Observator » Știri Donald Trump

Știri donald trump

A trecut prin multe în ultimii ani, dar nu cedează. La aproape 78 de ani, Donald Trump visează la un nou mandat de preşedinte al Statelor Unite ale Americii, iar accesând Ştiri Donald Trump puteţi urmări, pas cu pas, modul în care evoluează planul lui Donald Trump de a stăpâni din nou lumea. Pentru că un nou mandat ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii i-ar conferi posibilitatea de a conduce una dintre cele mai puternice economii ale Planetei, dar şi una dintre cele mai puternice armate.

Accesând Ştiri Donald Trump puteţi urmări modul în care se derulează evenimentele care au legătură cu alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii. Specialiştii dau ca aproape sigură o nouă confruntare între Donald Trump şi Joe Biden pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii au loc pe 5 noiembrie 2024, dar noul preşedinte ar urma să fie instalat oficial abia pe 20 ianuarie 2025.

Au apărut numeroase zvonuri în legătură cu evenimentele care s-ar putea produce în intervalul respectiv, de aproximativ două luni şi jumătate, mai ales dacă Joe Biden nu-şi păstrează funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi trebuie să predea ştafeta. Cert este că, până atunci, vă ţinem la curent cu cele mai noi ştiri despre Donald Trump, dar şi cu cele mai noi ştiri despre ceilalţi candidaţi sau despre toate evenimentele care au legătură directă cu alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii.

Cum însă Donald Trump este un personaj aparte, cu numeroşi discipoli în întreaga lume, este evident că se caută în mod constant informaţii Donald Trump, mai ales că afaceristul, reprezentant al Partidului Republican, a căutat în mod constant să se prezinte drept imaginea oamenilor de rând, în ciuda averii de miliarde de dolari, avere pe care a construit-o de-a lungul timpului graţie afacerilor avute în domenii dintre cele mai diverse.

Află mai multe
Trump se duce în China cu 17 oameni de afaceri. Ce vor Tim Cook, Elon Musk și Larry Fink de la Beijing
Ştiri externe

Trump se duce în China cu 17 oameni de afaceri. Ce vor Elon Musk, Tim Cook și Larry Fink de la Beijing

Donald Trump merge în China în această săptămână, însoțit de 17 dintre cei mai importanți oameni de...

azi la 17:20
Trump a cerut anchetarea jurnaliștilor care au scris despre războiul cu Iran. Ce articole l-au înfuriat

Donald Trump a lansat o ofensivă dură împotriva scurgerilor de informații către presă în timpul războiului cu...

azi la 14:40
Președintele Finlandei, înainte de sosirea la București: "Europa trebuie să discute direct cu Rusia"

Într-un interviu acordat publicației Corriere della Sera, înainte de a sosi la București pentru summitul B9,...

azi la 10:49
Donald Trump lasă de înţeles că JD Vance va fi următorul candidat republican pentru Casa Albă

Președintele Donald Trump a evocat luni posibilitatea unei candidaturi la președinție cu vicepreședintele JD Vance și...

azi la 09:53
Donald Trump susţine că "ia în considerare" să facă din Venezuela al 51-lea stat american

La mai mult de cinci luni după ce Statele Unite l-au capturat pe fostul președinte venezuelean Nicolas Maduro, președintele...

azi la 08:31
Criza Campionatului Mondial de Fotbal. Trump o numeşte o "oportunitate unică"
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Criza Campionatului Mondial de Fotbal. Trump o numeşte o "oportunitate unică"

Criza Campionatului Mondial de Fotbal. Trump o numeşte o "oportunitate unică"

Președintele FIFA, Gianni Infantino, a promis "104 Super Bowl-uri într-o lună", iar Donald Trump a numit-o...

azi la 07:25
Armistiţiul SUA-Iran, "sub asistenţă respiratorie". Trump critică propunerea trimisă de Teheran: "Un gunoi"

Preşedintele american Donald Trump a declarat, luni, că armistiţiul între SUA şi Iran este "sub asistenţă...

ieri la 20:09
Cu ce plan merge Trump în China. Beijingul confirmă vizita președintelui SUA

Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, va face o vizită în China în perioada 13 - 15 mai, la invitația...

ieri la 08:33
Preţul petrolului a crescut după ce Trump a rostit doar două cuvinte: "Total inacceptabil"

Prețul petrolului a înregistrat o nouă creștere după ce președintele american Donald Trump a reacționat la răspunsul...

ieri la 06:59
Iranul respinge planul de pace propus de Donald Trump. Reacţia preşedintelui american

Preşedintele american Donald Trump a respins brutal duminică răspunsul Iranului la propunerile americane de încetare a...

ieri la 06:30
Armistițiu de trei zile între Rusia și Ucraina. Anunțul a fost făcut de Donald Trump

Președintele american Donal Trump a anunțat încheierea unui armistițiu de trei zile între Rusia și Ucraina....

pe 08.05.2026 la 21:18
Iranul încă analizează memorandumul de pace propus de SUA. Donald Trump amenință cu noi bombardamente

Iranul încă analizează memorandumul de pace propus de Casa Albă, iar Donald Trump ameninţă cu noi bombardamente dacă...

pe 07.05.2026 la 20:27
Marco Rubio anunță noi sancțiuni împotriva Cubei. Trump vorbea recent despre preluarea Cubei "aproape imediat"

Secretarul de stat Marco Rubio a anunțat joi noi sancțiuni împotriva industriei militare din Cuba, a liderului...

pe 07.05.2026 la 17:55
SUA anunță că operațiunea împotriva Iranului s-a încheiat. Marco Rubio: "Armata lor a dispărut complet"

Donald Trump schimbă strategia în conflictul cu Iranul și anunță că oprește operațiunea sa de ghidare a navelor...

pe 06.05.2026 la 07:52
Donald Trump îl atacă din nou pe Papa Leon: "Crede că este în regulă ca Iranul să deţină o armă nucleară"

Președintele SUA, Donald Trump, a lansat un nou atac verbal la adresa Papei Leon al XIV-lea, acuzându-l pe pontif că...

pe 05.05.2026 la 21:10
Petrolul se scumpește din nou după amenințările lui Trump la adresa Iranului. Analist: Armistiţiul se destramă

Prețurile petrolului au continuat să urce marți, după ce președintele Donald Trump a lansat luni un avertisment dur la adresa...

pe 05.05.2026 la 12:07
Împușcături în apropierea Casei Albe. Suspectul, împuşcat de Secret Service

Au fost momente de panică în apropierea Casei Albe, după mai multe împuşcături. Alerta s-a declanşat chiar...

pe 05.05.2026 la 08:41
Armistițiul din Orientul Mijlociu se clatină: focuri între SUA și Iran în Ormuz, rachete doborâte în Emirate

Armistiţiul din Orientul Mijlociu este pus la mare încercare după un schimb de focuri intens între Statele Unite şi...

pe 05.05.2026 la 07:44
Donald Trump anunță că "va prelua Cuba aproape imediat". Ipoteza președintelui american
Ştiri externe

Donald Trump anunță că va "prelua Cuba aproape imediat". Ipoteza președintelui american

Președintele Donald Trump a declarat vineri, în timpul unor declarații din Florida, că Statele Unite vor prelua Cuba...

pe 04.05.2026 la 17:50
Iranul ameninţă că va ataca toate navele americane care se apropie de Ormuz, după anunţul lui Trump

Iranul lansează un avertisment dur către Statele Unite și amenință că va ataca orice forță militară care se apropie de...

pe 04.05.2026 la 11:36
"Fereastra de oprotunitate" a lui Putin. De ce următorii doi ani sunt cruciali pentru Kremlin - Politico
Ştiri externe

"Fereastra de oportunitate" a lui Putin. De ce următorii doi ani sunt cruciali pentru Kremlin - Politico

Următorii doi ani ar putea oferi Rusiei ocazia perfectă de a testa angajamentul Occidentului față de NATO. Dar unele guverne,...

pe 04.05.2026 la 08:00
Marina SUA va ghida navele blocate în Strâmtoarea Ormuz. Punem la colț regimul iranian. Reacţia Teheranului
Ştiri externe

Marina SUA va ghida navele blocate în Strâmtoarea Ormuz. "Punem la colț regimul iranian". Reacţia Teheranului

Cancelarul german încearcă pe cât posibil să calmeze tensiunile cu Donald Trump, mai ales după ce Statele Unite au...

pe 04.05.2026 la 07:24
Testul decisiv pentru mandatul lui Trump. SUA se află la 6 luni de alegerile de la jumătatea mandatului

Statele Unite se află la șase luni de alegerile parlamentare decisive, în cadrul cărora americanii vor decide ce se va...

pe 03.05.2026 la 09:50
Trump reclădește SUA după chipul și asemănarea lui - FT
Ştiri externe

Trump reclădește SUA după chipul și asemănarea lui. Analiză Financial Times

Departamentul de Stat al SUA a anunțat că americanii vor avea în curând o nouă modalitate de a marca cea de-a 250-a...

pe 02.05.2026 la 12:42
Trump, furios pe aliaţi. Liderul SUA reia războiul comercial cu UE și critică NATO: "Nu primim niciun ajutor"

Trump iese din nou la atac și dă peste cap relațiile cu aliații! Fără sprijinul dorit în conflictul cu Iranul, liderul...

pe 02.05.2026 la 07:45
Trump, "nemulţumit" de noua propunere a Iranului. Ce spune despre o potenţială reluare a atacurilor

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat "nemulţumit" de ultima propunere a iranienilor şi a avertizat că...

pe 01.05.2026 la 21:43
Cât a ajuns litrul de benzină în SUA, în plin conflict cu Iranul. Americanii plătesc cu aproape 50% mai mult

Prețurile la carburanți au explodat în California, unde șoferii plătesc aproape 1,6 dolari pe litrul de benzină....

pe 01.05.2026 la 17:31
Trump amenință că va reduce trupele din Italia și Spania, după Germania: "De ce nu aş face-o?" 

Donald Trump a declarat joi că ia în considerare reducerea numărului de forţe armate americane staţionate în Italia...

pe 01.05.2026 la 12:17
Momentul în care atacatorul forțează filtrele de securitate în hotelul unde se afla Trump şi împuşcă un agent

O înregistrare video a atacului de la cina corespondenţilor de la Casa Albă, la care a participat preşedintele american...

pe 01.05.2026 la 09:38
SUA, un nou plan pentru a pune Iranul la zid. Scenariile luate în calcul de Pentagon şi "Strâmtoarea Trump"

Președintele american Donald Trump a distribuit, pe rețeaua de socializare Truth Social, o hartă în care numele...

pe 30.04.2026 la 18:39
Trump ameninţă că va reduce trupele SUA din Germania, după ce a fost criticat pentru războiul din Iran

Preşedintele Donald Trump a declarat miercuri că administraţia sa analizează posibila reducere a trupelor americane din...

pe 30.04.2026 la 10:32
Donald Trump a vorbit cu Putin la telefon: Vreau să-ţi închei războiul

Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat la telefon cu omologul său american, Donald Trump, a declarat miercuri presei...

pe 30.04.2026 la 08:47
Primul distrugător clasa Trump ar putea costa peste 17 miliarde de dolari. Când ar urma să fie construită nava

Primul cuirasat clasa Trump va costa peste 17 miliarde de dolari, trei dintre ele totalizând peste 43 de miliarde de dolari,...

pe 29.04.2026 la 14:14
Gestul diplomatic genial făcut de Regele Charles pentru Donald Trump

Zi istorică la Washington unde Regele Charles al III-lea și Regina Camilla au fost primiți cu onoruri militare la Casa Albă....

pe 29.04.2026 la 12:41
Donald Trump lansează o nouă ameninţare la adresa Iranului: "Ar fi bine să se dea bătuţi repede"

Preşedintele american Donald Trump a lansat o nouă ameninţare la adresa Iranului. Trump a postat, pe reţeaua Truth Social, un...

pe 29.04.2026 la 11:42
Fost şef FBI, pus sub acuzare pentru o fotografie cu scoici. Imaginea ar fi o ameninţare la adresa lui Trump

Fostul director FBI, James Comey, a fost pus sub acuzare marți pentru o fotografie cu scoici despre care oficialii au spus că...

pe 29.04.2026 la 08:27
Regele Charles, către Donald Trump: "Îndrăznesc să spun că fără noi ați vorbi franceza?"

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii i-a dat replica marți lui Donald Trump în timpul unei cine de stat la Casa...

pe 29.04.2026 la 08:07
Paşapoartele americane vor conţine o imagine a preşedintelui Donald Trump

Statele Unite vor începe în curând să emită pașapoarte care vor conține o imagine a președintelui Donald...

pe 29.04.2026 la 07:20
Ce cadou a primit Donald Trump de la Regele Charles. Monarhul britanic, primit la Casa Albă cu 21 salve de tun

Regele Charles a fost primit cu onoruri la Casa Albă în prima lui vizită de stat în Statele Unite. Monarhul s-a...

pe 28.04.2026 la 20:18
Jimmy Kimmel, prezentator TV
Ştiri externe

Cum se apară Jimmy Kimmel după ce a numit-o, în glumă, pe Melania Trump "văduvă în devenire"

Prezentatorul TV Jimmy Kimmel respinge acuzațiile lansate de Donald Trump și susține că gluma despre Melania Trump nu a fost...

pe 28.04.2026 la 17:03
Administrația Trump a demis întregul Consiliu Național pentru Știință

Administrația președintelui Donald Trump a demis întregul Consiliu Național pentru Știință, format din peste 20 de...

pe 28.04.2026 la 08:30
Donald Trump, nemulțumit de propunerea iraniană: "Nu îi place"

Un oficial american a declarat luni că președintele Donald Trump este nemulțumit de o propunere iraniană, deoarece aceasta nu...

pe 28.04.2026 la 07:07
Filmul atacului de la Cina Corespondenţilor. Melania s-a băgat sub masă, Trump a fost curios ce se întâmplă

Cea mai mare putere a planetei, America, a fost la câteva secunde să rămână fără întreaga conducere. Autorul...

pe 27.04.2026 la 19:54
Incidentul armat de la Cina Corespondenților a alimentat mai multe teorii ale conspirației: "E regie"

Imediat după atacul de sâmbătă seara asupra cinei corespondenților de la Casa Albă, influenceri, experți și...

pe 27.04.2026 la 09:05
Trump ar fi încetinit intervenția agenţilor în timpul atacului de la Cina Corespondenților: "Lăsați-mă să văd"

Suspectul atacului de la sala de bal a hotelului Washington Hilton din timpul Cinei Corespondenților este un profesor de 31...

pe 27.04.2026 la 08:07
SUA nu vor mai trimite delegații la negocieri cu Iranul. Donald Trump: "Dacă vor să discute, să ne sune"

Statele Unite nu vor mai trimite delegaţii la negocieri cu Iranul, a afirmat duminică preşedintele american Donald Trump...

pe 26.04.2026 la 21:02
O româncă, prezentă la dineul organizat de Trump: "Eu am fost mai aproape de atacator decât preşedintele SUA"

Încă o tentativă de asasinat la adresa preşedintelui Donald Trump. Mai multe focuri de armă au declanşat haosul la...

pe 26.04.2026 la 19:08
Ce se ştie despre bărbatul care a deschis focul la cina corespondenților Casei Albe

CBS News a aflat noi detalii despre suspectul care a deschis focul în afara sălii de bal în care președintele Trump...

pe 26.04.2026 la 17:02
O glumă ca o premoniţie. Karoline Leavitt a vorbit despre "focuri de armă" înainte de incidentul de la dineu

Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a făcut o glumă ciudat de prevăzătoare cu doar câteva clipe...

pe 26.04.2026 la 16:14
Secret Service explică de ce l-a evacuat mai întâi pe JD Vance şi abia apoi pe Donald Trump

Mai multe focuri de armă au fost auzite la hotelul Washington Hilton în timpul dineului Corespondenților Casei Albe. 

pe 26.04.2026 la 16:08
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri