Antena Meniu Search
x
Observator » Andreea Filip
Andreea Filip

Andreea Filip

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă. Știi că ești în locul potrivit atunci când abia aștepți să se facă dimineață și să înceapă ziua pentru că, oricât de organizat ai fi și oricât de bine ai pune pe hârtie planurile pentru următoarea filmarea, apare ceva neprevăzut. Adrenalina imprevizibilului devine dependență. Nicio zi nu seamănă cu alta și niciun om pe care îl descoperi nu poate fi uitat. De la olimpici care uimesc lumea până la temerari ai mării, de la salturi cu parașuta până la zboruri cu elicoptere de război sau deplasări cu barci de mare viteză ori acrobații în aer, de la situații critice ori limită până la minuni, greu de descris în cuvinte, pe care le vedem cu ochii noștri, să fii jurnalist e un mod de a trăi, nu un job oarecare. Nu e pentru oricine!

220 voturi
1068 articole
Revoltă în Mamaia. Taxa pe care locuitorii trebuie să o plătească, deși stațiunea e plină de mizerie
Evenimente

Video Revoltă în Mamaia. Taxa pe care locuitorii trebuie să o plătească, deși stațiunea e plină de mizerie

Revoltă în Mamaia. Taxa pe care locuitorii trebuie să o plătească, deși stațiunea e plină de mizerie

Încă o decizie controversată a primăriei Constanța: după taxa de parcare din Mamaia care a alungat turiştii, acum a...

pe 13.02.2024 la 20:29
Ştefan Mindea, o "somitate" a neurochirurgiei, acuzat de înşelăciune. Un pacient povesteşte cum s-a trezit paralizat după operaţie
Evenimente

Video Ştefan Mindea, o "somitate" a neurochirurgiei, acuzat de înşelăciune. Un pacient povesteşte cum s-a trezit paralizat după operaţie

Ştefan Mindea, o "somitate" a neurochirurgiei, acuzat de înşelăciune. Un pacient povesteşte cum s-a trezit paralizat după operaţie

Anchetă penală care vizează un reputat medic neurochirug din Constanţa, şcolit la o mare univesitate din America. Este vorba...

pe 07.02.2024 la 19:55
Surpriza avută de şoferi la final de ianuarie. Cât au ajuns să coste benzina şi motorina
Stiri economice

Video Surpriza avută de şoferi la final de ianuarie. Cât au ajuns să coste benzina şi motorina

Surpriza avută de şoferi la final de ianuarie. Cât au ajuns să coste benzina şi motorina

Şoferii care au trecut azi prin benzinării au avut parte de o surpriză. Benzina şi motorina s-au scumpit peste noapte, la nici...

pe 29.01.2024 la 20:52
Drumul din România spre Grecia s-ar putea scurta. Investiţie de 3 miliarde de euro, propusă de vecinii bulgari
Stiri economice

Video Drumul din România spre Grecia s-ar putea scurta. Investiţie de 3 miliarde de euro, propusă de vecinii bulgari

Drumul din România spre Grecia s-ar putea scurta. Investiţie de 3 miliarde de euro, propusă de vecinii bulgari

Fără controale la frontieră pentru români şi bulgari, la intrarea cu maşina în Grecia . Este propunerea mai...

pe 25.01.2024 la 21:45
Filmul tragediei din Constanţa, unde un tată doborât de suferinţă şi-a dat foc pe mormântul fiului. O femeie i-a auzit ţipetele de durere
Evenimente

Video Filmul tragediei din Constanţa, unde un tată doborât de suferinţă şi-a dat foc pe mormântul fiului. O femeie i-a auzit ţipetele de durere

Filmul tragediei din Constanţa, unde un tată doborât de suferinţă şi-a dat foc pe mormântul fiului. O femeie i-a auzit ţipetele de durere

Durerea pierderii copilului l-a împins la un gest extrem pe un bărbat de 67 de ani. Doborât de suferinţă şi ameţit...

pe 25.01.2024 la 11:58
Staţiunea care îşi caută logo şi slogan printr-un concurs. Câştigătorul va primi 5.000 de euro
Evenimente

Video Staţiunea care îşi caută logo şi slogan printr-un concurs. Câştigătorul va primi 5.000 de euro

Staţiunea care îşi caută logo şi slogan printr-un concurs. Câştigătorul va primi 5.000 de euro

Staţiunea Mamaia, considerată cândva perla litoralului românesc, îşi caută logo şi slogan. După...

pe 24.01.2024 la 21:39
Cum a început "războiul" între IPS Teodosie şi Vasile Bănescu. Cei doi au trecut de la insulte, la sala de judecată

Înaltpreasfinţitul Teodosie l-a dat în judecată pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei , Vasile Bănescu. Cei...

pe 23.01.2024 la 08:07
Pe un ger de crapă pietrele, şapte bărbaţi s-au aruncat în valurile mării, la Constanţa. Cât au reuşit să stea în apă: "Vântul este năucitor"
Evenimente

Video Pe un ger de crapă pietrele, şapte bărbaţi s-au aruncat în valurile mării, la Constanţa. Cât au reuşit să stea în apă: "Vântul este năucitor"

Pe un ger de crapă pietrele, şapte bărbaţi s-au aruncat în valurile mării, la Constanţa. Cât au reuşit să stea în apă: "Vântul este năucitor"

Provocare extremă la malul mării! Timp de patru săptămâni, şapte bărbaţi îşi întrec limitele şi se...

pe 20.01.2024 la 21:30
Competiţie inedită la sub 0 grade, la malul mării. Ce premiu câştigă cel care rezistă cel mai mult sub apa rece ca gheaţa
Evenimente

Video Competiţie inedită la sub 0 grade, la malul mării. Ce premiu câştigă cel care rezistă cel mai mult sub apa rece ca gheaţa

Competiţie inedită la sub 0 grade, la malul mării. Ce premiu câştigă cel care rezistă cel mai mult sub apa rece ca gheaţa

Vremea s-a schimbat radical şi la mare, unde toate porturile sunt închise din cauza vântului. Dacă ieri pe litoral...

pe 20.01.2024 la 14:08
Bijuterii cu etichetă. ANPC vrea detalii despre gramajul metalului preţios şi al pietrelor montate
Stiri economice

Video Bijuterii cu etichetă. ANPC vrea detalii despre gramajul metalului preţios şi al pietrelor montate

Bijuterii cu etichetă. ANPC vrea detalii despre gramajul metalului preţios şi al pietrelor montate

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a iniţiat un nou proiect cu ajutorul căruia consumatorii să fie mult...

pe 20.01.2024 la 09:57
Performanţă istorică pentru Portul Constanţa. Tranzitul de mărfuri a explodat în ultimii 2 ani: "Un port cu importanţă la nivel global"
Stiri economice

Video Performanţă istorică pentru Portul Constanţa. Tranzitul de mărfuri a explodat în ultimii 2 ani: "Un port cu importanţă la nivel global"

Performanţă istorică pentru Portul Constanţa. Tranzitul de mărfuri a explodat în ultimii 2 ani: "Un port cu importanţă la nivel global"

Performanţă istorică pentru Portul Constanţa . Peste 92 de milioane de tone de mărfuri au trecut prin dane anul trecut, o...

pe 11.01.2024 la 22:11
Momentul în care un călugăr snopeşte în bătaie un bărbat, într-un autobuz în Constanţa. Doar şoferul a reuşit să-i despartă
Evenimente

Video Momentul în care un călugăr snopeşte în bătaie un bărbat, într-un autobuz în Constanţa. Doar şoferul a reuşit să-i despartă

Momentul în care un călugăr snopeşte în bătaie un bărbat, într-un autobuz în Constanţa. Doar şoferul a reuşit să-i despartă

Incident violent surprins de pasageri într-un autobuz din Constanţa. Un bărbat îmbrăcat în haine de...

pe 11.01.2024 la 14:15
Scandal la Constanța, după amânarea unui meci de baschet. În locul competiției, a cântat Tzancă Uraganu

Este scandal la Constanţa după ce un meci de baschet din Liga Feminină care ar fi trebuit să se ţină la Sala Sporturilor din...

pe 08.01.2024 la 14:15
Crăciunul pe rit vechi în Tulcea începe la biserică. Ce simbolizează culorile de pe portul tradiţional: "E o ţinută specială"
Evenimente

Video Crăciunul pe rit vechi în Tulcea începe la biserică. Ce simbolizează culorile de pe portul tradiţional: "E o ţinută specială"

Crăciunul pe rit vechi în Tulcea începe la biserică. Ce simbolizează culorile de pe portul tradiţional: "E o ţinută specială"

Zi importantă pentru creştinii pe rit vechi. Peste un milion de oameni din România, cu precădere lipoveni, ucraineni,...

pe 07.01.2024 la 19:35
"Să dea cu fulger în mine acum". Un şofer din Constanţa a scăpat miraculos după ce s-a răsturnat şi a înfipt maşina în gard. Poliţia nu l-a testat antidrog, deşi era drogat
Evenimente

Video "Să dea cu fulger în mine acum". Un şofer din Constanţa a scăpat miraculos după ce s-a răsturnat şi a înfipt maşina în gard. Poliţia nu l-a testat antidrog, deşi era drogat

"Să dea cu fulger în mine acum". Un şofer din Constanţa a scăpat miraculos după ce s-a răsturnat şi a înfipt maşina în gard. Poliţia nu l-a testat antidrog, deşi era drogat

Încă o anchetă în poliţie, de această dată în judeţul Constanţa! Acolo, un şofer s-a răsturnat cu...

pe 07.01.2024 la 19:30
"Nu mai împinge, mamaie!", "Am trei bidoane de cinci kg" Tradiţionala bătaie la români pe agheasma de Bobotează

S-a sfinţit apa în Ajunul Bobotezei, la Constanţa . Urcat pe o platformă şi mult mai discret ca în anii trecuţi,...

pe 05.01.2024 la 14:34
O nouă plajă de un km va fi amenajată pe litoralul românesc. Restaurantele pescăreşti din zonă atrag turiştii ca un magnet
Travel

Video O nouă plajă de un km va fi amenajată pe litoralul românesc. Restaurantele pescăreşti din zonă atrag turiştii ca un magnet

O nouă plajă de un km va fi amenajată pe litoralul românesc. Restaurantele pescăreşti din zonă atrag turiştii ca un magnet

Pe ideea că un bun gospodar îşi face vara sanie şi iarna car, pe litoral se ameneajează o nouă plajă. În Agigea,...

pe 27.12.2023 la 13:32
Cherhanalele, pline până la refuz în a doua zi de Crăciun. De la cât porneşte o porţie de ciorbă, la malul mării

O mare de lume la malul mării! Sau chiar în mare, pentru că unii - localnici sau turişti - au considerat că trebuie să...

pe 26.12.2023 la 20:06
"Suntem abandonaţi! Motorină nu avem, bani de mâncare nu avem". Neplătiţi de 3 luni, zeci de şoferi români de TIR supravieţuiesc din mila altor colegi camionagii, în Germania
Evenimente

Video "Suntem abandonaţi! Motorină nu avem, bani de mâncare nu avem". Neplătiţi de 3 luni, zeci de şoferi români de TIR supravieţuiesc din mila altor colegi camionagii, în Germania

"Suntem abandonaţi! Motorină nu avem, bani de mâncare nu avem". Neplătiţi de 3 luni, zeci de şoferi români de TIR supravieţuiesc din mila altor colegi camionagii, în Germania

Situaţie revoltătoare pe şoselele din Germania. Zeci de şoferi de TIR români şi-ar putea petrece sărbătorile pe...

pe 24.12.2023 la 12:43
Cât scot turiştii din buzunare pentru un Crăciun la malul mării. Bucătarii pregătesc meniuri speciale pe bază de peşte sau fructe de mare
Travel

Video Cât scot turiştii din buzunare pentru un Crăciun la malul mării. Bucătarii pregătesc meniuri speciale pe bază de peşte sau fructe de mare

Cât scot turiştii din buzunare pentru un Crăciun la malul mării. Bucătarii pregătesc meniuri speciale pe bază de peşte sau fructe de mare

Cei care vor să aibă parte de linişte şi de un Crăciun într-un cadru...neconvenţional, merg la mare, departe de...

pe 23.12.2023 la 21:07
Mister în jurul morţii bărbatului din Constanţa, găsit cu mai multe leziuni pe corp în propriul său apartament. Camerele de supraveghere ar putea face lumină
Evenimente

Video Mister în jurul morţii bărbatului din Constanţa, găsit cu mai multe leziuni pe corp în propriul său apartament. Camerele de supraveghere ar putea face lumină

Mister în jurul morţii bărbatului din Constanţa, găsit cu mai multe leziuni pe corp în propriul său apartament. Camerele de supraveghere ar putea face lumină

Moarte suspectă la Constanţa. Un bărbat de 35 de ani a fost găsit fără viaţă în apartamentul său. Avea...

pe 23.12.2023 la 19:31
Taxa pe care şoferii de TIR o vor plăti de la 1 ianuarie, la fiecare intrare în Portul Constanţa. Zeci de transportatori şi-au tras camioanele pe dreapta
Evenimente

Video Taxa pe care şoferii de TIR o vor plăti de la 1 ianuarie, la fiecare intrare în Portul Constanţa. Zeci de transportatori şi-au tras camioanele pe dreapta

Taxa pe care şoferii de TIR o vor plăti de la 1 ianuarie, la fiecare intrare în Portul Constanţa. Zeci de transportatori şi-au tras camioanele pe dreapta

Cu numai două zile înainte de Crăciun, zeci de transportatori şi-au tras camioanele pe dreapta şi au început...

pe 23.12.2023 la 11:42
Filmul tragediei din Ialomița. Cum a reușit o bunică să își omoare nepoata de cinci ani și să își trimită alți nepoți în stare gravă la spital
Evenimente

Video Filmul tragediei din Ialomița. Cum a reușit o bunică să își omoare nepoata de cinci ani și să își trimită alți nepoți în stare gravă la spital

Filmul tragediei din Ialomița. Cum a reușit o bunică să își omoare nepoata de cinci ani și să își trimită alți nepoți în stare gravă la spital

Inconştienţă mortală în Ţăndărei, Ialomiţa. O fetiţă de cinci ani a murit , iar verişorii ei sunt în...

pe 22.12.2023 la 19:59
Bunica din Ialomiţa care şi-a ucis o nepoată şi intoxicat pe ceilalţi doi voia să-i scape de păduchi. Copilul de un an, resuscitat de 2 ori
Evenimente

Video Bunica din Ialomiţa care şi-a ucis o nepoată şi intoxicat pe ceilalţi doi voia să-i scape de păduchi. Copilul de un an, resuscitat de 2 ori

Bunica din Ialomiţa care şi-a ucis o nepoată şi intoxicat pe ceilalţi doi voia să-i scape de păduchi. Copilul de un an, resuscitat de 2 ori

Continuăm acum cu o tragedie care a avut loc la Ţăndărei.   O fetiţă de cinci ani a murit , iar verişorii ei au ajuns...

pe 22.12.2023 la 13:35
România, lovită de o furtună cu puterea unui uragan. Zonele în care va aduce ninsori, de joi
Vremea

Video România, lovită de o furtună cu puterea unui uragan. Zonele în care va aduce ninsori, de joi

România, lovită de o furtună cu puterea unui uragan. Zonele în care va aduce ninsori, de joi

O furtună de puterea unui uragan se îndreaptă spre România! Pia, cum au botezat-o meteorlogii, va ajunge mâine...

pe 20.12.2023 la 19:43
Şedinte foto speciale de Crăciun. Marian, cel mai căutat fotograf din România, are programări cu câteva luni înainte: "De vreo 5 ani repetate în fiecare an"
Evenimente

Video Şedinte foto speciale de Crăciun. Marian, cel mai căutat fotograf din România, are programări cu câteva luni înainte: "De vreo 5 ani repetate în fiecare an"

Şedinte foto speciale de Crăciun. Marian, cel mai căutat fotograf din România, are programări cu câteva luni înainte: "De vreo 5 ani repetate în fiecare an"

Fotografia de Crăciun nu se mai face, aşa, oricum. Tot mai multe familii aflate în căutarea decorului perfect merg la...

pe 18.12.2023 la 21:11
Scene ireale filmate în Constanța: Porci aduși cu ambulanța și tranșați într-un parc, pe unde se plimbă oamenii
Evenimente

Video Scene ireale filmate în Constanța: Porci aduși cu ambulanța și tranșați într-un parc, pe unde se plimbă oamenii

Scene ireale filmate în Constanța: Porci aduși cu ambulanța și tranșați într-un parc, pe unde se plimbă oamenii

Scene ireale filmate într-un parc din Constanţa: mai mulţi indivizi au tăiat porcul între blocuri. Şi nici...

pe 17.12.2023 la 20:15
Cât costă o vacanţă de Crăciun de trei zile în Delta Dunării. Peștele, vedeta meselor de Sărbători la Jurilovca
Travel

Video Cât costă o vacanţă de Crăciun de trei zile în Delta Dunării. Peștele, vedeta meselor de Sărbători la Jurilovca

Cât costă o vacanţă de Crăciun de trei zile în Delta Dunării. Peștele, vedeta meselor de Sărbători la Jurilovca

Se fac pregătiri pentru Crăciun nu doar în hotelurile de la munte şi de la mare, ci şi în pensiunile din Delta...

pe 16.12.2023 la 21:16
Revin ninsorile în România. Un val de aer polar aduce temperaturi negative în mai multe regiuni. Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion
Vremea

Video Revin ninsorile în România. Un val de aer polar aduce temperaturi negative în mai multe regiuni. Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion

Revin ninsorile în România. Un val de aer polar aduce temperaturi negative în mai multe regiuni. Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion

Un val de aer polar s-a întins iar peste toată ţara. De la o zi la alta, temperaturile au scăzut şi cu 10 grade...

pe 15.12.2023 la 21:14
Val de aer polar peste România. Zonele vizate de scăderea drastică de temperaturi în acest weekend
Vremea

Video Val de aer polar peste România. Zonele vizate de scăderea drastică de temperaturi în acest weekend

Val de aer polar peste România. Zonele vizate de scăderea drastică de temperaturi în acest weekend

În weekendul care urmează vom simţi din plin că este iarnă. Meteorologii spun că vremea se răceşte brusc, mai ales...

pe 15.12.2023 la 14:33
Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă și nu pentru omor. Diferenţa între pedepse este și de 18 ani
Evenimente

Video Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă și nu pentru omor. Diferenţa între pedepse este și de 18 ani

Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă și nu pentru omor. Diferenţa între pedepse este și de 18 ani

Vlad Pascu ar putea scăpa uşor după ce a condus drogat şi a omorât cu maşina doi tineri în staţiunea 2...

pe 11.12.2023 la 20:13
Vlad Pascu ar putea scăpa uşor după ce i-a omorât pe cei doi tineri în staţiunea 2 mai. Părinţii victimelor, revoltaţi de decizia instanţei
Evenimente

Video Vlad Pascu ar putea scăpa uşor după ce i-a omorât pe cei doi tineri în staţiunea 2 mai. Părinţii victimelor, revoltaţi de decizia instanţei

Vlad Pascu ar putea scăpa uşor după ce i-a omorât pe cei doi tineri în staţiunea 2 mai. Părinţii victimelor, revoltaţi de decizia instanţei

Vlad Pascu, tânărul care a condus drogat şi a ucis doi tineri în luna august în stațiunea 2 Mai, după ce a...

pe 11.12.2023 la 13:53
O nouă autostradă spre mare, care se va "desprinde" din Autostrada Soarelui. Când ar trebui să fie gata
Evenimente

Video O nouă autostradă spre mare, care se va "desprinde" din Autostrada Soarelui. Când ar trebui să fie gata

O nouă autostradă spre mare, care se va "desprinde" din Autostrada Soarelui. Când ar trebui să fie gata

Un prim pas pentru drumuri fără aglomeraţie pe litoral. A fost aprobat studiul de fezabilitate pentru o şosea de mare viteză,...

pe 08.12.2023 la 20:12
Autostrada Litoralului, noul proiect de 4,8 miliarde de lei care ar urma să evapore aglomerația formată spre litoral. Când ar putea fi gata
Evenimente

Video Autostrada Litoralului, noul proiect de 4,8 miliarde de lei care ar urma să evapore aglomerația formată spre litoral. Când ar putea fi gata

Autostrada Litoralului, noul proiect de 4,8 miliarde de lei care ar urma să evapore aglomerația formată spre litoral. Când ar putea fi gata

Autostrada Litoralului este noul proiect care a primit aviz. Noul drum de mare viteză va avea peste 30 de kilometri şi va fi o...

pe 08.12.2023 la 14:13
EXCLUSIV. Vasile Bănescu răspunde acuzaţiilor lui IPS Teodosie: "Anumite elucubraţii devin pure complimente"
Exclusiv Observator

Video EXCLUSIV. Vasile Bănescu răspunde acuzaţiilor lui IPS Teodosie: "Anumite elucubraţii devin pure complimente"

EXCLUSIV. Vasile Bănescu răspunde acuzaţiilor lui IPS Teodosie: "Anumite elucubraţii devin pure complimente"

Noul dosar penal al lui Arhipesocpului Tomisului reaprinde un vechi scandal în Biserica Ortodoxă. Inaltpreasfintitul...

pe 06.12.2023 la 19:33
"Mană cerească" pentru procurorii DNA: după o luptă de 14 ani, l-ar putea trimite pe IPS Teodosie în spatele gratiilor
Evenimente

Video "Mană cerească" pentru procurorii DNA: după o luptă de 14 ani, l-ar putea trimite pe IPS Teodosie în spatele gratiilor

"Mană cerească" pentru procurorii DNA: după o luptă de 14 ani, l-ar putea trimite pe IPS Teodosie în spatele gratiilor

Înaltpreasfinţitul Teodosie , pus sub acuzare de DNA pentru cumpărare de influenţă. Arhiepiscopul Tomisului a căzut...

pe 05.12.2023 la 19:33
La doar 14 ani, Raul este un copil-minune. Vorbește 10 limbi străine, este pasionat de istorie și a uimit deja mediul academic de la noi
Evenimente

Video La doar 14 ani, Raul este un copil-minune. Vorbește 10 limbi străine, este pasionat de istorie și a uimit deja mediul academic de la noi

La doar 14 ani, Raul este un copil-minune. Vorbește 10 limbi străine, este pasionat de istorie și a uimit deja mediul academic de la noi

Avem şi excepţii. Copii cu minţi sclipitoare. La doar 14 ani, Raul Babi e unul dintre ei. Vorbește zece limbi străine, printre...

pe 05.12.2023 la 17:34
"Nu avea ce căuta acolo! Roata panoramică care s-a blocat Târgul de Crăciun din Constanţa cu zeci de copii și părinți a fost instalată ilegal
Exclusiv Observator

Video "Nu avea ce căuta acolo! Roata panoramică care s-a blocat Târgul de Crăciun din Constanţa cu zeci de copii și părinți a fost instalată ilegal

"Nu avea ce căuta acolo! Roata panoramică care s-a blocat Târgul de Crăciun din Constanţa cu zeci de copii și părinți a fost instalată ilegal

Pericole şi lanţ de nereguli la Târgul de Crăciun din Constanţa. Roata în care au rămas blocaţi 29 de copii...

pe 04.12.2023 la 20:49
Creştinii din toată ţara au mers sute de kilometri pentru a se închina la Peştera Sf. Andrei. Au lăsat bileţele cu rugăciuni şi dorinţe

Este zi de mare sărbătoare pentru creştinii din toată ţara. Mii de oameni au venit să se închine la Peştera...

pe 30.11.2023 la 14:09
Avertizările de viscol au creat cozi la service, în toată țara. Șoferii au așteptat ore în șir pentru cauciucurile de iarnă: "Fără număr / Cel puţin 4 ore"
Evenimente

Video Avertizările de viscol au creat cozi la service, în toată țara. Șoferii au așteptat ore în șir pentru cauciucurile de iarnă: "Fără număr / Cel puţin 4 ore"

Avertizările de viscol au creat cozi la service, în toată țara. Șoferii au așteptat ore în șir pentru cauciucurile de iarnă: "Fără număr / Cel puţin 4 ore"

Avertizările de viscol i-au trimis pe şoferi la coadă la service, ca să pună maşinilor cauciucurile de iarnă. Cei care au...

pe 25.11.2023 la 19:46
Înşelăciune în numele Poştei Române. Cum devine un simplu SMS o uriaşă capcană
Evenimente

Video Înşelăciune în numele Poştei Române. Cum devine un simplu SMS o uriaşă capcană

Înşelăciune în numele Poştei Române. Cum devine un simplu SMS o uriaşă capcană

Poşta Româna este ţinta unei noi campanii de phishing . Mai multe persoane, care sunt sau nu clienţi ai companiei, au...

pe 24.11.2023 la 09:10
Oraşul din România unde se pot deschide baruri la parter de bloc fără acordul locatarilor. Îngroziţi de miros, zgomot şi şobolani, oamenii mai au o speranţă
Evenimente

Video Oraşul din România unde se pot deschide baruri la parter de bloc fără acordul locatarilor. Îngroziţi de miros, zgomot şi şobolani, oamenii mai au o speranţă

Oraşul din România unde se pot deschide baruri la parter de bloc fără acordul locatarilor. Îngroziţi de miros, zgomot şi şobolani, oamenii mai au o speranţă

Consilierii din Constanţa au dat liber la distracţie pe socoteala vecinilor. O hotărâre a Consiliului Local permite...

pe 24.11.2023 la 08:20
Baruri şi restaurante, deschise fără acordul vecinilor în Constanţa. Decizia autorităţilor îi exasperează pe localnici: "Liniştea publică nu mai există"
Stiri economice

Video Baruri şi restaurante, deschise fără acordul vecinilor în Constanţa. Decizia autorităţilor îi exasperează pe localnici: "Liniştea publică nu mai există"

Baruri şi restaurante, deschise fără acordul vecinilor în Constanţa. Decizia autorităţilor îi exasperează pe localnici: "Liniştea publică nu mai există"

Consilierii din Constanţa au dat liber la distracţie... pe socoteala vecinilor. O hotărâre a Consiliului Local permite...

pe 23.11.2023 la 17:36
Ce este "Storm Surge", fenomenul care a provocat dezastru pe litoral. Valuri ca la tsunami şi vânt la fel de puternic ca un uragan
Evenimente

Video Ce este "Storm Surge", fenomenul care a provocat dezastru pe litoral. Valuri ca la tsunami şi vânt la fel de puternic ca un uragan

Ce este "Storm Surge", fenomenul care a provocat dezastru pe litoral. Valuri ca la tsunami şi vânt la fel de puternic ca un uragan

Cea mai puternică furtună care a lovit litoralul românesc a lăsat urme adânci. Dezastrul provocat de rafalele care...

pe 20.11.2023 la 19:42
Ciclonul Frederico a lovit Constanța ca un uragan. Prăpădul lăsat în urmă de cea mai puternică furtună înregistrată vreodată pe litoral. Valuri de aproape 10 metri
Evenimente

Video Ciclonul Frederico a lovit Constanța ca un uragan. Prăpădul lăsat în urmă de cea mai puternică furtună înregistrată vreodată pe litoral. Valuri de aproape 10 metri

Ciclonul Frederico a lovit Constanța ca un uragan. Prăpădul lăsat în urmă de cea mai puternică furtună înregistrată vreodată pe litoral. Valuri de aproape 10 metri

A fost furtună de cod roşu pe litoral , cea mai puternică înregistrată vreodată la malul mării. De la nord la sud...

pe 19.11.2023 la 19:25
Ciclonul care aduce ninsori a lovit România. Vremea, schimbare radicală, cu frig şi  zăpadă ca-n miezul iernii. Prognoza meteo pentru următoarele zile
Vremea

Video Ciclonul care aduce ninsori a lovit România. Vremea, schimbare radicală, cu frig şi zăpadă ca-n miezul iernii. Prognoza meteo pentru următoarele zile

Ciclonul care aduce ninsori a lovit România. Vremea, schimbare radicală, cu frig şi zăpadă ca-n miezul iernii. Prognoza meteo pentru următoarele zile

Ciclonul care aduce ninsori a lovit sâmbătă România.  Primul episod de iarnă veritabilă din acest sezon, cu...

pe 18.11.2023 la 19:20
ANIMAŢIE GRAFICĂ. Filmul operaţiunii de salvare a militarului culturist dintre fiarele maşinii strivite de tren, în Constanţa. A avut de 2 ori noroc

Supravieţuire incredibilă ! Un militar de 34 de ani din Constanţa a scăpat cu viaţă după ce maşina lui a fost lovită de...

pe 17.11.2023 la 07:32
"A rămas blocat cu maşina pe asta". Cine e bărbatul din Constanţa care a scăpat miraculos după ce maşina sa a fost acroşată de tren şi strivită de un pod
Evenimente

Video "A rămas blocat cu maşina pe asta". Cine e bărbatul din Constanţa care a scăpat miraculos după ce maşina sa a fost acroşată de tren şi strivită de un pod

"A rămas blocat cu maşina pe asta". Cine e bărbatul din Constanţa care a scăpat miraculos după ce maşina sa a fost acroşată de tren şi strivită de un pod

Un militar de 34 de ani a scăpat miraculos după ce maşina în care se afla a fost lovită de un tren marfar. Accidentul...

pe 16.11.2023 la 13:33
Accident teribil, în Constanţa: o maşină a fost "agăţată" şi târâtă de tren zeci de metri. Vehicul, rămas blocat între tren şi pasarela unui pod
Evenimente

Galerie foto Accident teribil, în Constanţa: o maşină a fost "agăţată" şi târâtă de tren zeci de metri. Vehiculul, rămas blocat între tren şi pasarela unui pod: ce a păţit şoferul

Accident teribil, în Constanţa: o maşină a fost "agăţată" şi târâtă de tren zeci de metri. Vehiculul, rămas blocat între tren şi pasarela unui pod: ce a păţit şoferul

Un accident teribil a avut loc în această dimineaţă, 16 noiembrie, în judeţul Constanţa.

pe 16.11.2023 la 09:10
De ce a dat rateu sistemul de rachete Patriot, pe poligonul de la Capul Midia. Explicațiile șefilor din Armată
Evenimente

Video De ce a dat rateu sistemul de rachete Patriot, pe poligonul de la Capul Midia. Explicațiile șefilor din Armată

De ce a dat rateu sistemul de rachete Patriot, pe poligonul de la Capul Midia. Explicațiile șefilor din Armată

Test ratat! Sistemul american de apărare anti-aeriană Patriot a făcut astăzi primele probe cu muniţie de război. În...

pe 15.11.2023 la 19:56
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri