Clara Mihociu
Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate. Am vrut să aflu dacă este așa, astfel în prima zi de vacanță am bătut la ușa unui post de radio din Iași. În timp, am devenit o “voce” pe TV. Fata din Moldova, “mărunțică” cum spun oamenii când ma văd și în realitate, care zi de zi merge în alt loc și cunoaște alți oameni. Micuță, da, dar cu o voință mare, o curiozitate, le spun eu, uneori ieșită din comun, o dorință imensă de a prezenta altfel lumea care ne înconjoară. Mi-am dorit ca dincolo de tragediile pe care inevitabil trebuie sa le documentam și arătam la TV, să arăt și o altă față a Moldovei, să arăt lucrurile bune, oamenii frumoși, exemplele demne de urmat, frumusețile locului. Și, Doamne, multe sunt. Moldova e mai mult decât ceea ce se știe și am avut grijă să arăt asta. Și vreau să cred că am și reușit. Dincolo de asta, meseria aceasta îți dă șansa să schimbi ceva. Să faci dreptate uneori mai repede, să pui presiune pentru rezolvarea unor situații grave care nu suportă amânare și care ar sta probabil mult pe lista de așteptare dacă nu ai interveni și tu. Iar, când înțelegi asta, jobul devine un scop în sine. Observator nu mai e doar produsul la care lucrezi, ci instrumentul pe care folosești în munca ta. Și mai sunt multe de zis, arătat.