Antena Meniu Search
x
Observator » Antonia Gasparovici
Antonia Gasparovici

Antonia Gasparovici

Am visat să lucrez în televiziune încă de la vârsta de patru ani, când urmăream jurnalele de ştiri (ale Antenei 1, recunosc), de la început până la sfârşit, dorindu-mi cu ardoare ca într-o zi să fiu şi eu parte din echipa Observator. Am crezut mereu că visurile devin realitate dacă nu încetăm să sperăm şi dacă muncim pentru ele. Iar al meu s-a îndeplinit… Sunt Antonia Gasparovici, reporter la Observator din 2018, un reporter la fel de entuziasmat şi îndrăgostit de meserie ca în prima zi. Și am norocul să aduc în casele celor care ne privesc materiale născute din întrebări pe care le am şi eu, fiind mama unui băiaţel minunat, care îmi reaminteşte în fiecare zi să mă bucur, să râd şi să visez cu ochii deschşi. Vorbesc cu medici şi profesori, cu psihologi şi psihoterapeuţi, cu educatori şi consilieri despre sănăteta fizică şi emoţională a copiilor, despre dezvoltarea lor armonioasă, despre nevoile şi dorinţelor celor mai mici dintre noi. Cred cu tărie că în mâinile părinţilor de astăzi stau liniştea şi echilibrul adulţilor de mâine. Şi tocmai din acest motiv pun în fiecare material curiozitatea de mamă şi de jurnalist, interesul, documentarea, timpul şi, evident, pasiunea pentru meserie. Pasiune care mă face să mă trezesc în fiecare dimineaţă înaintea alarmei, recunoscătoare şi fericită pe drumul spre redacţie

2 voturi
66 articole
Unitate mobilă de terapie intensivă trimisă la Galați, din cauza numărului crescut de infectări cu noul coronavirus (Video)
Evenimente

A fost noapte albă la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Unitatea mobilă de terapie intensivă care va suplimenta numărul de paturi...

pe 14.07.2020 la 22:26
Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă a ajuns la Galaţi
Sanatate

Noapte albă la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă care va suplimenta numărul de paturi pentru...

pe 14.07.2020 la 13:42
Ce trebuie să conțină trusa cu medicamente în vacanță

Prevenția e cel mai bun tratament, iar o discuție cu pediatrul înainte de plecare poate fi o idee foarte bună. El ne va explica...

pe 14.07.2020 la 13:06
Cele mai potrivite alimente în zilele caniculare. Sfaturile nutriţioniştilor

În zilele caniculare, ne scade apetitul, ne pierdem energia, resimțim mai puternic oboseala, ne deshidratam si pierdem și...

pe 09.07.2020 la 13:01
Exerciții permise în perioada sarcinii
Sanatate

Exerciții permise în perioada sarcinii

Exerciții permise în perioada sarcinii

Sfaturi legate de poate cea mai frumoasă perioadă din viaţa unei femei, cea a sarcinii. Unele femei renunţă la activităţile...

pe 07.07.2020 la 12:17
Din culisele vieții de model. Câte sacrificii fac copiii pentru visul lor
Stiri Mondene

La prima vedere, lumea modellingului poate părea fascinantă şi facilă. Fascinantă este, dar în spate stau de fapt eforturi...

pe 06.07.2020 la 12:37
Când dă halatul alb jos, Oana Dumitrache se transformă într-un artist complet
Stiri sociale

Simptome, diagnostic, tratament și rețete. Despre toate discuta cu pacienții în fiecare zi, până la ora 17.

pe 03.07.2020 la 12:23
Aglomerație la ieșirile din București, în primul weekend când putem ieși din oraș fără declarație pe proprie răspundere (Video)

Aşadar, începe primul weekend în care avem liber la călătorii, fără nicio declaraţie. Iar dorul de mare sau de munte a fost...

pe 05.06.2020 la 20:51
Purtarea măștilor de protecție de către copii, o provocare și pentru părinți

Relaxarea măsurilor de siguranţă sanitară, prognozate pentru 15 mai, vin cu o misiune aproape imposibilă pentru părinţi:...

pe 26.04.2020 la 23:09
Creatorii de modă s-au specializat în măști de protecție personalizate

Magazinele s-au închis, comenzile în materie de piese vestimentare au scăzut, însă creatorii de modă se adaptează vremurilor....

pe 17.04.2020 la 23:28
Mai mulți voluntari vin în ajutorul persoanelor din diferite orașe, din România, care se tem să mai iasă din case

115 mii de români sunt în acest moment izolaţi la domiciliu în toată ţara. Din cauza coronavirusului, alte câteva mii de...

pe 03.04.2020 la 23:52
Sute de oameni dezinfectează zilnic străzile din București (Video)

În lupta cu virusul chinezesc, autorităţile au scos în stradă artileria grea. Sunt imagini desprinse din filmele SF în...

pe 30.03.2020 la 20:43
Părinți obligați să dea bani la grădiniță sau afterschool, deși copiii sunt acasă. E legal?
Educatie

Copiii stau acasă, dar părinţii trebuie să dea bani la afterschool sau grădiniță. Avocaţii atrag atenţia că este ilegal,...

pe 29.03.2020 la 19:38
Orchestra Simfonică Bucureşti cântă Beatles
Stiri Mondene

Orchestra Simfonică Bucureşti cântă Beatles

Orchestra Simfonică Bucureşti cântă Beatles

Orchestra Simfonică Bucureşti renunţă pentru o zi la armoniile clasice pentru a aduce un omagiu trupei Beatles! O provocare...

pe 16.02.2020 la 19:26
Căsătoria după 30 de ani, opțiunea pentru mulți tineri români

Dragostea nu mai ţine cont de acte. Din ce în ce mai mulţi români trec pe la starea civilă mai târziu, adică după vârsta de...

pe 15.02.2020 la 19:33
Cazurile de gripă se înmulțesc rapid. Cozi mari la camerele de gardă din spitale

Este un weekend aglomerat la urgențe. În București, într-un singur spital au fost confirmate sâmbătă 30 de cazuri noi de...

pe 25.01.2020 la 23:59
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri