Negocieri în Coaliţie. Alegeri în Bucureşti până la final de an şi o nouă lege pentru toate pensiile speciale
Liderii Coaliției se reunesc marți, de la ora 14:00, în ședință pentru a decide ce trebuie să facă după ce judecătorii Curții Constituționale au respins reforma pensiilor magistraților. Președintele Nicușor Dan a anunțat că va fi redactată o nouă lege, iar PSD a propus un grup de lucru și negocieri cu asociațiile magistraților. Există varianta ca în noua lege să intre toate categoriile de pensii speciale, au declarat surse politice pentru Observator. Liderii trebuie să ia o hotărâre și în privința alegerilor din București. Propunerea PSD este 30 noiembrie, dar social-democrații nu s-ar opune nici scenariului 7 decembrie.
Liderii Coaliției se reunesc marți pentru a decide calea de urmat după decizia CCR privind pensiile magistraților. Președintele Nicușor Dan a anunțat că va fi redactată o nouă lege, iar PSD a propus un grup de lucru și negocieri cu asociațiile magistraților.
PSD ar vrea ca în noua lege a pensiilor magistraților să intre toate pensiile speciale
Liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, a spus că s-ar putea modifica perioada de tranziție de la 10 la 15 ani, iar cuantumul pensiei ar putea fi 75% din ultimul salariu net, față de 70%, cum era în proiectul care a picat la CCR. În plus, social-democrații ar lua în calcul ca, în noua lege privind pensiile magistraților să intre toate categoriile de pensii speciale.
Pe scena politică, reacțiile referitoare la scenariul în care Ilie Bolojan ar demisiona au fost împărțite. În timp ce liderul AUR, George Simion, a cerut demisia premierului, președintele Nicușor Dan i-a cerut lui Ilie Bolojan să nu renunțe la funcție și să rămână la șefia Guvernului. Pe Bolojan îl văd premier și nu vreau să plece, a declarat şi Grindeanu.
Premierul a transmis luni seară că nu demisionează după decizia CCR. "CCR nu a respins pe fond proiectul acestei reforme, obiecția a fost exclusiv procedurală, deci Guvernul poate relua demersul, ceea ce este o necesitate", a transmis şeful Guvernului.
PSD vrea alegeri pe 30 noiembrie, dar nu se opune nici la 7 decembrie
În Coaliție se va discuta și despre data alegerilor din Capitală: 30 noiembrie sau 7 decembrie. Surse politice au declarat pentru Observator că propunerea PSD este ca alegerile să aibă loc pe 30 noiembrie, dar social-democrații nu s-ar opune dacă premierul Ilie Bolojan insistă cu varianta din 7 decembrie.
Condiția PSD este să nu existe o alianță PNL-USR, iar fiecare partid să vină cu un candidat propriu. Surse Observator spun însă că PNL și USR continuă discuțiile despre varianta unui candidat comun al Dreptei, dar nu este exclus nici scenariul "trei partide, trei candidați".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰