Antena Meniu Search
x

Preşedintele Lituaniei îl atenţionează pe secretarul de stat al SUA: "Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina"

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, l-a atenţionat luni pe secretarul american de stat Antony Blinken că un eşec în oprirea agresiunii ruse în Ucraina ar duce la un conflict global. 

de Redactia Observator

la 07.03.2022, 12:34

Gitanas Nauseda
Preşedintele Lituaniei îl atenţionează pe secretarul de stat al SUA că Puțin nu se va opri în Ucraina - Profimedia

Adresându-i-se şefului diplomaţiei americane, care a început o vizită în statele baltice, Nauseda a spus că preşedintele rus Vladimir Putin "nu se va opri în Ucraina" şi că lumea este obligată să îi ajute pe ucraineni "prin toate mijloacele disponibile".

"Şi mă refer la toate mijloacele, dacă vrem să evităm un Al Treilea Război Mondial. Alegerea este în mâinile noastre", a declarat el.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Belarus a permis Rusiei să lanseze de pe teritoriul său asaltul asupra Ucrainei

Lituania, stat membru al NATO, a trimis ajutor militar în Ucraina şi a primit un număr redus de refugiaţi ucraineni de la începutul invaziei ruseşti la 24 februarie. După Lituania, Antony Blinken urmează să mai ajungă luni şi marţi în Letonia şi Estonia. Belarus, care are graniţe cu Lituania şi Letonia, a permis Rusiei să lanseze de pe teritoriul său asaltul asupra Ucrainei, după ce a găzduit mai multe săptămâni trupe ruseşti sub pretextul unor exerciţii militare comune.

După întrevederea cu Nauseda, Blinken are programate discuţii şi cu ministrul de externe şi cu premierul Lituaniei. Anterior, secretarul de stat al SUA le-a spus angajaţilor de la ambasada americană de la Vilnius că invazia rusă din Ucraina a schimbat principiile de bază concepute să menţină pacea între naţiuni, potrivit agerpres.ro.

"Este important ca oamenii să înţeleagă care este miza de fapt. Aceasta trece dincolo de Ucraina, de statele baltice, chiar de Europa", a spus Blinken. Unii diplomaţi de la ambasada SUA din Belarus se află de asemenea la Vilnius, după ce misiunea lor s-a închis săptămâna trecută din cauza îngrijorărilor privind securitatea.

Anul trecut, Belarusul i-a interzis ambasadoarei Julie Fisher să îşi preia postul şi a transmis Washingtonului să îşi reducă stafful, ca reacţie la sancţiunile introduse de SUA din cauza reprimării protestelor din 2020 de către preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko. Prezentându-l pe Blinken, Julie Fisher a spus că diplomaţii americani de la Minsk au primit în casele lor familii ale deţinuţilor politici pentru a exprima sprijinul SUA.

"Din păcate, regimul (belarus) a scris neîncetat noi capitole în manualul autoritarismului", a declarat ea, oferind ca exemple un incident de anul trecut, când Belarusul a forţa aterizarea unui avion pentru a aresta un disident, declanşarea unei crize a refugiaţilor la graniţa poloneză şi sprijinul pentru invazia rusă.

Ţările din NATO şi-au sporit prezenţa în statele baltice în ultimele săptămâni, iar numărul trupelor şi al echipamentelor continuă să crească, au anunţat decidenţi politici. 

Război Rusia - Ucraina, ziua 12

Sute de mii de oameni continuă să fugă din Ucraina în ţările vecine, în timp ce armata rusă creşte ritmul și puterea bombardamentelor. În mai multe zone, printre care Kiev, Irpin sau Harkov, situaţia este critică. Administrația capitalei ucrainene a făcut apel la organizațiile internaționale pentru ajutor: "Mii de oameni sunt izolați, de aproape o săptămână supraviețuiesc fără electricitate, apă, hrană, ajutor medical și mijloace de subzistență. Sunt în pericol direct". Ieri, Vladimir Putin a avertizat, în timpul unei discuţii telefonice cu Emmanuel Macron, că își va atinge obiectivele "fie prin negociere, fie prin război". 

Vezi cum s-au desfăşurat evenimentele începând din 24 februarie, ZIUA în care a început războiul în Ucraina: ZIUA 2ZIUA 3ZIUA 4ZIUA 5ZIUA 6ZIUA 7ZIUA 8ZIUA 9ZIUA 10 şi ZIUA 11.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Preşedintele Lituaniei îl atenţionează pe secretarul de stat al SUA: "Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina"