Știri mihai eminescu
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici, pe 15 ianuarie 1850, la Botoșani; decedat pe 15 iunie 1889, la București) ) este poetul nostru național, unul din cei patru mari clasici ai literaturii române.
Pe lângă versuri a scris și proză, remarcându-se și ca jurnalist. Textele sale sunt influențate de filosofia germană, Eminescu fiind privit de criticii literari drept "ultimul romantic al Europei".
A publicat primul poem la vârsta de 16 ani, iar pentru studiile universitare a plecat peste granițe, la Viena și Berlin, acolo unde a intrat în contact cu marile curente ideologice din vestul Europei.
Întors în țară, s-a remarcat mai ales prin activitatea desfășurată în cadrul societății politico-literare "Junimea". Dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale amintim "Luceafărul", cele patru Scrisori, "La steaua" sau "Sărmanul Dionis".
În 1948, a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
Viața personală
Viața lui Mihai Eminescu a fost marcată de dragostea pentru Veronica Micle, o poetă căsătorită cu rectorul Universității din Iași, pe care a cunoscut-o în perioada șederii al Viena.
Ambii au murit de tineri, decesul lui Mihai Eminescu fiind înconjurat de o aură de mister. Oficial, marele poet a decedat în sanatoriu, internat din cauza unor afecțiuni psihice (psihoză maniaco-depresivă), însă de-a lungul timpului au fost analizate mai multe scenarii, inclusiv ipoteza asasinatului.
Pe 17 iunie 1889, Mihai Eminescu a fost înmormântat în cimitirul Bellu din București.