Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Știrile zilei din 24 iunie. Restaurantele ar putea rămâne închise, dar liderii PNL nu se feresc de petreceri

Știrile zilei - 24 iunie. Restaurantele ar putea rămâne închise și după 1 iulie, din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus. Totuși, măsurile în vigoare nu îi împiedică pe liderii PNL să petreacă în astfel de locații. Chiar vicele Rareș Bogdan este acuzat că a avut zeci de invitați la o petrecere și că a încălcat regulile.

de Redactia Observator

la 24.06.2020 , 22:12

Știrile zilei din 24 iunie. Restaurantele ar putea rămâne închise Știrile zilei din 24 iunie. Restaurantele ar putea rămâne închise - Pexels
  • Ești grăbit? Observatornews.ro te ajută să afli, pe scurt, cele mai importante știri ale momentului, la Observator Update

1. Restaurantele ar putea rămâne închise, din cauza creșterii numărului de infectări cu noul coronavirus

Dacă v-aţi făcut planuri pentru o cină la restaurant, va trebui să mai aşteptaţi. Preşedintele Iohannis nu este de acord cu deschiderea localurilor de la 1 iulie, din cauza creşterii numărului de infectări. Patronatele din turism susţin că două treimi dintre hoteluri şi restaurante riscă să dea faliment în această vară. Ministrul Sănătăţii spune că mai e timp pentru luarea unei decizii.

În tot acest timp, Rareş Bogdan, vicepreşedinte PNL şi europarlamentar, a organizat în weekend ziua fiicei și e acuzat că a avut zeci de invitaţi și că a încălcat, astfel, regulile.

Articolul continuă după reclamă
Citește și:

2. Bărbat și doi copii, loviți de o mașină într-un complex rezidențial. Șoferul a trecut cu mașina peste unul din copii, ca să prindă bariera ridicată (Video)

Câţiva lei pentru parcare sau viaţa unui copil?! Pentru un şofer din Ilfov a fost mai important să forţeze ieşirea dintr-un complex rezidenţial fără să plătească doi lei, deși are o mașină de zeci de mii de euro. Grăbit să prindă bariera ridicată, a trecut pur şi simplu peste un copil de șase ani. În timp ce băiatul este în spital, şoferul este acasă. Plăteşte pentru neatenţie doar cu un dosar penal şi cu permisul de conducere suspendat.

Citește și:

3. Noi reguli pentru pacienții Covid-19: Asimptomaticii negativi la testul de control scapă de izolarea la domiciliu, după externare

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a semnat ordinul prin care se permite externarea pacienților infectați cu COVID-19, însă asimptomatici, după minim 10 zile de internare în lipsa febrei și ameliorarea simptomatologiei, pentru cel puțin 72 ore. Potrivit noului ordin, testarea de control se va efectua în ziua 8 de la internare.

Citește și:

4. A crescut rata de transmitere a noului coronavirus în România. Ministrul Tătaru: "Nu ne gândim la o estimare sumbră" (Video)

Rata de transmitere a noului coronavirus în România e aproape dublă faţă de cea înregistrată la mijlocul lunii trecute, când au fost introduse primele măsuri de relaxare. Sunt calcule făcute de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Specialiştii se aşteptau la o creştere după relaxare, dar spun că de vină suntem toţi pentru aceste cifre. Dacă tendinţa va continua la fel, ministrul Sănătăţii avertizează că numărul cazurilor s-ar putea dubla.

Citește și:

5. Directorul UNIFARM, acuzat de mai multe infracţiuni, printre care şi luare de mită

Directorul UNIFARM este acuzat că a cerut 800 de mii de euro pentru a da contracte după bunul plac în stare de urgenţă. Iar măștile care umpleau depozitele UNIFARM s-au dovedit neconforme. În urmă cu două luni, anchetele Observator dezvăluiau cum mai multe spitale din România refuzau echipamentele de la UNIFARM.

Ce trebuie să știi:

- Tradiţii şi superstiţii de Sânziene. Ritualuri în ziua de Drăgaică sau Amuţitul Cucului, pentru măritiş şi dragoste

- Cele mai tari perle de la Bac, la limba română: "Nae Caţavencu e cel mai şmecher dintre şmecheri"

- Jumătate de milion de oameni reintră în carantină în Germania, din cauza focarului de coronavirus de la abatorul Tonnies

Prognoza meteo pentru astăzi

Instabilitatea atmosfericã se va menţine temporar accentuatã în cea mai mare parte a ţãrii. Aceasta se va manifesta prin perioade cu averse torenţiale, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului, vijelii şi posibil grindinã.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitãţile de apã vor depãşi 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp, îndeosebi în nord, centru, nord-est şi în zonele de munte. În Câmpia de Vest şi pe litoral, astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse.

Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 20 de grade.

Vremea în Bucureşti

Temperatura maximã va fi de 26...28 de grade, iar cea minimã va fi de 16...17 grade.

Îndeosebi în a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorãri accentuate, averse torenţiale, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului şi posibil, vijelii şi grindinã. În intervale scurte de timp se vor înregistra cantitãţi de apã de 10...20 l/mp.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Știrile zilei din 24 iunie. Restaurantele ar putea rămâne închise, dar liderii PNL nu se feresc de petreceri