Observator » Mădălina Chiţac
Mădălina Chiţac

Mădălina Chiţac

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi plac imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva. E jobul unde dimineața poți fi într-o sală de conferințe, la amiază pe un câmp cu grâu, iar seara pe covorul roșu la o gală. Sunt jurnalistul care simte că niciodată n-a învățat destul și care mereu vrea să știe cât mai multe, să înțeleagă mai întâi el informația înainte de a o spune în fața camerei. Am început să iubesc știrile economice. Așa că pe mine mă vedeți la Observator în materiale despre inflație, energie, asigurări, bănci și tot ceea ce ține de bani. Sunt jurnalistul echilibrat, moderat, obiectiv, care nu aleargă după senzațional și care e “all in” în meseria asta. Vreau să cred că, prin munca mea, pot să mai schimb uneori lucrurile în bine în lumea în care trăiesc. Iar atunci când nu le pot schimba, știu că măcar le scot la iveală.

1401 voturi
1200 articole
Scoatem mai mulţi bani din buzunare: "Înainte, cu o sută de lei, puteai să cumperi absolut orice ca să faci o masă de 3 persoane. Acum trebuie 130"
Ştiri economice

Video Scoatem mai mulţi bani din buzunare: "Înainte, cu o sută de lei, puteai să cumperi absolut orice ca să faci o masă de 3 persoane. Acum trebuie 130"

Scoatem mai mulţi bani din buzunare: "Înainte, cu o sută de lei, puteai să cumperi absolut orice ca să faci o masă de 3 persoane. Acum trebuie 130"

Pandemie, secetă, euro la un nivel record. Toate acestea au dus în ultimul an la scumpiri uriaşe. De la alimente şi până la...

pe 14.07.2021 la 20:39
Piaţa muncii îşi revine după pandemie: Salarii mai mari şi cu 50%
Evenimente

Video Piaţa muncii îşi revine după pandemie: Salarii mai mari şi cu 50%

Piaţa muncii îşi revine după pandemie: Salarii mai mari şi cu 50%

Piaţa muncii dă primele semne că îşi revine după pandemie. Se fac mii de angajări în turism, hoteluri sau restaurante. E...

pe 08.07.2021 la 22:00
Statul vrea să taxeze activităţile casnice. Muncitorii vor fi plătiţi cu tichete de 15 lei, dar vor încasa doar 11,8 lei
Ştiri economice

Video Statul vrea să taxeze activităţile casnice. Muncitorii vor fi plătiţi cu tichete de 15 lei, dar vor încasa doar 11,8 lei

Statul vrea să taxeze activităţile casnice. Muncitorii vor fi plătiţi cu tichete de 15 lei, dar vor încasa doar 11,8 lei

Grădinarii, bucătarii, şoferii sau îngrijitorii nu vor mai lucra de acum înainte la negru. Ministerul Muncii vrea să...

pe 07.07.2021 la 17:11
Continuă scandalul în tenis. După ce Ţiriac a renunţat la preşedinţia Federaţiei, Novak spune că sportivele ar fi putut juca şi accidentate la Jocurile Olimpice
Jocurile Olimpice de la Tokyo

Video Continuă scandalul în tenis. După ce Ţiriac a renunţat la preşedinţia Federaţiei, Novak spune că sportivele ar fi putut juca şi accidentate la Jocurile Olimpice

Continuă scandalul în tenis. După ce Ţiriac a renunţat la preşedinţia Federaţiei, Novak spune că sportivele ar fi putut juca şi accidentate la Jocurile Olimpice

O nouă lovitură de rever în conflictul dintre Ministrul Sportului şi Federaţia de Tenis. Eduard Novak face o declaraţie...

pe 06.07.2021 la 20:14
La pas printre gunoaie, în centrul Bucureştiului. ”E șocant. Chiar nu suntem o capitală atât de mare încât să vezi asta”
Evenimente

Video La pas printre gunoaie, în centrul Bucureştiului. ”E șocant. Chiar nu suntem o capitală atât de mare încât să vezi asta”

La pas printre gunoaie, în centrul Bucureştiului. ”E șocant. Chiar nu suntem o capitală atât de mare încât să vezi asta”

La pas prin centrul Bucureştiului a devenit la pas printre gunoaie. Cei care au ieşit azi să se plimbe prin Capitală n-au avut...

pe 04.07.2021 la 20:09
Repartitoarele de căldură devin obligatorii pentru cei racordați la sistemul de termoficare. Amenzi pentru consumatorii care refuză
Ştiri economice

Video Repartitoarele de căldură devin obligatorii pentru cei racordați la sistemul de termoficare. Amenzi pentru consumatorii care refuză

Repartitoarele de căldură devin obligatorii pentru cei racordați la sistemul de termoficare. Amenzi pentru consumatorii care refuză

Încă o cheltuială pentru cei care sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire. Până la iarnă, fiecare apartament...

pe 04.07.2021 la 20:08
Unele spitale iau foc, altele rămân fără apă. O conductă crăpată a paralizat Institutele CC Iliescu şi Fundeni
Evenimente

Video Unele spitale iau foc, altele rămân fără apă. O conductă crăpată a paralizat Institutele CC Iliescu şi Fundeni

Unele spitale iau foc, altele rămân fără apă. O conductă crăpată a paralizat Institutele CC Iliescu şi Fundeni

Dacă unele iau foc, altele rămân fără apă. Spitalele par că mai au puţin şi se dezintegrează. Două dintre cele mai mari...

pe 02.07.2021 la 21:09
Românii care își iau concedii medicale vor fi verificați. Ce amenzi riscă angajații în caz de nereguli
Sănătate

Video Românii care își iau concedii medicale vor fi verificați. Ce amenzi riscă angajații în caz de nereguli

Românii care își iau concedii medicale vor fi verificați. Ce amenzi riscă angajații în caz de nereguli

Concediile medicale, la control. După ce anul trecut mai mulţi români au stat acasă, acum autorităţile îi vor monitoriza mai...

pe 01.07.2021 la 20:41
Ce se va întâmpla cu cei peste o sută de mii de români care nu și-au mai plătit facturile la curentul electric, la finalul stării de alertă
Evenimente

Video Ce se va întâmpla cu cei peste o sută de mii de români care nu și-au mai plătit facturile la curentul electric, la finalul stării de alertă

Ce se va întâmpla cu cei peste o sută de mii de români care nu și-au mai plătit facturile la curentul electric, la finalul stării de alertă

Starea de alertă a fost motiv de neplată a facturilor pentru mulţi în ultimul an. Mai exact, peste o sută de mii de români...

pe 30.06.2021 la 21:32
173.000 de români profită de starea de alertă și nu-și plătesc facturile la electricitate, în condițiile în care canicula a generat un consum masiv de energie
Evenimente

Video 173.000 de români profită de starea de alertă și nu-și plătesc facturile la electricitate, în condițiile în care canicula a generat un consum masiv de energie

173.000 de români profită de starea de alertă și nu-și plătesc facturile la electricitate, în condițiile în care canicula a generat un consum masiv de energie

Canicula ne-a făcut să băgăm în priză tot ce avem la îndemână pentru a ne răcori. Aparatele de aer condiţionat au...

pe 29.06.2021 la 21:41
Sute de angajaţi ai CN Aeroporturi Bucureşti intră în şomaj tehnic: "Oricum vara era o perioadă a concediilor"
Ştiri sociale

Video Sute de angajaţi ai CN Aeroporturi Bucureşti intră în şomaj tehnic: "Oricum vara era o perioadă a concediilor"

Sute de angajaţi ai CN Aeroporturi Bucureşti intră în şomaj tehnic: "Oricum vara era o perioadă a concediilor"

În plină vară, când traficul aerian este în creştere, sute de angajaţi de la cel mai mare aeroport din ţară intră în...

pe 28.06.2021 la 21:52
Întreaga Românie a fiert la 40 de grade: "Ieri mi s-a făcut rău, am stat mult în soare şi după nu ştiam ce se întâmplă cu mine"
Vremea

Video Întreaga Românie a fiert la 40 de grade: "Ieri mi s-a făcut rău, am stat mult în soare şi după nu ştiam ce se întâmplă cu mine"

Întreaga Românie a fiert la 40 de grade: "Ieri mi s-a făcut rău, am stat mult în soare şi după nu ştiam ce se întâmplă cu mine"

România fierbe la temperaturi peste 40 de grade şi marile oraşe s-au transformat în adevărate cuptoare. Aşa că un loc la...

pe 25.06.2021 la 20:04
Bucureştenii au fugit la piscine pentru a scăpa de o nouă zi de foc. Temperaturile au ajuns la peste 35 de grade la umbră
Vremea

Video Bucureştenii au fugit la piscine pentru a scăpa de o nouă zi de foc. Temperaturile au ajuns la peste 35 de grade la umbră

Bucureştenii au fugit la piscine pentru a scăpa de o nouă zi de foc. Temperaturile au ajuns la peste 35 de grade la umbră

România a fost colorată şi vineri în portocaliu şi galben. În Capitală temperaturile au ajuns la peste 35 de grade Celsius la...

pe 25.06.2021 la 16:50
Cu masca la 40 de grade: "Ne sufocam, dar nu avem ce face"
Ştiri sociale

Video Cu masca la 40 de grade: "Ne sufocam, dar nu avem ce face"

Cu masca la 40 de grade: "Ne sufocam, dar nu avem ce face"

Încă obligatorie în spaţiile aglomerate sau în mijloacele de transport în comun, masca de protecţie a devenit greu de...

pe 24.06.2021 la 20:40
După şobolani şi căpuşe, parcurile sunt pline acum şi de ţânţari. Bucureştenii trebuie să suporte pe pielea lor înţepăturile
Ştiri sociale

Video După şobolani şi căpuşe, parcurile sunt pline acum şi de ţânţari. Bucureştenii trebuie să suporte pe pielea lor înţepăturile

După şobolani şi căpuşe, parcurile sunt pline acum şi de ţânţari. Bucureştenii trebuie să suporte pe pielea lor înţepăturile

Aleşii se ceartă, iar bucureştenii par blesteamti. Stau cu geamurile închise ca să nu le intre insectele în case. Iar...

pe 23.06.2021 la 20:15
Zeci de mii de oameni în vacanță pe litoral, la început de sezon estival. Prețuri accesibile în luna iunie
Ştiri sociale

Video Zeci de mii de oameni în vacanță pe litoral, la început de sezon estival. Prețuri accesibile în luna iunie

Zeci de mii de oameni în vacanță pe litoral, la început de sezon estival. Prețuri accesibile în luna iunie

În prima zi de Rusalii, soarele s-a simţit mai mult pe litoral decât în zilele trecute. Chiar dacă apa este încă rece, ziua...

pe 20.06.2021 la 20:47
Cum s-au distrat fanii din Ucraina şi Macedonia de Nord în Centrul Vechi din Bucureşti, înainte de meciul de la Euro 2020
Ştiri sociale

Video Cum s-au distrat fanii din Ucraina şi Macedonia de Nord în Centrul Vechi din Bucureşti, înainte de meciul de la Euro 2020

Cum s-au distrat fanii din Ucraina şi Macedonia de Nord în Centrul Vechi din Bucureşti, înainte de meciul de la Euro 2020

Centrul Vechi a devenit polul distracţiei pentru suporterii echipelor care joacă la Euro 2020. Astăzi a venit rândul...

pe 17.06.2021 la 17:33
Ridicarea restricţiilor anti-Covid, fenomenul care aduce o scumpire a carburanţilor
Ştiri sociale

Video Ridicarea restricţiilor anti-Covid, fenomenul care aduce o scumpire a carburanţilor

Ridicarea restricţiilor anti-Covid, fenomenul care aduce o scumpire a carburanţilor

Fiecare drum pe care îl facem cu maşina ne costă din ce în ce mai mult. Faţă de anul trecut, preţurile carburanţilor au...

pe 15.06.2021 la 21:34
Au crescut preţurile carburanţilor. Cât costă acum să ne facem plinul şi ce avertizează economiştii
Ştiri Auto

Video Au crescut preţurile carburanţilor. Cât costă acum să ne facem plinul şi ce avertizează economiştii

Au crescut preţurile carburanţilor. Cât costă acum să ne facem plinul şi ce avertizează economiştii

Plătim mai mult ori de câte ori mergem cu maşina. Preţurile carburanţilor au tot crescut în ultima perioadă, asa că am ajuns...

pe 15.06.2021 la 13:55
Facturi mai mari la energie electrică, din luna iulie. Cum se poate evita creșterea prețului
Ştiri economice

Video Facturi mai mari la energie electrică, din luna iulie. Cum se poate evita creșterea prețului

Facturi mai mari la energie electrică, din luna iulie. Cum se poate evita creșterea prețului

Vara vine cu facturi mai mari la energia electrică pentru aproape cinci milioane de români. Consumatorii fie nu au ştiut, fie au...

pe 06.06.2021 la 21:56
Carnea de porc, puțină și mult mai scumpă din cauza pestei porcine. Prețurile pot crește și cu 30% în următoarea perioadă
Ştiri sociale

Video Carnea de porc, puțină și mult mai scumpă din cauza pestei porcine. Prețurile pot crește și cu 30% în următoarea perioadă

Carnea de porc, puțină și mult mai scumpă din cauza pestei porcine. Prețurile pot crește și cu 30% în următoarea perioadă

Carnea de porc ar putea deveni un lux. Se va scumpi chiar și cu 30 de procente în perioada următoare, avertizează specialiştii....

pe 06.06.2021 la 21:27
Parizer pentru copii retras de la vânzare, după ce s-a descoperit că ar putea fi contaminat cu metale grele. Părinții sunt sfătuiți să îl arunce
Sănătate

Video Parizer pentru copii retras de la vânzare, după ce s-a descoperit că ar putea fi contaminat cu metale grele. Părinții sunt sfătuiți să îl arunce

Parizer pentru copii retras de la vânzare, după ce s-a descoperit că ar putea fi contaminat cu metale grele. Părinții sunt sfătuiți să îl arunce

Atenţie, părinţi! Două din cele mai populare mezeluri pentru copii, parizerul din porc şi parizerul din pasăre, ar putea fi...

pe 06.06.2021 la 19:50
Trafic rutier oprit pe mai multe bulevarde mari din centrul Capitalei, în weekend. Calea Victoriei, doar pentru pietoni

E festival în centrul Capitalei, străzile sunt mai pline ca înainte de pandemie de când bulevardele mari au fost închise pentru...

pe 05.06.2021 la 21:55
Rabla pentru electrocasnice 2021. Îngrămădeală la televizoare, tichete vândute pe internet pentru frigidere și mașini de spălat
Ştiri economice

Video Rabla pentru electrocasnice 2021. Îngrămădeală la televizoare, tichete vândute pe internet pentru frigidere și mașini de spălat

Rabla pentru electrocasnice 2021. Îngrămădeală la televizoare, tichete vândute pe internet pentru frigidere și mașini de spălat

Televizoare la reducere, doar pentru cine mai prinde. Aşa ar trebui să se numească programul Rabla pentru electrocasnice. Şi...

pe 04.06.2021 la 21:37
Producţie record de grâu, în România, ca urmare a ploilor. Preţurile însă nu scad, pentru că fermierii vor să îşi recupereze pierderile
Ştiri economice

Video Producţie record de grâu, în România, ca urmare a ploilor. Preţurile însă nu scad, pentru că fermierii vor să îşi recupereze pierderile

Producţie record de grâu, în România, ca urmare a ploilor. Preţurile însă nu scad, pentru că fermierii vor să îşi recupereze pierderile

Ploile de care unii dintre noi ne-am cam săturat sunt mană cerească pentru fermieri. În special pentru cei care cultivă grâu....

pe 02.06.2021 la 19:50
Ploile din ultimele zile, mană cerească pentru agricultori. România ar putea avea o producție record de grâu
Ştiri economice

Video Ploile din ultimele zile, mană cerească pentru agricultori. România ar putea avea o producție record de grâu

Ploile din ultimele zile, mană cerească pentru agricultori. România ar putea avea o producție record de grâu

Ploile care ne indispun de câteva săptămâni sunt mană cerească pentru agricultură. După un 2020 dezastruos, România ar...

pe 02.06.2021 la 16:37
Pandemia a schimbat piaţa românească a locurilor de muncă, iar angajatorii sunt tot mai interesați de muncitorii străini
Ştiri economice

Video Pandemia a schimbat piaţa românească a locurilor de muncă, iar angajatorii sunt tot mai interesați de muncitorii străini

Pandemia a schimbat piaţa românească a locurilor de muncă, iar angajatorii sunt tot mai interesați de muncitorii străini

Angajator, caut angajaţi! Deşi mulţi oameni şi-au pierdut locurile de muncă în ultimul an, agenţiile de recrutare spun că le...

pe 01.06.2021 la 20:13
Câţi bani trebuie să scoată din buzunare românii care vor vechime în muncă: "Îmi pare prea scump. Prea mult de plătit. De unde să mai plătim?"
Evenimente

Video Câţi bani trebuie să scoată din buzunare românii care vor vechime în muncă: "Îmi pare prea scump. Prea mult de plătit. De unde să mai plătim?"

Câţi bani trebuie să scoată din buzunare românii care vor vechime în muncă: "Îmi pare prea scump. Prea mult de plătit. De unde să mai plătim?"

N-aţi lucrat destul pentru a ieşi la pensie? Nu-i nimic, vă puteţi cumpăra ani de vechime. Atenţie însă, nu mai mult de...

pe 27.05.2021 la 21:21
Cum poți ajunge voluntar la Euro 2020. Peste 25.000 de suporteri străini ar putea să ajungă în iunie, în Capitală
Sport

Video Cum poți ajunge voluntar la Euro 2020. Peste 25.000 de suporteri străini ar putea să ajungă în iunie, în Capitală

Cum poți ajunge voluntar la Euro 2020. Peste 25.000 de suporteri străini ar putea să ajungă în iunie, în Capitală

Euro 2020 se apropie si deja mii de voluntari sunt pregătiţi să iasă pe străzile Capitalei. Le vor spune microbiştilor...

pe 25.05.2021 la 21:03
La 40 de euro pe lună, avem printre cele mai mici alocaţii UE. Cât primesc copiii din Olanda şi Franţa
Educaţie

Video La 40 de euro pe lună, avem printre cele mai mici alocaţii UE. Cât primesc copiii din Olanda şi Franţa

La 40 de euro pe lună, avem printre cele mai mici alocaţii UE. Cât primesc copiii din Olanda şi Franţa

Ne luăm gândul de la alocaţii mărite pentru copii. Luna iulie trebuia să aducă o majorare cu 20 de procente, doar că...

pe 24.05.2021 la 19:55
Alocațiile copiilor nu vor mai crește în acest an. Orban: Nu există resurse ca să ne mai permitem încă o creştere
Evenimente

Video Alocațiile copiilor nu vor mai crește în acest an. Orban: Nu există resurse ca să ne mai permitem încă o creştere

Alocațiile copiilor nu vor mai crește în acest an. Orban: Nu există resurse ca să ne mai permitem încă o creştere

Alocațiile copiilor nu vor mai crește în acest an. Acestea au crescut deja cu 20% la începutul anului, iar bugetul nu are...

pe 24.05.2021 la 16:54
Sfinţii Constantin şi Elena, prăznuiţi pe 21 mai. Mii de credincioşi au venit să se roage la racla sfintelor moaşte, pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti
Ştiri sociale

Video Sfinţii Constantin şi Elena, prăznuiţi pe 21 mai. Mii de credincioşi au venit să se roage la racla sfintelor moaşte, pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti

Sfinţii Constantin şi Elena, prăznuiţi pe 21 mai. Mii de credincioşi au venit să se roage la racla sfintelor moaşte, pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti

Ziua Sfinţilor Constantin şi Elena a adus mii de credincioşi pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti. Sărbătoarea Sfinţilor...

pe 21.05.2021 la 16:20
Suporterii revin pe stadioane. Vor purta măşti şi vor sta pe locuri special marcate
Sport

Video Suporterii revin pe stadioane. Vor purta măşti şi vor sta pe locuri special marcate

Suporterii revin pe stadioane. Vor purta măşti şi vor sta pe locuri special marcate

Un an şi mai bine de 2 luni au fost închise tribunele stadioanelor din România. Sâmbătă, spectatorii se vor întorce pe arene....

pe 20.05.2021 la 08:25
Din nou liber la machiaj: Programările de la saloanele de înfrumuseţare au explodat şi cu 70%
Ştiri sociale

Video Din nou liber la machiaj: Programările de la saloanele de înfrumuseţare au explodat şi cu 70%

Din nou liber la machiaj: Programările de la saloanele de înfrumuseţare au explodat şi cu 70%

Liber, din nou, la machiaj. Cât timp masca a fost obligatorie, rujul a dispărut din trusa de machiaj a multor doamne iar...

pe 16.05.2021 la 09:48
Anunţul preşedintelui Iohannis privind relaxarea din 15 mai a contrazis tot ce au anunţat ceilalţi oficiali în timpul zilei
Evenimente

Video Anunţul preşedintelui Iohannis privind relaxarea din 15 mai a contrazis tot ce au anunţat ceilalţi oficiali în timpul zilei

Anunţul preşedintelui Iohannis privind relaxarea din 15 mai a contrazis tot ce au anunţat ceilalţi oficiali în timpul zilei

Ne luăm nopţile înapoi. Şi vom putea merge la teatru, dar şi la restaurante mai relaxaţi. Declaraţiile preşedintelui...

pe 13.05.2021 la 19:55
Beneficii şi recompense pentru cei vaccinaţi. Marea relaxare începe deja cu evenimente test
Ştiri sociale

Video Beneficii şi recompense pentru cei vaccinaţi. Marea relaxare începe deja cu evenimente test

Beneficii şi recompense pentru cei vaccinaţi. Marea relaxare începe deja cu evenimente test

Vaccinaţii au din ce în ce mai multe beneficii. Vor putea merge la primele spectacole test, care se ţin în această...

pe 11.05.2021 la 21:14
Campania de vaccinare scindează Biserica. În timp ce unii preoți recomandă vaccinarea, ÎPS Teodosie rămâne de neclintit: "Mă împărtășesc zilnic"
Evenimente

Video Campania de vaccinare scindează Biserica. În timp ce unii preoți recomandă vaccinarea, ÎPS Teodosie rămâne de neclintit: "Mă împărtășesc zilnic"

Campania de vaccinare scindează Biserica. În timp ce unii preoți recomandă vaccinarea, ÎPS Teodosie rămâne de neclintit: "Mă împărtășesc zilnic"

Vaccinarea poate fi accelerată cu ajutorul preoţilor mai ales la ţară, spun oficialii statului. Cu toate astea mulţi prelaţi...

pe 29.04.2021 la 19:09
România se pregăteşte de întoarcerea la normalitate. Proprietarii de restaurante sunt în culmea fericirii: "A venit momentul. Îl visam noaptea"
Evenimente

Video România se pregăteşte de întoarcerea la normalitate. Proprietarii de restaurante sunt în culmea fericirii: "A venit momentul. Îl visam noaptea"

România se pregăteşte de întoarcerea la normalitate. Proprietarii de restaurante sunt în culmea fericirii: "A venit momentul. Îl visam noaptea"

Vaccinarea  îşi arată beneficiile. Clujenii au scăpat de restricţii de astăzi, asa că pot merge din nou la teatru sau la...

pe 28.04.2021 la 21:18
Românii se feresc să consume apă de la robinet. Ce soluţie iau în calcul autorităţile pentru a-i face să se răzgândească
Ştiri sociale

Video Românii se feresc să consume apă de la robinet. Ce soluţie iau în calcul autorităţile pentru a-i face să se răzgândească

Românii se feresc să consume apă de la robinet. Ce soluţie iau în calcul autorităţile pentru a-i face să se răzgândească

Europenii beau apă de la robinet, românii dau bani frumoşi pe apa îmbuteliată. Tocmai de aceea autorităţile se gândesc să...

pe 27.04.2021 la 21:32
Bucureştiul se relaxează. Ce restricţii vor mai fi ridicate după ce rata de incidenţă scade sub 3 la mie
Ştiri sociale

Video Bucureştiul se relaxează. Ce restricţii vor mai fi ridicate după ce rata de incidenţă scade sub 3 la mie

Bucureştiul se relaxează. Ce restricţii vor mai fi ridicate după ce rata de incidenţă scade sub 3 la mie

Veşti bune pentru bucureşteni! Locuitorii Capitalei vor avea mai mult timp la dispoziţie pentru cumpărăturile de Paşte, vor...

pe 26.04.2021 la 19:48
Condiţiile pentru ca spectatorii să poată asista la meciurile de fotbal de la Campionatul European găzduite de Bucureşti
Sport

Video Condiţiile pentru ca spectatorii să poată asista la meciurile de fotbal de la Campionatul European găzduite de Bucureşti

Condiţiile pentru ca spectatorii să poată asista la meciurile de fotbal de la Campionatul European găzduite de Bucureşti

E oficial! UEFA a confirmat astăzi că Arena Naţională va găzdui patru meciuri de la Euro cu un sfert dintre locuri ocupate. În...

pe 23.04.2021 la 20:10
Un kilogram de legume româneşti a devenit mai scump decât un kilogram de carne
Ştiri sociale

Video Un kilogram de legume româneşti a devenit mai scump decât un kilogram de carne

Un kilogram de legume româneşti a devenit mai scump decât un kilogram de carne

Începe weekendul de Florii, aşa că magazinele vor fi deschise astăzi până la ora 20.00, în loc de ora 18.00. Chiar dacă...

pe 23.04.2021 la 16:42
Mulţi pensionari fac Sărbătorile pe datorie, ca să aibă ce pune pe masa de Paşte. Cozi la uşile caselor de ajutor reciproc
Evenimente

Video Mulţi pensionari fac Sărbătorile pe datorie, ca să aibă ce pune pe masa de Paşte. Cozi la uşile caselor de ajutor reciproc

Mulţi pensionari fac Sărbătorile pe datorie, ca să aibă ce pune pe masa de Paşte. Cozi la uşile caselor de ajutor reciproc

Sărbători pe datorie. E drama prin care mulţi pensionari trec în fiecare an. Deja sunt cozi la uşile caselor de ajutor...

pe 22.04.2021 la 20:52
Carnea de miel, la mare căutare. Cât sunt dispuşi românii să scoată din buzunare pentru masa de Paşte
Ştiri sociale

Video Carnea de miel, la mare căutare. Cât sunt dispuşi românii să scoată din buzunare pentru masa de Paşte

Carnea de miel, la mare căutare. Cât sunt dispuşi românii să scoată din buzunare pentru masa de Paşte

Cum e pandemie, mulţi români îşi vor petrece Paştele acasă. Aşa că masa de sărbători devine şi mai importantă. Unii au...

pe 18.04.2021 la 21:17
Românii ar putea avea liber la spectacole. Ministrul Culturii, îngrijorat de autenticitatea adeverinţei de vaccinare sau a testului negativ
Evenimente

Video Românii ar putea avea liber la spectacole. Ministrul Culturii, îngrijorat de autenticitatea adeverinţei de vaccinare sau a testului negativ

Românii ar putea avea liber la spectacole. Ministrul Culturii, îngrijorat de autenticitatea adeverinţei de vaccinare sau a testului negativ

Vom avea liber la spectacole. Asta promit autoritățile care deja au venit cu un set de reguli. Festivalurile și piesele de teatru...

pe 17.04.2021 la 19:45
Festivalurile cu zeci de mii de oameni ar putea fi reluate, în plină pandemie. Ce reguli propune ministerul Culturii
Evenimente

Video Festivalurile cu zeci de mii de oameni ar putea fi reluate, în plină pandemie. Ce reguli propune ministerul Culturii

Festivalurile cu zeci de mii de oameni ar putea fi reluate, în plină pandemie. Ce reguli propune ministerul Culturii

Ministerul Culturii a publicat un ordin cu noile reguli după care s-ar putea desfaşura evenimentele de la noi din ţară. Există...

pe 16.04.2021 la 19:28
Cresc preţurile, scad salariile. În topul scumpirilor se află tocmai produsele pe care românii le consumă mai ales acum, în post
Ştiri economice

Video Cresc preţurile, scad salariile. În topul scumpirilor se află tocmai produsele pe care românii le consumă mai ales acum, în post

Cresc preţurile, scad salariile. În topul scumpirilor se află tocmai produsele pe care românii le consumă mai ales acum, în post

Traiul de zi cu zi e tot mai scump. Preţurile au crescut şi cu 18 procente faţă de anul trecut. La alimente, în topul...

pe 14.04.2021 la 08:25
Masa de Paşte din acest an va fi mai scumpă. Specialiştii estimează creşteri de până la 10%
Evenimente

Video Masa de Paşte din acest an va fi mai scumpă. Specialiştii estimează creşteri de până la 10%

Masa de Paşte din acest an va fi mai scumpă. Specialiştii estimează creşteri de până la 10%

Masa de Paşte din acest an va fi ceva mai scumpă. Pasca şi cozonacul ne vor costa mai mult. Specialiştii din industria...

pe 12.04.2021 la 20:44
Pandemia, pe nota de plată la restaurant. Clienții ar putea fi nevoiți să-și plătească testul rapid la intrarea într-un restaurant
Ştiri sociale

Video Pandemia, pe nota de plată la restaurant. Clienții ar putea fi nevoiți să-și plătească testul rapid la intrarea într-un restaurant

Pandemia, pe nota de plată la restaurant. Clienții ar putea fi nevoiți să-și plătească testul rapid la intrarea într-un restaurant

Costul pandemiei ar putea ajunge chiar şi pe nota de plată de la restaurant. O variantă pentru redeschiderea localurilor la...

pe 11.04.2021 la 21:16
Restricții în magazine. Autoritățile impun noi reguli pentru evitarea aglomerației la cumpărături
Ştiri sociale

Video Restricții în magazine. Autoritățile impun noi reguli pentru evitarea aglomerației la cumpărături

Restricții în magazine. Autoritățile impun noi reguli pentru evitarea aglomerației la cumpărături

Noi reguli în magazine pentru evitarea aglomeraţiei. Oamenii vor face cumpărăturile diferit faţă de cum erau obişnuiţi...

pe 08.04.2021 la 21:56
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri