Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Claudiu Loghin
Claudiu Loghin

Claudiu Loghin

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune. Am învățat, în acești ani, că, dacă o fotografie face cât o mie de cuvinte, trei minute de imagini video și câteva sute de cuvinte pot spune cu adevărat o poveste memorabilă. La Observator am ajuns în octombrie 2020. Sunt extrem de norocos să fi întâlnit aici oameni care cred la fel de mult că puterii cuvântului și imaginii îi stă foarte bine drept mijloc de informare corectă a publicului. Oameni care bibilesc cuvintele și imaginile acelea până ajung la spectatori limpezi, cu informație relevantă, verificată, nefardată. Suntem o familie, la Observator, contăm unii pe alții, punem informația, cuvântul, imaginea și pe spectator mai presus de propriile egouri. Și asta face munca aici atât de faină. Învățăm că ajungem la dumneavoastră pe ecranul telefonului cel puțin la fel de des ca pe ecranul de televizor. Suntem și aici, on-line, pentru voi :)

356 voturi
1068 articole
Pandemia a schimbat obiceiurile turistice ale românilor: La plimbare în mijlocul naturii
Evenimente

Video Pandemia a schimbat obiceiurile turistice ale românilor: La plimbare în mijlocul naturii

Pandemia a schimbat obiceiurile turistice ale românilor: La plimbare în mijlocul naturii

Obiceiurile turiştilor s-au schimbat odată cu pandemia. La munte, numărul celor care aleg mersul pe jos, în mijlocul naturii, la...

pe 03.10.2021 la 09:10
Traficul și așa aglomerat de pe DN1, îngreunat de apariția a două șantiere. Șoferii au ajuns la capătul răbdării

Sfârşitul de săptămână aduce din nou aglomeraţie pe Valea Prahovei. Colac peste pupăză, pe lângă ambuteiajele formate în...

pe 02.10.2021 la 19:45
''După ce că merge prost turismul, mai cerem şi taxe.'' Cei care ajung în Braşov se plâng că taxa de promovare încasată la cazare nu ajunge unde trebuie
Travel

Video ''După ce că merge prost turismul, mai cerem şi taxe.'' Cei care ajung în Braşov se plâng că taxa de promovare încasată la cazare nu ajunge unde trebuie

''După ce că merge prost turismul, mai cerem şi taxe.'' Cei care ajung în Braşov se plâng că taxa de promovare încasată la cazare nu ajunge unde trebuie

Un leu pe zi, pentru fiecare turist cazat. Este taxa pe care orice turist o plătește automat, când se cazează în Brașov sau...

pe 29.09.2021 la 16:52
Distracţie pe pârtie, după model austriac. Accesul în telecabină sau telegondolă ar putea fi permis doar cu certificatul verde
Ştiri sociale

Video Distracţie pe pârtie, după model austriac. Accesul în telecabină sau telegondolă ar putea fi permis doar cu certificatul verde

Distracţie pe pârtie, după model austriac. Accesul în telecabină sau telegondolă ar putea fi permis doar cu certificatul verde

Accesul pe pârtiile din România ar putea fi pemis doar celor care au certificat verde. După modelul austriac, şi la noi ar putea...

pe 24.09.2021 la 20:05
Ce sancțiuni riscă cei doi polițiști din Covasna, după glumele neinspirate la adresa unei femei de pe trotuar
Evenimente

Video Ce sancțiuni riscă cei doi polițiști din Covasna, după glumele neinspirate la adresa unei femei de pe trotuar

Ce sancțiuni riscă cei doi polițiști din Covasna, după glumele neinspirate la adresa unei femei de pe trotuar

Doi poliţişti din Covasna, aflaţi în timpul serviciului, s-au filmat în timp ce făceau glume pe seama trecătorilor. Chiar...

pe 24.09.2021 la 16:41
Pe pârtiile de schi, doar cu certificatul verde. Variantă studiată de autorităţile din Braşov pentru sezonul de iarnă
Evenimente

Video Pe pârtiile de schi, doar cu certificatul verde. Variantă studiată de autorităţile din Braşov pentru sezonul de iarnă

Pe pârtiile de schi, doar cu certificatul verde. Variantă studiată de autorităţile din Braşov pentru sezonul de iarnă

Sezonul sporturilor de iarnă se apropie cu repeziciune, iar cei care vor să ajungă la Poiana Braşov în acest nou sezon trebuie...

pe 24.09.2021 la 07:53
Băncile atipice din centrul Braşovului, asemănate cu ghinde sau cârnaţi. Obiectele "misterioase" din curtea Bisericii Negre pun la încercare imaginaţia trecătorilor
Ştiri sociale

Video Băncile atipice din centrul Braşovului, asemănate cu ghinde sau cârnaţi. Obiectele "misterioase" din curtea Bisericii Negre pun la încercare imaginaţia trecătorilor

Băncile atipice din centrul Braşovului, asemănate cu ghinde sau cârnaţi. Obiectele "misterioase" din curtea Bisericii Negre pun la încercare imaginaţia trecătorilor

Cinci bănci montate în curtea Bisericii Negre stârnesc un val de reacţii printre locuitorii Braşovului. Oamenii spun că...

pe 23.09.2021 la 21:20
După un episod de frig, vremea se încălzește brusc la final de săptămână. Vom avea temperaturi de 30 de grade Celsius
Vremea

Video După un episod de frig, vremea se încălzește brusc la final de săptămână. Vom avea temperaturi de 30 de grade Celsius

După un episod de frig, vremea se încălzește brusc la final de săptămână. Vom avea temperaturi de 30 de grade Celsius

A nins ca în plină iarnă la munte, iar temperaturile au scăzut sub limita îngheţului. Drumarii au scos utilajele pe...

pe 23.09.2021 la 20:20
Noile bănci amplasate în curtea Bisericii Negre din Braşov au stârnit valuri de ironii şi controverse din cauza formei lor
Ştiri sociale

Video Noile bănci amplasate în curtea Bisericii Negre din Braşov au stârnit valuri de ironii şi controverse din cauza formei lor

Noile bănci amplasate în curtea Bisericii Negre din Braşov au stârnit valuri de ironii şi controverse din cauza formei lor

Bănci cu o formă cel puţin ciudată, amplasate în curtea Bisericii Negre din Braşov stârnesc valuri de ironii şi controverse.

pe 23.09.2021 la 14:17
Proiect de lege pentru protecţia copiilor: orice act sexual cu un copil sub 14 ani, încadrat ca viol. Excepţia din lege prin care se dădeau pedepse cu suspendare
Ştiri sociale

Video Proiect de lege pentru protecţia copiilor: orice act sexual cu un copil sub 14 ani, încadrat ca viol. Excepţia din lege prin care se dădeau pedepse cu suspendare

Proiect de lege pentru protecţia copiilor: orice act sexual cu un copil sub 14 ani, încadrat ca viol. Excepţia din lege prin care se dădeau pedepse cu suspendare

Orice act sexual cu un copil sub 14 ani va fi încadrat penal drept viol.

pe 23.09.2021 la 07:31
Sistemul de muncă hibrid, un motiv de frustrare pentru angajaţi. Oamenilor le lipseşte interacţiunea cu colegii
Ştiri sociale

Video Sistemul de muncă hibrid, un motiv de frustrare pentru angajaţi. Oamenilor le lipseşte interacţiunea cu colegii

Sistemul de muncă hibrid, un motiv de frustrare pentru angajaţi. Oamenilor le lipseşte interacţiunea cu colegii

Peste tot în lume, angajaţii şi angajatorii încep să se îndrepte spre sistemul de muncă hibrid. Totuşi, acest nou format ar...

pe 22.09.2021 la 08:21
ANIMAŢIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul din Braşov, unde un autobuz a plecat singur la vale
Evenimente

Video ANIMAŢIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul din Braşov, unde un autobuz a plecat singur la vale

ANIMAŢIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul din Braşov, unde un autobuz a plecat singur la vale

Un şofer de la regia de transport în comun din Braşov a scăpat autobuzul într-o râpă. Bărbatul a oprit la capăt de linie,...

pe 21.09.2021 la 20:10
Un autobuz din Braşov, răsturnat în râpă: şoferul coborâse din el, la capăt de linie. Explicaţia oficială: "A plecat maşina din loc"
Evenimente

Video Un autobuz din Braşov, răsturnat în râpă: şoferul coborâse din el, la capăt de linie. Explicaţia oficială: "A plecat maşina din loc"

Un autobuz din Braşov, răsturnat în râpă: şoferul coborâse din el, la capăt de linie. Explicaţia oficială: "A plecat maşina din loc"

Un autobuz al societății care gestionează transportul public de călători din Brașov s-a prăbușit într-o râpă. Era oprit...

pe 21.09.2021 la 07:06
Mărturisiri de groază ale localnicilor care au dat nas în nas cu ursul, în Braşov: "Căţelul latră în sus. Şi când ne-am uitat, ursul în cireş. Era sa fac infarct"
Evenimente

Video Mărturisiri de groază ale localnicilor care au dat nas în nas cu ursul, în Braşov: "Căţelul latră în sus. Şi când ne-am uitat, ursul în cireş. Era sa fac infarct"

Mărturisiri de groază ale localnicilor care au dat nas în nas cu ursul, în Braşov: "Căţelul latră în sus. Şi când ne-am uitat, ursul în cireş. Era sa fac infarct"

Urşii fac legea într-o localitate din Braşov. Animalele sălbatice intră în curţile oamenilor, distrug garduri şi copaci şi...

pe 20.09.2021 la 19:40
Colecție impresionantă de căști militare, pusă la punct de un vânător de munte rezervist. Cel mai vechi exponat este din 1907
Inedit

Video Colecție impresionantă de căști militare, pusă la punct de un vânător de munte rezervist. Cel mai vechi exponat este din 1907

Colecție impresionantă de căști militare, pusă la punct de un vânător de munte rezervist. Cel mai vechi exponat este din 1907

Adevărate lecţii de istorie. Asta crede un colecţionar din Covasna despre fiecare din cele 171 de căşti militare pe care le-a...

pe 17.09.2021 la 09:01
Reguli noi pentru studenţi. Cazarea şi participarea la cursuri, permise doar cu certificatul verde digital

Vaccinarea devine deja obligatorie în facultăţi. La Academia de Studii Economice din București, cine vrea la cămin, trebuie...

pe 15.09.2021 la 13:39
Operațiune periculoasă de salvare a unui alpinist, în Munții Bucegi, după ce a căzut de la 12 metri înălțime, de pe un versant
Evenimente

Video Operațiune periculoasă de salvare a unui alpinist, în Munții Bucegi, după ce a căzut de la 12 metri înălțime, de pe un versant

Operațiune periculoasă de salvare a unui alpinist, în Munții Bucegi, după ce a căzut de la 12 metri înălțime, de pe un versant

Salvare periculoasă printre stânci, în munţii Bucegi. Un alpinist cu experienţă a fost recuperat cu elicoperul după o misiune...

pe 11.09.2021 la 19:19
Sute de femei dintr-o comunitate defavorizată fac cursuri de Internet. Nu au avut contact cu tehnologia, dar îşi doresc să înveţe
Ştiri sociale

Video Sute de femei dintr-o comunitate defavorizată fac cursuri de Internet. Nu au avut contact cu tehnologia, dar îşi doresc să înveţe

Sute de femei dintr-o comunitate defavorizată fac cursuri de Internet. Nu au avut contact cu tehnologia, dar îşi doresc să înveţe

Sute de femei dintr-o comunitate defavorizată din județul Brașov participă, începând din această toamnă, la un curs de...

pe 04.09.2021 la 09:08
Drumeţii în natură sau plimbări cu telegondola. Mulţi turişti aleg muntele ca destinaţie favorită de vacanţă
Travel

Video Drumeţii în natură sau plimbări cu telegondola. Mulţi turişti aleg muntele ca destinaţie favorită de vacanţă

Drumeţii în natură sau plimbări cu telegondola. Mulţi turişti aleg muntele ca destinaţie favorită de vacanţă

Chiar dacă a venit toamna, pentru unii vacanţa abia începe. Şi cum afară este ceva mai răcoare, mulţi turişti au ales în...

pe 04.09.2021 la 08:16
România, singura ţară europeană care nu a anulat festivalul Oktoberfest. Muzica, dansul şi berea, reţeta distracţiei pentru cei prezenţi
Entertainment

Video România, singura ţară europeană care nu a anulat festivalul Oktoberfest. Muzica, dansul şi berea, reţeta distracţiei pentru cei prezenţi

România, singura ţară europeană care nu a anulat festivalul Oktoberfest. Muzica, dansul şi berea, reţeta distracţiei pentru cei prezenţi

Suntem singura ţară europeană unde zeci de mii de oameni se distrează anul acesta, la Oktoberfest! Regulile de participare sunt...

pe 03.09.2021 la 22:24
Sute de mame nevoiașe din Brașov, învățate să folosească internetul. La 60 de ani, Dorina nu știa să deschidă o tabletă: "Vreau să pot să îmi ajut copiii"
Tehnologie

Video Sute de mame nevoiașe din Brașov, învățate să folosească internetul. La 60 de ani, Dorina nu știa să deschidă o tabletă: "Vreau să pot să îmi ajut copiii"

Sute de mame nevoiașe din Brașov, învățate să folosească internetul. La 60 de ani, Dorina nu știa să deschidă o tabletă: "Vreau să pot să îmi ajut copiii"

Sute de femei din cea mai mare comunitate săracă din județul Brașov participă, începând din această toamnă, la un curs de...

pe 03.09.2021 la 17:15
Brașovul, resemnat în fața pârâului Ghimbăşel, care face prăpăd la fiecare furtună puternică. Autoritățile așteaptă: "Este necesară o gândire pe termen mediu"
Evenimente

Video Brașovul, resemnat în fața pârâului Ghimbăşel, care face prăpăd la fiecare furtună puternică. Autoritățile așteaptă: "Este necesară o gândire pe termen mediu"

Brașovul, resemnat în fața pârâului Ghimbăşel, care face prăpăd la fiecare furtună puternică. Autoritățile așteaptă: "Este necesară o gândire pe termen mediu"

De ani de zile, ne uităm cu resemnare mioritică la cum sunt inundate aceleaşi gospodării şi nenorocirea loveşte în aproape...

pe 30.08.2021 la 20:08
Autorităţile evaluează pagubele inundaţiilor din Braşov. Sute de familii afectate ar putea fi desbăgubite
Evenimente

Video Autorităţile evaluează pagubele inundaţiilor din Braşov. Sute de familii afectate ar putea fi desbăgubite

Autorităţile evaluează pagubele inundaţiilor din Braşov. Sute de familii afectate ar putea fi desbăgubite

Sute de familii din Braşov au petrecut noaptea cu apa în case. A plouat ieri dimineaţă cât pentru o lună întreagă, iar digul...

pe 30.08.2021 la 08:58
Furtunile au făcut prăpăd în ţară. La Brașov, sute de gospodării au ajuns sub ape. ”S-a dus de râpă tot: furaje, animale, utilaje agricole. Câteva zeci de mii de euro”
Vremea

Video Furtunile au făcut prăpăd în ţară. La Brașov, sute de gospodării au ajuns sub ape. ”S-a dus de râpă tot: furaje, animale, utilaje agricole. Câteva zeci de mii de euro”

Furtunile au făcut prăpăd în ţară. La Brașov, sute de gospodării au ajuns sub ape. ”S-a dus de râpă tot: furaje, animale, utilaje agricole. Câteva zeci de mii de euro”

A fost prăpăd în ţară din cauza ploilor torenţiale. Sute de case au ajuns sub ape, iar puhoaiele au rupt poduri şi chiar...

pe 29.08.2021 la 19:28
Peste 100 de case inundate după ce un dig s-a rupt, în judeţul Braşov. Oamenii spun că de 4 ani nu a mai plouat atât de tare
Evenimente

Video Peste 100 de case inundate după ce un dig s-a rupt, în judeţul Braşov. Oamenii spun că de 4 ani nu a mai plouat atât de tare

Peste 100 de case inundate după ce un dig s-a rupt, în judeţul Braşov. Oamenii spun că de 4 ani nu a mai plouat atât de tare

Peste 100 de case au fost inundate, dupa ce un dig s-a rupt, la Braşov. Este bilanţul inundaţiilor produse în această...

pe 29.08.2021 la 13:27
Donezi sânge şi primeşti bilet la Untold. Caravana naţională a pornit din Bucureşti şi se va opri la Cluj, pe 5 septembrie
Evenimente

Video Donezi sânge şi primeşti bilet la Untold. Caravana naţională a pornit din Bucureşti şi se va opri la Cluj, pe 5 septembrie

Donezi sânge şi primeşti bilet la Untold. Caravana naţională a pornit din Bucureşti şi se va opri la Cluj, pe 5 septembrie

Donezi sânge şi ajungi la Untold! Este o campanie inedită desfăşurată în acest weekend la Braşov, pentru a-i mobiliza pe...

pe 29.08.2021 la 09:02
Secretele lichiului, unul din cele mai apreciate deserturi din inima Transilvaniei
Travel

Video Secretele lichiului, unul din cele mai apreciate deserturi din inima Transilvaniei

Secretele lichiului, unul din cele mai apreciate deserturi din inima Transilvaniei

Lichiu sau hencleş, un lucru este sigur: este unul din cele mai apreciate deserturi din inima Transilvaniei, iar zilele acestea a...

pe 29.08.2021 la 08:25
Protest în Slănic Prahova. Una dintre cele mai frumoase rezervații, Piatra Verde, riscă să devină exploatare de calcar
Evenimente

Video Protest în Slănic Prahova. Una dintre cele mai frumoase rezervații, Piatra Verde, riscă să devină exploatare de calcar

Protest în Slănic Prahova. Una dintre cele mai frumoase rezervații, Piatra Verde, riscă să devină exploatare de calcar

Zeci de oameni au protestat ca să împiedice distrugerea unei rezervaţii naturale. Localnicii din Slănic Prahova sunt revoltați...

pe 28.08.2021 la 20:20
Obiectiv turistic din Slănic, ameninţat cu dispariţia. Oamenii s-au mobilizat şi protestează în faţa Primăriei
Evenimente

Video Obiectiv turistic din Slănic, ameninţat cu dispariţia. Oamenii s-au mobilizat şi protestează în faţa Primăriei

Obiectiv turistic din Slănic, ameninţat cu dispariţia. Oamenii s-au mobilizat şi protestează în faţa Primăriei

Piatra Verde, un obiectiv turistic din localitatea prahoveană Slănic, ar putea dispărea. Localnicii sunt disperaţi şi...

pe 28.08.2021 la 09:21
Selfie-ul perfect se face pe "Acoperişul României". Românii fac coadă pe Vârful Moldoveanu pentru fotografii de Instagram
Evenimente

Video Selfie-ul perfect se face pe "Acoperişul României". Românii fac coadă pe Vârful Moldoveanu pentru fotografii de Instagram

Selfie-ul perfect se face pe "Acoperişul României". Românii fac coadă pe Vârful Moldoveanu pentru fotografii de Instagram

O serie de imagini surprinse în weekend, în Argeş, fac înconjurul internetului. Un fel de coadă la tigăi, la deschiderea unui...

pe 24.08.2021 la 12:26
Turistul căutat trei zile pe munte, deși ajunsese acasă și ”a uitat” să-i anunțe și pe salvamontiști, nu poate fi sancționat
Evenimente

Video Turistul căutat trei zile pe munte, deși ajunsese acasă și ”a uitat” să-i anunțe și pe salvamontiști, nu poate fi sancționat

Turistul căutat trei zile pe munte, deși ajunsese acasă și ”a uitat” să-i anunțe și pe salvamontiști, nu poate fi sancționat

Zeci de salvamontişti din Sinaia și Bușteni au căutat, timp de trei zile, un turist care s-ar fi rătăcit pe traseul Piciorul...

pe 23.08.2021 la 23:08
De astăzi, în Braşov, oamenii se pot aşeza pe iarbă, în parc, fără frica amenzii. Decizia nu a fost primită cu căldură de toţi localnicii
Evenimente

Video De astăzi, în Braşov, oamenii se pot aşeza pe iarbă, în parc, fără frica amenzii. Decizia nu a fost primită cu căldură de toţi localnicii

De astăzi, în Braşov, oamenii se pot aşeza pe iarbă, în parc, fără frica amenzii. Decizia nu a fost primită cu căldură de toţi localnicii

La Braşov, de astăzi se poate sta pe iarbă în parc. Decizia i-a împărţit pe localnici în două: Dacă unii se revoltă şi...

pe 19.08.2021 la 20:58
Primăria Braşov schimbă regulile pentru folosirea spaţiilor verzi. În ce condiţii pot folosi locuitorii parcurile din oraş
Ştiri sociale

Video Primăria Braşov schimbă regulile pentru folosirea spaţiilor verzi. În ce condiţii pot folosi locuitorii parcurile din oraş

Primăria Braşov schimbă regulile pentru folosirea spaţiilor verzi. În ce condiţii pot folosi locuitorii parcurile din oraş

Panourile cu mesajul: "nu călcaţi iarba" dispar din Braşov. Consiliul Local a decis că localnicii, dar şi turiştii vor avea...

pe 19.08.2021 la 08:05
Au început pregătirile pentru sezonul de iarnă, în masivul Postăvarul. Specialiştii se asigură că terenul va fi numai bun pentru iubitorii sporturilor reci
Ştiri sociale

Video Au început pregătirile pentru sezonul de iarnă, în masivul Postăvarul. Specialiştii se asigură că terenul va fi numai bun pentru iubitorii sporturilor reci

Au început pregătirile pentru sezonul de iarnă, în masivul Postăvarul. Specialiştii se asigură că terenul va fi numai bun pentru iubitorii sporturilor reci

V-aţi întrebat vreodată ce se întâmplă pe pârtiile de schi vara? Răspunsul este simplu şi în conformitate cu proverbul...

pe 18.08.2021 la 20:56
Recomandările specialiştilor pentru a ne feri de întâlnirea cu ursul. Lista lucrurilor pe care trebuie să le avem la noi
Ştiri sociale

Video Recomandările specialiştilor pentru a ne feri de întâlnirea cu ursul. Lista lucrurilor pe care trebuie să le avem la noi

Recomandările specialiştilor pentru a ne feri de întâlnirea cu ursul. Lista lucrurilor pe care trebuie să le avem la noi

E încă vacanţa de vară, aşa că mulţi români aleg muntele pentru weekenduri sau chiar concedii. Atenţie însă! În timpul...

pe 18.08.2021 la 17:27
Pârtiile de schi din masivul Postăvaru, în plin proces de reamenajare. Administratorii fac primele pregătiri pentru sezonul rece
Ştiri sociale

Video Pârtiile de schi din masivul Postăvaru, în plin proces de reamenajare. Administratorii fac primele pregătiri pentru sezonul rece

Pârtiile de schi din masivul Postăvaru, în plin proces de reamenajare. Administratorii fac primele pregătiri pentru sezonul rece

Pârtiile de schi sunt pline de oameni şi pe timp de vară. Însă nu vorbim de turişti veniţi la distracţie, ci de angajaţii...

pe 18.08.2021 la 08:27
Calvarul de pe Valea Prahovei ar putea lua sfârşit. O nouă şosea dintre Valea Doftanei şi Săcele va fi asfaltată. Cât durează lucrările
Ştiri Auto

Video Calvarul de pe Valea Prahovei ar putea lua sfârşit. O nouă şosea dintre Valea Doftanei şi Săcele va fi asfaltată. Cât durează lucrările

Calvarul de pe Valea Prahovei ar putea lua sfârşit. O nouă şosea dintre Valea Doftanei şi Săcele va fi asfaltată. Cât durează lucrările

Nervii şoferilor din traficul de pe Valea Prahovei s-ar putea încheia în trei ani. Un vechi drum forestier va fi asfaltat în...

pe 16.08.2021 la 16:46
Răspuns incert pentru cei peste 400 de bolnavi din Râşnov. Rezultatele probelor de apă, neconcludente
Ştiri sociale

Video Răspuns incert pentru cei peste 400 de bolnavi din Râşnov. Rezultatele probelor de apă, neconcludente

Răspuns incert pentru cei peste 400 de bolnavi din Râşnov. Rezultatele probelor de apă, neconcludente

Nici până acum autorităţile sanitare nu au reuşit să afle cauza îmbolnăvirii a 400 de oameni din Râşnov. Probele de apă...

pe 16.08.2021 la 09:07
Filmul exploziei de la Zărnești: cum s-a produs tragedia în care a murit un tânăr de 29 de ani. Tatăl lui a sperat până în ultima clipă
Evenimente

Video Filmul exploziei de la Zărnești: cum s-a produs tragedia în care a murit un tânăr de 29 de ani. Tatăl lui a sperat până în ultima clipă

Filmul exploziei de la Zărnești: cum s-a produs tragedia în care a murit un tânăr de 29 de ani. Tatăl lui a sperat până în ultima clipă

Artificii şi groază la Zărneşti. Un depozit de pe platforma fabricii de armament a explodat şi un tânăr de 29 de ani a murit...

pe 12.08.2021 la 19:26
Turiştii, dezamăgiţi de condiţiile găsite în staţiunea Bran: "Este atât de multă mizerie"
Ştiri sociale

Video Turiştii, dezamăgiţi de condiţiile găsite în staţiunea Bran: "Este atât de multă mizerie"

Turiştii, dezamăgiţi de condiţiile găsite în staţiunea Bran: "Este atât de multă mizerie"

O stațiune de munte, cu unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România, s-a transformat într-un loc al...

pe 10.08.2021 la 21:28
Bran, staţiunea contrastelor. Turiştii nu au unde să parcheze, deşi primăria a amenajat o parcare de un hectar
Evenimente

Video Bran, staţiunea contrastelor. Turiştii nu au unde să parcheze, deşi primăria a amenajat o parcare de un hectar

Bran, staţiunea contrastelor. Turiştii nu au unde să parcheze, deşi primăria a amenajat o parcare de un hectar

Bran este staţiunea în care întâlneşti contraste la tot pasul. Castelul Bran este unul dintre cele mai vizitate obiective...

pe 10.08.2021 la 08:09
Trei săptămâni de la îmbolnăviri, 400 de persoane infectate şi nimeni nu ştie cauza virusului din Râşnov. Autorităţile nu au încă o explicaţie
Evenimente

Video Trei săptămâni de la îmbolnăviri, 400 de persoane infectate şi nimeni nu ştie cauza virusului din Râşnov. Autorităţile nu au încă o explicaţie

Trei săptămâni de la îmbolnăviri, 400 de persoane infectate şi nimeni nu ştie cauza virusului din Râşnov. Autorităţile nu au încă o explicaţie

Au trecut mai bine de trei săptămâni de la primele simptome digestive acute, apărute în staţiunea Râşnov şi autorităţile...

pe 09.08.2021 la 07:55
Sute de turiști în masivul Piatra Mare. Goana după relaxare a dus la formarea de cozi imense
Travel

Video Sute de turiști în masivul Piatra Mare. Goana după relaxare a dus la formarea de cozi imense

Sute de turiști în masivul Piatra Mare. Goana după relaxare a dus la formarea de cozi imense

A fost aglomeraţie în acest wekend la intrarea în Canionul Şapte Scări, din masivul Piatra Mare. Turiştii au avut de aşteptat...

pe 08.08.2021 la 19:48
''Îmi doresc să mor, să fi fost eu în locul lor.'' Şoferul din Braşov, acuzat că a ucis două fetiţe, dă vina pe frâne. Acum câţiva ani făcuse accident fix în acelaşi loc
Evenimente

Video ''Îmi doresc să mor, să fi fost eu în locul lor.'' Şoferul din Braşov, acuzat că a ucis două fetiţe, dă vina pe frâne. Acum câţiva ani făcuse accident fix în acelaşi loc

''Îmi doresc să mor, să fi fost eu în locul lor.'' Şoferul din Braşov, acuzat că a ucis două fetiţe, dă vina pe frâne. Acum câţiva ani făcuse accident fix în acelaşi loc

Două fetiţe de 2 şi 14 ani au murit sub ochii bunicului lor, după ce căruţa în care erau a fost spulberată de o maşină....

pe 08.08.2021 la 19:33
Circuitul de karting de la Braşov, locul ideal pentru iubitorii de adrenalină. "Au venit bunici, care s-au dat cu nepoții"
Ştiri sociale

Video Circuitul de karting de la Braşov, locul ideal pentru iubitorii de adrenalină. "Au venit bunici, care s-au dat cu nepoții"

Circuitul de karting de la Braşov, locul ideal pentru iubitorii de adrenalină. "Au venit bunici, care s-au dat cu nepoții"

Pasiunea vitezei se întreţine pe circuit, nu pe şosele. Este o lecţie care se învaţă şi pe pistele de karting, tot mai...

pe 08.08.2021 la 08:20
Turistă de 45 de ani, salvată în ultimul moment de pe munte după ce şi-a rupt piciorul
Ştiri sociale

Video Turistă de 45 de ani, salvată în ultimul moment de pe munte după ce şi-a rupt piciorul

Turistă de 45 de ani, salvată în ultimul moment de pe munte după ce şi-a rupt piciorul

Operaţiune de salvare deosebit de dificilă pentru salvamontiştii din Braşov. Salvatorii au fost nevoiţi să coboare noaptea,...

pe 08.08.2021 la 07:59
Calm și relaxare cu porția pe cărările de munte. Din cauza aglomerației, mulți turiști au făcut cale întoarsă
Travel

Video Calm și relaxare cu porția pe cărările de munte. Din cauza aglomerației, mulți turiști au făcut cale întoarsă

Calm și relaxare cu porția pe cărările de munte. Din cauza aglomerației, mulți turiști au făcut cale întoarsă

Muntele, ultimul refugiu pentru cei care au fugit de aglomeraţia şi căldura din oraşe, s-a dovedit un pariu pierdut. A fost...

pe 07.08.2021 la 21:52
Traseu de poveste în cea mai frumoasă zonă a ţării, lângă Cabana Dâmbul Morii
Ştiri sociale

Video Traseu de poveste în cea mai frumoasă zonă a ţării, lângă Cabana Dâmbul Morii

Traseu de poveste în cea mai frumoasă zonă a ţării, lângă Cabana Dâmbul Morii

E sfârșit de săptămână, e vreme frumoasă, numai bună pentru plimbări în mijlocul naturii. Ce invitație poate fi mai bună...

pe 07.08.2021 la 14:44
Staţiunile de la munte, preferate de turişti chiar şi în sezonul estival. Hotelurile din Poiana Braşov rezervate în proporţie de 85%
Ştiri sociale

Video Staţiunile de la munte, preferate de turişti chiar şi în sezonul estival. Hotelurile din Poiana Braşov rezervate în proporţie de 85%

Staţiunile de la munte, preferate de turişti chiar şi în sezonul estival. Hotelurile din Poiana Braşov rezervate în proporţie de 85%

Ca să mai scape de temperaturile ridicate, mulţi turişti preferă în plin sezon estival să meargă la munte. Aici se...

pe 07.08.2021 la 11:39
Suspiciuni de toxiinfecție alimentară într-o tabără de copii din Prahova. Au simptome digestive acute, greață și dureri de cap
Evenimente

Video Suspiciuni de toxiinfecție alimentară într-o tabără de copii din Prahova. Au simptome digestive acute, greață și dureri de cap

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară într-o tabără de copii din Prahova. Au simptome digestive acute, greață și dureri de cap

Şase copii aflaţi într-o tabără, în judeţul Prahova, dar şi însoţitorii lor au avut nevoie de îngrijiri medicale, după...

pe 05.08.2021 la 14:11
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri