Observator » Mădălina Chiţac
Mădălina Chiţac

Mădălina Chiţac

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi plac imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva. E jobul unde dimineața poți fi într-o sală de conferințe, la amiază pe un câmp cu grâu, iar seara pe covorul roșu la o gală. Sunt jurnalistul care simte că niciodată n-a învățat destul și care mereu vrea să știe cât mai multe, să înțeleagă mai întâi el informația înainte de a o spune în fața camerei. Am început să iubesc știrile economice. Așa că pe mine mă vedeți la Observator în materiale despre inflație, energie, asigurări, bănci și tot ceea ce ține de bani. Sunt jurnalistul echilibrat, moderat, obiectiv, care nu aleargă după senzațional și care e “all in” în meseria asta. Vreau să cred că, prin munca mea, pot să mai schimb uneori lucrurile în bine în lumea în care trăiesc. Iar atunci când nu le pot schimba, știu că măcar le scot la iveală.

1401 voturi
1200 articole
Locurile de joacă, adevărate pericole pentru copii. 15 locaţii din cele mai mari trei parcuri din Bucureşti, închise temporar
Ştiri sociale

Video Locurile de joacă, adevărate pericole pentru copii. 15 locaţii din cele mai mari trei parcuri din Bucureşti, închise temporar

Locurile de joacă, adevărate pericole pentru copii. 15 locaţii din cele mai mari trei parcuri din Bucureşti, închise temporar

Leagăne ruginite, care abia se mai ţin în şuruburi, tobogane sparte şi multă mizerie. Asta au găsit inspectorii de la...

pe 30.03.2022 la 21:22
Românii arşi la buzunare de Paşte: Carnea de miel, ouăle, cozonacul şi pasca, mai scumpe
Ştiri sociale

Video Românii arşi la buzunare de Paşte: Carnea de miel, ouăle, cozonacul şi pasca, mai scumpe

Românii arşi la buzunare de Paşte: Carnea de miel, ouăle, cozonacul şi pasca, mai scumpe

Vom avea un Paşte scump. Toate vor costa mai mult: carnea de miel, ouăle si dulciurile tradiţionale. Că îi cumpărăm de...

pe 29.03.2022 la 21:12
Ce poţi cumpăra cu voucherele de 250 de lei, pe care unii români le vor primi o dată la 2 luni
Ştiri economice

Video Ce poţi cumpăra cu voucherele de 250 de lei, pe care unii români le vor primi o dată la 2 luni

Ce poţi cumpăra cu voucherele de 250 de lei, pe care unii români le vor primi o dată la 2 luni

3,5 milioane de români săraci ar putea primi de la stat vouchere de 50 de euro, o dată la două luni, până la...

pe 29.03.2022 la 15:37
Criza energetică împinge România să finalizeze hidrocentralele blocate de ONG-urile de mediu. ”Putem produce jumătate din ce importăm acum”
Ştiri economice

Video Criza energetică împinge România să finalizeze hidrocentralele blocate de ONG-urile de mediu. ”Putem produce jumătate din ce importăm acum”

Criza energetică împinge România să finalizeze hidrocentralele blocate de ONG-urile de mediu. ”Putem produce jumătate din ce importăm acum”

România pare că a găsit una dintre soluţiile pentru a ieşi din criza energetică. Astăzi Parlamentul a votat proiectul...

pe 23.03.2022 la 20:55
România a devenit, brusc, cel mai mare exportator de grâu din Europa. Ucraina nu-și mai poate onora contractele
Ştiri economice

Video România a devenit, brusc, cel mai mare exportator de grâu din Europa. Ucraina nu-și mai poate onora contractele

România a devenit, brusc, cel mai mare exportator de grâu din Europa. Ucraina nu-și mai poate onora contractele

România e din nou cel mai mare exportator de grâu din Europa, asta dupa ce a început războiul din Ucraina...

pe 22.03.2022 la 21:50
”Franzela e cea mai ieftină pâine pe care o putem cumpăra”. Clienții, nemulțumiți când au văzut că prețul franzelei a crescut la 2 lei, de la 1,8 lei
Ştiri economice

Video ”Franzela e cea mai ieftină pâine pe care o putem cumpăra”. Clienții, nemulțumiți când au văzut că prețul franzelei a crescut la 2 lei, de la 1,8 lei

”Franzela e cea mai ieftină pâine pe care o putem cumpăra”. Clienții, nemulțumiți când au văzut că prețul franzelei a crescut la 2 lei, de la 1,8 lei

Ziua şi scumpirea în România. Preţul franzelei a crescut cu aproape 20% peste noapte. Dacă săptămâna...

pe 21.03.2022 la 19:38
Nicio poliţă de pe piaţa românească nu asigură în acest moment pentru război. Asigurătorii nu iau în calcul introducerea unei asemenea oferte
Ştiri sociale

Video Nicio poliţă de pe piaţa românească nu asigură în acest moment pentru război. Asigurătorii nu iau în calcul introducerea unei asemenea oferte

Nicio poliţă de pe piaţa românească nu asigură în acest moment pentru război. Asigurătorii nu iau în calcul introducerea unei asemenea oferte

În caz de război, nicio asigurare nu ne poate proteja. Deşi plătim anual sume mari pentru a ne asigura locuinţa sau...

pe 20.03.2022 la 21:39
Preţurile biletelor de avion vor deveni tot mai scumpe. Companiile dau vina pe costurile crescute pentru kerosen
Ştiri sociale

Video Preţurile biletelor de avion vor deveni tot mai scumpe. Companiile dau vina pe costurile crescute pentru kerosen

Preţurile biletelor de avion vor deveni tot mai scumpe. Companiile dau vina pe costurile crescute pentru kerosen

Dacă aveţi de gând să călătoriţi cu avionul, aveţi grijă să vă rezervaţi din timp zborul. Asta pentru că,...

pe 19.03.2022 la 21:03
Românii ar trebui să plătească facturi mai mici din aprilie. Plafonarea preţurilor la gaze şi curent ne va costa până la 10 miliarde de euro
Ştiri economice

Video Românii ar trebui să plătească facturi mai mici din aprilie. Plafonarea preţurilor la gaze şi curent ne va costa până la 10 miliarde de euro

Românii ar trebui să plătească facturi mai mici din aprilie. Plafonarea preţurilor la gaze şi curent ne va costa până la 10 miliarde de euro

Guvernul a adoptat astăzi ordonanţa de urgenţă care plafonează preţurile de pe piaţa energiei . Aşa că din aprilie,...

pe 18.03.2022 la 19:08
Cum se aplică plafonarea prețurilor la gaze și energie, de la 1 aprilie. La curent, românii vor plăti în funcție de cât consumă
Ştiri economice

Video Cum se aplică plafonarea prețurilor la gaze și energie, de la 1 aprilie. La curent, românii vor plăti în funcție de cât consumă

Cum se aplică plafonarea prețurilor la gaze și energie, de la 1 aprilie. La curent, românii vor plăti în funcție de cât consumă

Plafonarea pentru încă un an a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale urmează să fie adoptată astăzi,...

pe 18.03.2022 la 13:48
Ce spun specialiştii despre plafonarea preţurilor la energie
Ştiri economice

Video Facturile la energie s-ar putea dubla pentru peste 2 milioane de români, de la 1 aprilie

Facturile la energie s-ar putea dubla pentru peste 2 milioane de români, de la 1 aprilie

Plafonarea preţurilor la energie va fi apă de ploaie pentru un sfert dintre consumatori. Specialiştii estimează că mai bine...

pe 18.03.2022 la 13:20
Plafonarea prețurilor la energie. Câți români nu se vor încadra în consumul cerut de lege
Ştiri economice

Video Plafonarea prețurilor la energie. Câți români nu se vor încadra în consumul cerut de lege

Plafonarea prețurilor la energie. Câți români nu se vor încadra în consumul cerut de lege

Plafonarea preţurilor la energie va fi apă de ploaie pentru un sfert dintre consumatori. Specialiştii din energie estimează că...

pe 17.03.2022 la 20:49
Cât a ajuns să coste astăzi un litru de benzină, dupa ce acum o săptămână depăşise 8 lei
Ştiri economice

Video Cât a ajuns să coste astăzi un litru de benzină, dupa ce acum o săptămână depăşise 8 lei

Cât a ajuns să coste astăzi un litru de benzină, dupa ce acum o săptămână depăşise 8 lei

În plin val de scumpiri, vine şi o veste bună. După aproape o săptămână cu preţuri în jur de 8 lei,...

pe 17.03.2022 la 19:50
Plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică, aproape de varianta finală. Cât vom plăti în final după 1 aprilie
Ştiri sociale

Video Plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică, aproape de varianta finală. Cât vom plăti în final după 1 aprilie

Plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică, aproape de varianta finală. Cât vom plăti în final după 1 aprilie

După ce a fost anunţată plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică pentru încă un an, seara trecută au...

pe 17.03.2022 la 14:07
Un furnizor de energie le-a cerut românilor plata facturii în avans şi i-a ameninţat cu rezilierea dacă nu achită
Ştiri economice

Video Un furnizor de energie le-a cerut românilor plata facturii în avans şi i-a ameninţat cu rezilierea dacă nu achită

Un furnizor de energie le-a cerut românilor plata facturii în avans şi i-a ameninţat cu rezilierea dacă nu achită

Situaţie aberantă pe piaţa de energie. Un furnizor din Capitală a început să le ceară clienţilor banii în avans...

pe 15.03.2022 la 19:13
Un furnizor de energie electrică cere românilor bani în avans pentru plata facturilor. Compania spune că statul nu i-a dat banii promişi
Ştiri sociale

Video Un furnizor de energie electrică cere românilor bani în avans pentru plata facturilor. Compania spune că statul nu i-a dat banii promişi

Un furnizor de energie electrică cere românilor bani în avans pentru plata facturilor. Compania spune că statul nu i-a dat banii promişi

Un furnizor de energie electrică a găsit o metodă inedită de-a ieşi din impasul financiar provocat de plafonarea preţurilor -...

pe 15.03.2022 la 17:15
Facturi mai mici la energie, pentru încă un an de zile. Cum va plafona Guvernul preţurile de la 1 aprilie
Ştiri politice

Video Facturi mai mici la energie, pentru încă un an de zile. Cum va plafona Guvernul preţurile de la 1 aprilie

Facturi mai mici la energie, pentru încă un an de zile. Cum va plafona Guvernul preţurile de la 1 aprilie

"Ce se întâmplă cu facturile noastre de la 1 aprilie?" Este întrebarea care ne frământă pe...

pe 15.03.2022 la 13:25
Ce se întâmplă cu facturile românilor din Aprilie. Preţuri plafonate la curent, situaţie incertă la gaze
Ştiri economice

Video Ce se întâmplă cu facturile românilor din Aprilie. Preţuri plafonate la curent, situaţie incertă la gaze

Ce se întâmplă cu facturile românilor din Aprilie. Preţuri plafonate la curent, situaţie incertă la gaze

Prețurile la curent vor fi plafonate încă un an, din aprilie încolo, potrivit unui proiect de Ordonanţă de...

pe 14.03.2022 la 19:24
Preţuri tot mai mari: cât va ajunge să coste un kilogram de roşii. Legumele româneşti devin un lux
Ştiri economice

Video Preţuri tot mai mari: cât va ajunge să coste un kilogram de roşii. Legumele româneşti devin un lux

Preţuri tot mai mari: cât va ajunge să coste un kilogram de roşii. Legumele româneşti devin un lux

Gustul românesc ne va costa în acest an bani frumoşi. Tarifele mai mari la energie , carburanţi şi...

pe 11.03.2022 la 22:00
Facturile la gaze nu vor mai fi compensate. Cât vor ajunge să plătească românii din aprilie
Ştiri economice

Video Facturile la gaze nu vor mai fi compensate. Cât vor ajunge să plătească românii din aprilie

Facturile la gaze nu vor mai fi compensate. Cât vor ajunge să plătească românii din aprilie

În ciuda promisiunilor, din aprilie vom plăti facturi la gaze chiar şi de cinci ori mai mari. Ajutorul de stat dispare...

pe 11.03.2022 la 21:25
Uleiul se scumpeşte din cauza războiului din Ucraina. România iese în pierdere, deşi putea profita de situaţie
Ştiri economice

Video Uleiul se scumpeşte din cauza războiului din Ucraina. România iese în pierdere, deşi putea profita de situaţie

Uleiul se scumpeşte din cauza războiului din Ucraina. România iese în pierdere, deşi putea profita de situaţie

Europa e aproape de o criză a uleiului de floarea-soarelui, din cauza războiului . Ucraina, cel mai mare furnizor, nu mai...

pe 10.03.2022 la 20:40
Cât ar putea ajunge să coste un litru de benzină. Radu Burnete, Confederaţia Concordia: ”Au libertatea de a schimba preţul de la un minut la altul”
Ştiri economice

Video Cât ar putea ajunge să coste un litru de benzină. Radu Burnete, Confederaţia Concordia: ”Au libertatea de a schimba preţul de la un minut la altul”

Cât ar putea ajunge să coste un litru de benzină. Radu Burnete, Confederaţia Concordia: ”Au libertatea de a schimba preţul de la un minut la altul”

După prețurile umflate de aseară, ANPC a dat astăzi amenzi de 370 de mii de lei. Cea mai mare sancţiune, 100 de mii de lei, a...

pe 10.03.2022 la 19:42
Alertă alimentară în mai multe hypermarketuri din România. Pomelo contaminat cu pesticide, retras de la vânzare
Evenimente

Video Alertă alimentară în mai multe hypermarketuri din România. Pomelo contaminat cu pesticide, retras de la vânzare

Alertă alimentară în mai multe hypermarketuri din România. Pomelo contaminat cu pesticide, retras de la vânzare

Este alertă alimentară în lanţurile de magazine Profi, Kaufland şi Carrefour. Mai multe fructe contaminate cu pesticide...

pe 09.03.2022 la 15:16
România exportă cantităţi uriaşe de grâu, în ciuda războiului din Ucraina. Ţările vecine au restricţionat transportul de cereale
Ştiri economice

Video România exportă cantităţi uriaşe de grâu, în ciuda războiului din Ucraina. Ţările vecine au restricţionat transportul de cereale

România exportă cantităţi uriaşe de grâu, în ciuda războiului din Ucraina. Ţările vecine au restricţionat transportul de cereale

Din cauza războiului, vom mânca pâine mai scumpă . Specialiştii din industria alimentară estimează creşteri...

pe 08.03.2022 la 20:20
Cât costă un litru de benzină sau motorină în martie 2022. Preţurile au urcat ameţitor
Ştiri economice

Video Cât costă un litru de benzină sau motorină în martie 2022. Preţurile au urcat ameţitor

Cât costă un litru de benzină sau motorină în martie 2022. Preţurile au urcat ameţitor

Pe zi ce trece, preţurile carburanţilor explodează. Faţă de acum o lună, combustibilii s-au scumpit cu aproape 10%, ceea ce...

pe 07.03.2022 la 20:20
Cât ar mai putea rămâne 1 Euro sub 5 lei. Panica de la casele de schimb face ca moneda europeană să se vândă mult peste preţul de referinţă
Ştiri economice

Video Cât ar mai putea rămâne 1 Euro sub 5 lei. Panica de la casele de schimb face ca moneda europeană să se vândă mult peste preţul de referinţă

Cât ar mai putea rămâne 1 Euro sub 5 lei. Panica de la casele de schimb face ca moneda europeană să se vândă mult peste preţul de referinţă

De teama războiului din Ucraina, românii cumpără euro şi preferă să nu depună în bănci moneda europeană, ca...

pe 07.03.2022 la 19:56
Fiecare zi de război aduce noi scumpiri. Preţul gazelor a atins un nivel record în Europa
Ştiri economice

Video Fiecare zi de război aduce noi scumpiri. Preţul gazelor a atins un nivel record în Europa

Fiecare zi de război aduce noi scumpiri. Preţul gazelor a atins un nivel record în Europa

Cu fiecare zi de conflict carburanţii sunt tot mai scumpi. De când a început războiul, preţurile cresc constant, iar...

pe 02.03.2022 la 21:09
Statul român controlează firmele ruseşti. Românii sunt îndemnaţi să cumpere de la companii ucrainene
Evenimente

Video Statul român controlează firmele ruseşti. Românii sunt îndemnaţi să cumpere de la companii ucrainene

Statul român controlează firmele ruseşti. Românii sunt îndemnaţi să cumpere de la companii ucrainene

Au început controalele la firmele ruseşti de la noi din ţară. Asta după de autorităţile au cerut ca toate companiile...

pe 28.02.2022 la 21:24
Indicele ROBOR la 3 luni, record în ultimii 9 ani.  Ce măsuri ar putea implementa Guvernul pentru a sprijini cetăţenii

Lovitură după lovitură pentru românii cu credite la bănci. Indicele ROBOR la trei luni a ajuns la 3,83%, un record al...

pe 28.02.2022 la 20:00
Ratele la credite ar putea fi din nou amânate. Ministrul de Finanţe s-a întâlnit cu reprezentanţii băncilor
Ştiri economice

Video Ratele la credite ar putea fi din nou amânate. Ministrul de Finanţe s-a întâlnit cu reprezentanţii băncilor

Ratele la credite ar putea fi din nou amânate. Ministrul de Finanţe s-a întâlnit cu reprezentanţii băncilor

Ratele românilor ar putea fi din nou amânate. Propunerea vine chiar de la ministrul de Finanţe care a avut astăzi o...

pe 28.02.2022 la 18:31
Experții spun ce ar păți Rusia dacă ar fi deconectată de la SWIFT. Efectele se pot simți și în economia României
Ştiri externe

Video Experții spun ce ar păți Rusia dacă ar fi deconectată de la SWIFT. Efectele se pot simți și în economia României

Experții spun ce ar păți Rusia dacă ar fi deconectată de la SWIFT. Efectele se pot simți și în economia României

Sancţiuni dure pe plan economic pentru Rusia. Uniunea Europeană se pregăteşte să blocheze conturile bancare ale lui Vladimir...

pe 25.02.2022 la 22:06
Ce efecte va avea războiul din Ucraina asupra economiei românești
Ştiri economice

Video Ce efecte va avea războiul din Ucraina asupra economiei românești

Ce efecte va avea războiul din Ucraina asupra economiei românești

De la prima oră, preţurile la petrol, energie sau cereale au explodat. România e prinsă şi ea în valul de efecte...

pe 24.02.2022 la 22:43
Magazinele de haine anunţă scumpiri. Cât vom plăti în plus pentru o bluză sau o pereche de pantaloni
Ştiri economice

Video Magazinele de haine anunţă scumpiri. Cât vom plăti în plus pentru o bluză sau o pereche de pantaloni

Magazinele de haine anunţă scumpiri. Cât vom plăti în plus pentru o bluză sau o pereche de pantaloni

Haina nu-l face pe om, dar îl costă mai mult. Cresc preţurile la îmbrăcăminte. De vină e, pe de-o parte, criza din...

pe 23.02.2022 la 21:15
Cât de mult se bazează România pe gazul importat din Rusia. Costurile cresc, iar oamenii s-ar putea încălzi "cu porţia"
Ştiri economice

Video Cât de mult se bazează România pe gazul importat din Rusia. Costurile cresc, iar oamenii s-ar putea încălzi "cu porţia"

Cât de mult se bazează România pe gazul importat din Rusia. Costurile cresc, iar oamenii s-ar putea încălzi "cu porţia"

Gazele ruseşti ne vor ustura la buzunare. Deja vin ameninţări legate de preţul cu care vor fi livrate către europeni. Vestea...

pe 23.02.2022 la 20:40
Cât va costa un litru de benzină dacă acciza va fi redusă cu 50%. Măsura trebuie aprobată şi de UE
Ştiri economice

Video Cât va costa un litru de benzină dacă acciza va fi redusă cu 50%. Măsura trebuie aprobată şi de UE

Cât va costa un litru de benzină dacă acciza va fi redusă cu 50%. Măsura trebuie aprobată şi de UE

Se iau măsuri şi după explozia preţurilor la benzină şi motorină. Guvernul vrea reducerea accizei. Măsura ar trebui să...

pe 22.02.2022 la 19:25
S-ar putea amâna din nou plata ratelor la bănci. Economiștii avertizează asupra riscurilor
Ştiri economice

Video S-ar putea amâna din nou plata ratelor la bănci. Economiștii avertizează asupra riscurilor

S-ar putea amâna din nou plata ratelor la bănci. Economiștii avertizează asupra riscurilor

Ratele la bancă au devenit o povară pe care tot mai mulţi români abia o duc. Guvernanţii se gândesc să îi...

pe 17.02.2022 la 19:56
Criza din energie va lăsa mii de români şomeri. Patronii, obligaţi să dea oameni afară pentru a putea plăti facturile
Ştiri economice

Video Criza din energie va lăsa mii de români şomeri. Patronii, obligaţi să dea oameni afară pentru a putea plăti facturile

Criza din energie va lăsa mii de români şomeri. Patronii, obligaţi să dea oameni afară pentru a putea plăti facturile

Criza din energie lasă mii de români şomeri . Firmele spun ca nu mai fac faţă facturilor uriaşe si urmeaza un val de...

pe 16.02.2022 la 20:08
Firmele dau afară oameni ca să plătească facturile la energie. Câţi români îşi vor pierde locul de muncă
Ştiri economice

Video Firmele dau afară oameni ca să plătească facturile la energie. Câţi români îşi vor pierde locul de muncă

Firmele dau afară oameni ca să plătească facturile la energie. Câţi români îşi vor pierde locul de muncă

Haosul de pe piața energiei are efecte și pe piața muncii. Costurile mari la utilităţi îi determină pe antreprenori să...

pe 16.02.2022 la 15:35
Facturile la energie s-ar putea dubla de la 1 aprilie. Ce variante iau în calcul autorităţile pentru a înlocui compensarea şi plafonarea
Ştiri economice

Video Facturile la energie s-ar putea dubla de la 1 aprilie. Ce variante iau în calcul autorităţile pentru a înlocui compensarea şi plafonarea

Facturile la energie s-ar putea dubla de la 1 aprilie. Ce variante iau în calcul autorităţile pentru a înlocui compensarea şi plafonarea

În tot haosul de pe piaţa energiei, se caută soluţii pentru ca, din primvară, compensarea şi plafonarea facturilor să...

pe 15.02.2022 la 18:46
Grecia este pregătită să primească turişti de la 1 martie. Număr record de cereri, pe fondul relaxării restricțiilor de călătorie
Travel

Video Grecia este pregătită să primească turişti de la 1 martie. Număr record de cereri, pe fondul relaxării restricțiilor de călătorie

Grecia este pregătită să primească turişti de la 1 martie. Număr record de cereri, pe fondul relaxării restricțiilor de călătorie

Grecia e destinaţia unde mulţi români îşi vor petrece concediul în aceast vară. Deja agenţiile de turism au...

pe 05.02.2022 la 20:05
Tendință neașteptată în economie. De ce s-au împrumutat românii la nivel record, în plină pandemie: "E un semn interesant pe care îl da populația"
Ştiri economice

Video Tendință neașteptată în economie. De ce s-au împrumutat românii la nivel record, în plină pandemie: "E un semn interesant pe care îl da populația"

Tendință neașteptată în economie. De ce s-au împrumutat românii la nivel record, în plină pandemie: "E un semn interesant pe care îl da populația"

În al doilea an de pandemie, drumul spre bancă a devenit tot mai bătătorit. Anul trecut, românii au luat...

pe 04.02.2022 la 19:57
Benzina a depăşit pragul de 7 lei pe litru la unele staţii. Sfatul specialiştilor pentru cei care vor să alimenteze mai ieftin
Ştiri economice

Video Benzina a depăşit pragul de 7 lei pe litru la unele staţii. Sfatul specialiştilor pentru cei care vor să alimenteze mai ieftin

Benzina a depăşit pragul de 7 lei pe litru la unele staţii. Sfatul specialiştilor pentru cei care vor să alimenteze mai ieftin

Nu mai putem pune frână când vine vorba de accelerarea preţurilor la carburanţi. Preţul benzinei standard a...

pe 04.02.2022 la 16:32
Plafonarea preţurilor, cartoful fierbinte din coaliţia de guvernare. Producătorii nu văd cu ochi buni măsura: "Ar fi moartea industriei de panificație"
Ştiri economice

Video Plafonarea preţurilor, cartoful fierbinte din coaliţia de guvernare. Producătorii nu văd cu ochi buni măsura: "Ar fi moartea industriei de panificație"

Plafonarea preţurilor, cartoful fierbinte din coaliţia de guvernare. Producătorii nu văd cu ochi buni măsura: "Ar fi moartea industriei de panificație"

Se plafonează sau nu preţul alimentelor? E întrebarea la care cei din guvern nu au încă un răspuns. Clienţii...

pe 03.02.2022 la 20:48
Plafonarea preţurilor la alimente, blocată. Economiștii avertizează că va duce la inflație și raționalizare

Plafonarea preţurilor la alimentele de bază naşte discuţii aprinse în coaliţie. Liderii PSD şi PNL nu reuşesc să se...

pe 03.02.2022 la 14:16
România a ajuns pe primul loc din Europa la scumpirea gazelor, deşi este al doilea producător din UE. Cum e posibil: analiza experţilor
Exclusiv Observator

Video România a ajuns pe primul loc din Europa la scumpirea gazelor, deşi este al doilea producător din UE. Cum e posibil: analiza experţilor

România a ajuns pe primul loc din Europa la scumpirea gazelor, deşi este al doilea producător din UE. Cum e posibil: analiza experţilor

Suntem din nou campioni în Uniunea Europeană. Nici de data asta însă nu ne remarcăm la ceva pozitiv, ci dimpotrivă....

pe 02.02.2022 la 19:17
Plafonarea prețurilor la alimente, discutată în Coaliție. Care sunt avantajele și dezavantajele unei asemenea măsuri
Ştiri sociale

Video Plafonarea prețurilor la alimente, discutată în Coaliție. Care sunt avantajele și dezavantajele unei asemenea măsuri

Plafonarea prețurilor la alimente, discutată în Coaliție. Care sunt avantajele și dezavantajele unei asemenea măsuri

Traiul zilnic a ajuns să coste enorm, inclusiv mâncarea. O soluţie în lucru este plafonarea preţurilor la...

pe 01.02.2022 la 19:01
Lux de second hand: Branduri la prețuri reduse și cu 50%
Ştiri sociale

Video Lux de second hand: Branduri la prețuri reduse și cu 50%

Lux de second hand: Branduri la prețuri reduse și cu 50%

Vrem să ne îmbrăcăm bine, cu haine de firmă, dar nu mai suntem dispuși să plătim sume exorbitante pentru ele. Iar asta se...

pe 23.01.2022 la 20:02
Poliţele RCA ar putea să se scumpească din nou. Companiile majorează tariful pentru a-şi recupera banii daţi la stat
Ştiri sociale

Video Poliţele RCA ar putea să se scumpească din nou. Companiile majorează tariful pentru a-şi recupera banii daţi la stat

Poliţele RCA ar putea să se scumpească din nou. Companiile majorează tariful pentru a-şi recupera banii daţi la stat

Creşte şi nu se mai opreşte. Vorbim de preţul la asigurarea obligatorie. În urma falimentului City Insurance poliţele RCA s-au...

pe 21.01.2022 la 19:37
Poliţe RCA mai scumpe. Efect de domino, după falimentul City Insurance: cât ar putea creşte preţurile pentru şoferi
Ştiri economice

Video Poliţe RCA mai scumpe. Efect de domino, după falimentul City Insurance: cât ar putea creşte preţurile pentru şoferi

Poliţe RCA mai scumpe. Efect de domino, după falimentul City Insurance: cât ar putea creşte preţurile pentru şoferi

Preţurile poliţelor RCA ar putea creşte din nou, după ce s-au dublat sau chiar triplat în ultimele luni. Sunt efectele negative...

pe 21.01.2022 la 13:00
Scandalul facturilor uriaşe. Cum se contrazice ministrul Energiei la doar câteva luni după ce încuraja oamenii să meargă pe piaţa concurenţială
Ştiri sociale

Video Scandalul facturilor uriaşe. Cum se contrazice ministrul Energiei la doar câteva luni după ce încuraja oamenii să meargă pe piaţa concurenţială

Scandalul facturilor uriaşe. Cum se contrazice ministrul Energiei la doar câteva luni după ce încuraja oamenii să meargă pe piaţa concurenţială

Liberalizarea pieţei de energie a adus cu ea preţuri uriaşe şi un haos de nedescris. Guvernanţii, care au stabilit că nu mai e...

pe 20.01.2022 la 19:23
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri