sunt la preşedintele României. Diferenţa între o criză de şase luni şi o criză de două săptămâni este la preşedintele României. Şi cel mai negru scenariu pe care putem să îl avem – imediat după alegeri anticipate, adică o criză prelungită pe mai mult de jumătate de an, este o criză prelungită până în toamnă. Pentru că asta înseamnă inflaţie, înseamnă costuri crescute, înseamnă că nu avem oameni în camerele în care se iau decizii la nivel european şi la nivel internaţional, înseamnă că nu mai avem ancore de relevanţă şi asta înseamnă că nu mai există încredere în faţa creditorilor de la care împrumutăm bani", a explicat analistul.

Acesta a explicat că presiunea poate lua forma unor mesaj transmise public către preşedinte şi polticieni.

"Oamenii pot presiune vorbind despre asta, (...) transmiţând un mesaj public către preşedinte, către aceşti politicieni, că aceste calcule mici, pe care ei joacă acum, nu au nimic de-a face cu vieţile noastre şi să nu ne mai lăsăm păcăliţi încă o dată că aceste calcule mici pot fi ascunse în spatele unui interes naţional care de fapt nu există acolo".

Teodora Tompea Like

"Împreună, vom descoperi, în fiecare zi, povești care merită vocea noastră. Vom afla ce ne inspiră să mergem mai departe. Pentru că adevărata forță a știrilor stă în oamenii care nu se lasă învinși.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că Ilie Bolojan va rămâne premierul României?
Observator » Ştiri politice » Cu ce soluţii rămân românii în timp ce politicienii se ceartă