Prima săptămână în care staţiunea Mamaia este iar plină. Cât au ajuns să coste parcarea şi şezlongurile după revolta turiştilor
Prima săptămână în care staţiunea Mamaia este iar plină. Cât au ajuns să coste parcarea şi şezlongurile după revolta turiştilorWeekendul acesta, toate drumurile duc la mare. Chiar şi în Mamaia . Pentru prima dată în acest sezon staţiunea este...
pe 29.07.2022 la 21:10Litoralul românesc, în plin sezon estival. Ofertele hotelierilor pentru turiştii care aleg concediul în ţară
Litoralul românesc, în plin sezon estival. Ofertele hotelierilor pentru turiştii care aleg concediul în ţarăSe anunţă un weekend aglomerat la malul mării. Vremea bună, ofertele hotelierilor, dar şi evenimentele din acest...
pe 29.07.2022 la 07:34Motivele pentru care turiştii români aleg Bulgaria, în locul litoralului românesc. Economie chiar şi de 600 de euro: ce servicii oferă bulgarii
Motivele pentru care turiştii români aleg Bulgaria, în locul litoralului românesc. Economie chiar şi de 600 de euro: ce servicii oferă bulgariiTot mai mulţi români aleg litoralul bulgăresc ca destinaţie de vacanţă. Preţurile mult mai avantajoase pe care le...
pe 28.07.2022 la 08:21Intervenţie specială pe o plajă din Mamaia. Salvamarii şi pompierii s-au mobilizat pentru a salva un pui de delfin
Intervenţie specială pe o plajă din Mamaia. Salvamarii şi pompierii s-au mobilizat pentru a salva un pui de delfinDesfăşurare de forţe pe o plajă din Mamaia. Un pui de delfin a fost salvat de salvamari şi pompieri după ce a fost găsit...
pe 27.07.2022 la 07:56Pescari din tată-n fiu, o meserie care nu e pentru oricine. Cine sunt cei care aduc peștele proaspăt pe mesele restaurantelor de pe litoral
Pescari din tată-n fiu, o meserie care nu e pentru oricine. Cine sunt cei care aduc peștele proaspăt pe mesele restaurantelor de pe litoralO rânduială de mii de ani, păstrată din tată în fiu, la care nici gând să renunţe. Pescarii din Marea...
pe 24.07.2022 la 20:36Ruşii au atacat portul Odessa la mai puţin de o zi de la semnarea acordului pentru exportul cerealelor. Bucăţi din rachetele ruseşti au ajuns pe litoralul bulgar
Ruşii au atacat portul Odessa la mai puţin de o zi de la semnarea acordului pentru exportul cerealelor. Bucăţi din rachetele ruseşti au ajuns pe litoralul bulgarRusia a atacat depozitele cu grâu ucrainean la mai puţin de o zi după acordul semnat pentru deblocarea exportului de...
pe 24.07.2022 la 07:33Canicula aduce turiștii pe litoral. Care este gradul de ocupare al stațiunilor în weekend
Canicula aduce turiștii pe litoral. Care este gradul de ocupare al stațiunilor în weekendValul de caniculă din următoarele zile aduce şi un val de turişti la malul mării . Asta deşi pentru mulţi români un...
pe 22.07.2022 la 18:43Ucraina va putea relua exporturile de cereale prin Marea Neagră. Rusia promite să nu atace vasele cu grâne, ghidate de militari
Ucraina va putea relua exporturile de cereale prin Marea Neagră. Rusia promite să nu atace vasele cu grâne, ghidate de militariRusia va permite Ucrainei să reia exporturile de grâne prin Marea Neagră. Un acord de principiu în acest sens...
pe 22.07.2022 la 07:30Cum a devenit Eforie stațiunea preferată de români? "Cine a avut bani de Mamaia, acum este în Antalya"
Cum a devenit Eforie stațiunea preferată de români? "Cine a avut bani de Mamaia, acum este în Antalya"Preşedintele de onoare al Asociaţiei Patronale RESTO Constanţa, Corina Martin, a afirmat că la Eforie este plin de turişti...
pe 21.07.2022 la 13:22Experiment Observator: câţi bani cheltuieşti pe litoral la "all inclusive" faţă de cazările fără masă asigurată
Experiment Observator: câţi bani cheltuieşti pe litoral la "all inclusive" faţă de cazările fără masă asiguratăPentru mulţi o vacanţă la all inclusive poate părea o extravaganţă. Reporterii Observator au făcut însă un...
pe 18.07.2022 la 19:07Hotelierii se plâng că este cel mai slab sezon estival din ultimii 30 de ani. ”Nici la Paris nu este 20 de euro pe zi un loc de parcare”
Hotelierii se plâng că este cel mai slab sezon estival din ultimii 30 de ani. ”Nici la Paris nu este 20 de euro pe zi un loc de parcare”Omul de afaceri Mohammad Murad a făcut o analiză a acestui sezon estival, afirmând că este cel mai slab din ultimii 30 de...
pe 18.07.2022 la 17:06Care sunt avantajele şi dezavantajele sejurului all inclusive
Care sunt avantajele şi dezavantajele sejurului all inclusiveVrem să ne simţim bine, să fim răsfăţaţi, să avem totul la dispoziţie fără efort şi dacă se poate să nu ne coste...
pe 18.07.2022 la 14:44Imagini din dronă. Artileria rusă loveşte lanurile de grâu din Ucraina
Imagini din dronă. Artileria rusă loveşte lanurile de grâu din UcrainaFermierii ucraineni acuză artileria rusă că încearcă să le distrugă culturile de cereale, cu puțin timp înainte...
pe 18.07.2022 la 10:55Românii care au privit marea aşa cum puţini au ocazia. Preţurile încep de la 120 de lei şi ajung la mii de euro
Românii care au privit marea aşa cum puţini au ocazia. Preţurile încep de la 120 de lei şi ajung la mii de euroTuriştii de pe litoral se bucură din plin de vremea frumoasă şi de marea liniştită. Cei sătui de bălăceală şi de stat la...
pe 17.07.2022 la 20:10Rechinii au migrat aproape de ţărmul Mediteranei, gata de atac. Biologii estimează riscul ca prădătorii să ajungă în Marea Neagră
Rechinii au migrat aproape de ţărmul Mediteranei, gata de atac. Biologii estimează riscul ca prădătorii să ajungă în Marea NeagrăPericol în multe destinaţii de vacanţă frecventate de români. Rechinii au migrat în Marea Mediterană din...
pe 16.07.2022 la 20:50Pot ataca rechinii în Marea Neagră? Ce spun specialiştii despre un posibil pericol pe litoral
Pot ataca rechinii în Marea Neagră? Ce spun specialiştii despre un posibil pericol pe litoralAtacurile rechinilor din ultima perioadă pun pe gânduri tot mai mulţi turişti. După ce două femei, o româncă şi...
pe 16.07.2022 la 11:14Povestea Canalului Bâstroe. A fost motiv de dispută între Ucraina și România, acum va fi folosit pentru exportul de cereale
Povestea Canalului Bâstroe. A fost motiv de dispută între Ucraina și România, acum va fi folosit pentru exportul de cerealeCanalul Bâstroe este aşezat de-a lungul gurilor (canalelor) Bâstri, Stambulul Vechi şi Chilia din Delta Dunării....
pe 14.07.2022 la 15:47Valul de caniculă loveşte România în weekend. Preţul unei nopţi de cazare pe litoralul românesc
Valul de caniculă loveşte România în weekend. Preţul unei nopţi de cazare pe litoralul românescValul de canicula din Europa ajunge şi în România. Vom avea peste 30 de grade Celsius la umbră în următoarele...
pe 14.07.2022 la 13:27Mamaia a fost detronată. Ce staţiune preferă românii pentru vacanţa pe litoral
Mamaia a fost detronată. Ce staţiune preferă românii pentru vacanţa pe litoralO altă staţiune a detronat Mamaia în clasamentul zonelor preferate de români pentru vacanţa la Marea Neagră,...
pe 13.07.2022 la 12:17Nave ucrainene cu cereale au început să traverseze Canalul Bâstroe, anunță Kievul
Nave ucrainene cu cereale au început să traverseze Canalul Bâstroe, anunță KievulUcraina a relansat speranţele cu privire la o creştere a exporturilor sale de cereale, în pofida blocadei ruseşti asupra...
pe 13.07.2022 la 11:14Ciorbă de 57 de lei și 200 de lei pentru un cearșaf așezat pe plajă. Cum explică ministrul Turismului prețurile de pe litoral
Ciorbă de 57 de lei și 200 de lei pentru un cearșaf așezat pe plajă. Cum explică ministrul Turismului prețurile de pe litoralMinistrul Turismului, Daniel Cadariu, afirmă că există explicații pentru prețurile mari de pe litoralul românesc:...
pe 12.07.2022 la 12:59Plaja din Saturn, invadată de alge. Turiștii sunt disperați şi spun că autorităţile nu se implică
Plaja din Saturn, invadată de alge. Turiștii sunt disperați şi spun că autorităţile nu se implicăPlaja din Saturn este invadată de câteva zile de algele marine. Turiştii sunt deranjaţi de prezenţa...
pe 11.07.2022 la 12:01Rusia atacă petrolierul Millennial Spirit, care plutea în Marea Neagră de peste 4 luni şi care transporta motorină. Ucraina numeşte nava "bombă ecologică"
Rusia atacă petrolierul Millennial Spirit, care plutea în Marea Neagră de peste 4 luni şi care transporta motorină. Ucraina numeşte nava "bombă ecologică"O rachetă rusă a lovit petrolierul Millennial Spirit sub pavilion moldovenesc, care plutea în Marea Neagră de peste patru...
pe 07.07.2022 la 15:50Cum să ne distrăm în siguranţă la festival. Neversea începe mâine, la malul mării
Cum să ne distrăm în siguranţă la festival. Neversea începe mâine, la malul măriiMâine începe cel mai mare festival organizat pe o plajă din Europa, Neversea. Sunt așteptați zeci de mii de...
pe 06.07.2022 la 15:46Nordul staţiunii Mamaia, locul favorit al iubitorilor sporturilor extreme. Cât costă kite surfingul
Nordul staţiunii Mamaia, locul favorit al iubitorilor sporturilor extreme. Cât costă kite surfingulStaţiunea Costinești rămâne și anul acesta una dintre preferatele românilor. Preţurile mai mici de aici sunt...
pe 04.07.2022 la 08:01"Când urlă marea, este clar că cere o victimă". Tânăr de 19 ani, la un pas de moarte după ce s-a aruncat de pe dig, în Eforie Nord
"Când urlă marea, este clar că cere o victimă". Tânăr de 19 ani, la un pas de moarte după ce s-a aruncat de pe dig, în Eforie NordLa Eforie Nord, un tânăr de 19 ani a sărit de pe dig și a ajuns în stare gravă la spital. Salvamarii spun că,...
pe 03.07.2022 la 19:55Care sunt cele mai periculoase zone de pe litoralul românesc. Sfaturile salvamarilor
Care sunt cele mai periculoase zone de pe litoralul românesc. Sfaturile salvamarilorPe litoral, într-unul dintre cele mai aglomerate weekenduri de la începutul verii, salvamarii, care oricum sunt...
pe 03.07.2022 la 14:08Ce așteptări are România la summitul NATO? Iohannis: Marea Neagră să fie zonă de interes strategic, Rusia să fie declarată amenințare semnificativă
Ce așteptări are România la summitul NATO? Iohannis: Marea Neagră să fie zonă de interes strategic, Rusia să fie declarată amenințare semnificativăPreședintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că România are așteptări foarte concrete la summitul NATO....
pe 29.06.2022 la 10:37Investiția record din Marea Neagră a fost inaugurată. "Ana" și "Doina" vor asigura României 90% din consumul de gaze
Investiția record din Marea Neagră a fost inaugurată. "Ana" și "Doina" vor asigura României 90% din consumul de gazeÎntr-o Europă tot mai speriată că poate rămâne în frig la iarnă, România face un pas uriaş. Un nou...
pe 28.06.2022 la 20:18Sporturile nautice, iubite de români. Cât costă închirierea unui echipament complet pe litoral
Sporturile nautice, iubite de români. Cât costă închirierea unui echipament complet pe litoralSporturile nautice sunt din ce în ce mai iubite şi mai căutate de turişti în ultimii ani. Stand-up paddle,...
pe 26.06.2022 la 13:55Cutremur în Marea Neagră. Seismul s-a produs la 80 de km de Constanţa
Cutremur în Marea Neagră. Seismul s-a produs la 80 de km de ConstanţaCutremur în Marea Neagră, la 80 de kilometri de Constanța. Seismul cu magnitudinea de 2,9 a avut loc la...
pe 25.06.2022 la 14:44Raționalizare și provizii, cuvintele-cheie după ce Rusia a tăiat livrările de gaze în Europa. Țările în situația cea mai gravă
Raționalizare și provizii, cuvintele-cheie după ce Rusia a tăiat livrările de gaze în Europa. Țările în situația cea mai gravăRaţionalizare . Este cuvântul care începe să bântuie Europa, pe măsură ce gazul devine o marfă tot mai...
pe 24.06.2022 la 19:53Una dintre cele mai mari păcăleli de pe litoralul românesc. Numai cunoscătorii îşi dau seama imediat că au fost înşelaţi
Una dintre cele mai mari păcăleli de pe litoralul românesc. Numai cunoscătorii îşi dau seama imediat că au fost înşelaţiProbabil nu există turist pe litoral care să nu fi cumpărat măcar o dată, măcar de poftă, măcar de curiozitate, o porţie...
pe 24.06.2022 la 13:19Imagini înspăimântătoare cu tromba din Marea Neagră. Vârtejul a făcut ravagii pe o mică plajă
Imagini înspăimântătoare cu tromba din Marea Neagră. Vârtejul a făcut ravagii pe o mică plajăImagini apocaliptice în Marea Neagră. O tornadă apărută din senin a făcut ravagii pe o mică plajă.
pe 23.06.2022 la 21:38Tornadă în Marea Neagră. O cafenea şi mai multe şezlonguri, spulberate în staţiunea rusă Soci
Tornadă în Marea Neagră. O cafenea şi mai multe şezlonguri, spulberate în staţiunea rusă SociImagini apocaliptice au fost surprinse în Marea Neagră. O tornadă s-a format din senin şi a măturat totul în...
pe 23.06.2022 la 14:23Forțele Navale Române, pregătite să protejeze apele teritoriale: Ce capacitate de luptă avem și care este strategia de apărare
Forțele Navale Române, pregătite să protejeze apele teritoriale: Ce capacitate de luptă avem și care este strategia de apărarePresa ucraineană anunţă că mai multe nave ruseşti şi submarine sunt în poziţie de tragere spre teritoriul Ucrainei....
pe 22.06.2022 la 19:51Imaginile din satelit arată distrugerile de pe Insula Șerpilor, provocate de un atac ucrainean asupra garnizoanei ruse
Imaginile din satelit arată distrugerile de pe Insula Șerpilor, provocate de un atac ucrainean asupra garnizoanei ruseImaginile din satelit furnizate de Maxar Technologies, din 21 iunie, par să arate distrugeri provocate pe Insula Şerpilor, după...
pe 22.06.2022 la 12:58Vasile Dîncu îi linişteşte pe turişti: "Nu există niciun pericol pentru cei care îşi petrec concediul pe litoralul Mării Negre. România nu va fi atacată"
Vasile Dîncu îi linişteşte pe turişti: "Nu există niciun pericol pentru cei care îşi petrec concediul pe litoralul Mării Negre. România nu va fi atacată"Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, marţi seară, că nu există niciun pericol ca România să...
pe 21.06.2022 la 22:01Războiul din Ucraina "se mută" tot mai aproape de România. Ruşii au trecut la represalii după ce ucrainenii ar fi bombardat platforme petroliere din Marea Neagră
Războiul din Ucraina "se mută" tot mai aproape de România. Ruşii au trecut la represalii după ce ucrainenii ar fi bombardat platforme petroliere din Marea NeagrăRăzboiul din Ucraina se mută pe noi fronturi, unul tot mai aproape de noi. Mai exact în Marea Neagră. Rusia acuză Ucraina...
pe 21.06.2022 la 20:26Alternativă la litoralul românesc: cât costă un tur complet, cu mini-croaziere pe Dunăre, la Calafat
Alternativă la litoralul românesc: cât costă un tur complet, cu mini-croaziere pe Dunăre, la CalafatCei care vor să intre în starea de vacanţă şi să aibă parte de o experienţă ...inedită pot lăsa pentru o zi...
pe 21.06.2022 la 17:43Rusia anunţă că a lovit cu rachete un aerodrom din Odessa, ca represalii la atacul asupra platformelor de foraj din Marea Neagră
Rusia anunţă că a lovit cu rachete un aerodrom din Odessa, ca represalii la atacul asupra platformelor de foraj din Marea NeagrăMinisterul rus al Apărării a anunţat marţi că a lovit cu rachete un aerodrom din apropierea oraşului-port ucrainean...
pe 21.06.2022 la 15:07"Shield Protector 22". Sute de militari români participă la un exercițiu militar în zona Constanţa - Mangalia
"Shield Protector 22". Sute de militari români participă la un exercițiu militar în zona Constanţa - MangaliaExerciţiu de amploare , în Marea Neagră. 800 de militari vor ieşi în larg, în zona Constanţa - Mangalia....
pe 21.06.2022 la 08:42Ucrainenii au lovit cu rachete platforme petroliere din Marea Neagră, lângă Insula Şerpilor. Ruşii jură răzbunare
Ucrainenii au lovit cu rachete platforme petroliere din Marea Neagră, lângă Insula Şerpilor. Ruşii jură răzbunareArmata Ucraineană a lovit cu rachete două platforme petroliere din largul Crimeei, potrivit unui oficial pro-rus din regiune....
pe 20.06.2022 la 16:44Tarifele pe litoral cresc cu 70% faţă de startul sezonului. Ofertele hotelierilor pentru a economisi bani
Tarifele pe litoral cresc cu 70% faţă de startul sezonului. Ofertele hotelierilor pentru a economisi baniA fost un sfârşit de săptămână agitat la mare iar aglomeraţia abia începe. Dar şi scumpirile sunt abia la...
pe 20.06.2022 la 14:48Vacanţă pe litoralul românesc 2022. Mercurul urcă în termometre, la fel ca preţurile. Oferte la malul mării
Vacanţă pe litoralul românesc 2022. Mercurul urcă în termometre, la fel ca preţurile. Oferte la malul măriiÎn câteva ore, drumul dinspre mare se va aglomera, ca de obicei. Deocamdată aglomerate sunt doar plajele. Vremea...
pe 19.06.2022 la 13:50Tragedie evitată în ultima clipă, în Jupiter. Marea i-ar fi putut deveni mormânt unei fete de 13 ani, care a ignorat steagul galben şi s-a avântat în apa învolburată
Tragedie evitată în ultima clipă, în Jupiter. Marea i-ar fi putut deveni mormânt unei fete de 13 ani, care a ignorat steagul galben şi s-a avântat în apa învolburatăMarea a fost agitată azi. A fost arborat steagul galben în sudul litoralului , iar valurile periculoase au fost la un pas...
pe 18.06.2022 la 20:00Occidentul cere Rusiei redeschiderea porturilor din Ucraina pentru evitarea unei crize alimentare globale
Occidentul cere Rusiei redeschiderea porturilor din Ucraina pentru evitarea unei crize alimentare globaleSUA şi Uniunea Europeană au îndemnat joi Rusia să accepte rapid redeschiderea porturilor ucrainene pentru a permite...
pe 16.06.2022 la 22:25Primele gaze naturale din Marea Neagră au intrat în Sistemul Național de Transport. Exploatarea Black Sea Oil poate asigura 10% din consumul de gaze al României
Primele gaze naturale din Marea Neagră au intrat în Sistemul Național de Transport. Exploatarea Black Sea Oil poate asigura 10% din consumul de gaze al RomânieiBlack Sea Oil & Gas SA (BSOG), împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources şi Gas Plus Dacia,...
pe 15.06.2022 la 17:50Vacanţă de coşmar pe litoralul românesc. Legea, încălcată fără stres, în ciuda amenzilor de până la 50.000 de lei
Vacanţă de coşmar pe litoralul românesc. Legea, încălcată fără stres, în ciuda amenzilor de până la 50.000 de leiPe şantierele de pe litoral se lucrează non-stop. Turiştii au găsit o mare de praf, muncitori, zgomot de bormaşină şi...
pe 14.06.2022 la 22:15Arafat, despre geamandurile cu cruci: E mult mai traumatizant să vezi o persoană decedată, decât o geamandură la distanţă
Arafat, despre geamandurile cu cruci: E mult mai traumatizant să vezi o persoană decedată, decât o geamandură la distanţăŞeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a reacţionat, luni, în cazul geamandurilor cu cruce de pe...
pe 13.06.2022 la 14:54