Fetiţa moartă la stomatolog mai fusese sedată profund acum un an. Clinica şi-a închis paginile de social media
O procedură aparent simplă s-a dovedit fatală pentru o fetiţă de doi ani, într-o clinică stomatologică din Capitală. Copilul a murit pe scaunul dentistului după ce ar fi fost anesteziat intravenos ca să-i fie tratate două carii. Părinţii acuză neglijenţă medicală şi spun că salvarea a fost chemată târziu, iar ei au aflat de probleme abia la o oră după ce medicii au început să resusciteze copilul. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat ancheta.
Părinţii au adus-o pe copila de 2 ani la clinica Crystal Dental Clinic din centrul Capitalei pentru a-i trata două carii. O procedură care a fost făcută sub sedare intravenoasă. Părinţii au fost miercuri cu fetiţa la analize de sânge, iar rezultatele ar fi indicat valori mărite la ficat. Potrivit surselor Observator, fetiţa ar mai fi avut o intervenție stomatologică anul trecut, cu același gen de anestezie, la aceeași clinică, dar atunci analizele la sânge erau bune. Tatăl copilei a declarat că soţia sa a informat medicul stomatolog că unele analize ale fetiţei au ieşit în afara intervalului de referinţă, dar i s-a spus să se prezinte la intervenţie.
Cronologia evenimentelor
Procedura medicală a început joi, în jurul orei 17. La scurt timp, copilul a intrat în stop cardio-respirator. Timp de două ore, medicii stomatologi, cât şi cei de pe ambulanţă, au încercat să o resusciteze. De două ori, copilul a fost readus la viaţă, însă, din păcate, a reintrat în stop. Decesul a fost declarat în jurul orei 20:15. Poliţia a fost sesizată joi, în jurul orei 19:30.
Mărturiile părinţilor
"Deci ea a intrat la 17:06, şi la 17:30 ea a intrat în stop. Pe mine m-au anunţat după o oră că a intrat în stop şi după o oră jumătate a venit ambulanţa. Le-a fost frică şi e normal, înţeleg, au încercat ei s-o resusciteze. Poate dacă ar fi venit ambulanţa, poate dacă... Nu ştiu...", a declarat mama fetiţei.
"I-am făcut nişte analize fetiţei, pentru că ştiam că trebuie să aibă o intervenţie la dinţi. Soţia i le-a trimis doctorei. I-a spus că nişte valori la ficat au ieşit mai mari de şase ori decât este limita legală. I-a spus că este în regulă, că poate să vină, că nu afectează cu nimic acele (...) valori mai mari. Are mesaje soţia cu doamna doctor pe WhatsApp, unde i-a spus că mai bine ar fi să schimbăm programarea şi doamna doctor i-a zis că nu, să vină că este ok", a declarat tatăl fetiţei.
Ministrul Sănătăţii: Sunt clinici private care funcţionează în afara legii
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că a fost declanşat la nivel naţional cel mai mare control la clinicile private, în care există cel puţin o sală de operaţie, pentru că sunt clinici care funcţionează în afara legii, care nu respectă protocoale şi, "la finalul zilei, mor oameni".
"Vreau, pe această cale, să transmit toată empatia şi sincere condoleanţe familiei pentru drama care a avut loc ieri acolo. Din datele preliminare pe care le am, lucrurile, din nou, nu stau foarte bine, în sensul în care autorizaţiile nu sunt emise corespunzător. Sigur, nu am încă un raport final, dar din ce ştiu de la echipa mea care se află la faţa locului, există spaţii care nu respectă normativul şi legislaţia în vigoare cu privire la funcţionarea unui cabinet în care se asigură anestezie intravenoasă, mă rog, anestezie generală în afara spitalului. Revin sau ajungem din nou la aceeaşi problemă pe care am avut-o şi pe care am spus-o acum câteva săptămâni în conferinţa de presă: avize emise ilegal, clinici private care funcţionează în afara legii, protocoale care nu sunt respectate şi, la finalul zilei mor, oameni", a spus ministrul Sănătăţii.
Clinica şi-a închis paginile de social media
Anchetatorii au ridicat de la clinică mai multe documente care le-ar putea fi utile în anchetă. După mai multe ore de audieri vineri, două dintre doctoriţele care se aflau în clinică au fost lăsate în libertate. Audierile vor continua şi în perioada următoare, iar procurorii încearcă să stabilească exact firul tragediei. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat vineri că a preluat cercetările în dosar. Corpul de control al Ministerului Sănătăţii a fost trimis în control la clinică.
Clinica şi-a închis vineri paginile de Facebook, Instagram. A transmis şi o reacţie oficială în acest caz.
Reacţia Crystal Dental Clinic
"Ne exprimăm încă o dată profunda compasiune față de familia îndoliată. Suntem în prezent în cooperare deplină cu autoritățile competente pentru clarificarea tuturor circumstanțelor care au condus la acest eveniment tragic. Dorim să asigurăm publicul că siguranța pacienților a fost și rămâne responsabilitatea noastră primordială. De-a lungul ultimilor 11 ani, echipa noastră a realizat peste 1.700 de proceduri ce implicau sedare, alături de același medic anestezist, fără incidente. Această continuitate și această statistică reflectă angajamentul nostru constant pentru standarde înalte de siguranță și pentru respectarea strictă a protocoalelor medicale. Până la finalizarea anchetei oficiale, ne abținem de la orice speculații sau concluzii. Vom furniza informații suplimentare imediat ce acestea vor putea fi comunicate public, în conformitate cu prevederile legale și cu principiile transparenței (...) În unele situații, pentru tratamentul optim al copiilor foarte mici, anxioși sau cu nevoi speciale, sedarea este recomandată tocmai pentru a permite realizarea actului medical în condiții de siguranță, fără traumă fizică sau emoțională pentru copil. Procedura este realizată exclusiv de medici anesteziști specializați și se folosește în întreaga lume ca metodă standard în cazurile în care cooperarea copilului este imposibilă. Ne reafirmăm angajamentul pentru transparență, profesionalism și siguranță în actul medical. Suntem profund marcați de acest eveniment și rămânem dedicați cooperării cu autoritățile pentru a clarifica fiecare aspect al situației. Gândurile noastre se îndreaptă în continuare către familia îndoliată, iar întreaga noastră echipă este alături de ei în aceste momente de durere", a transmis clinica pentru Observator.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰