Antena Meniu Search
x
Observator » Clara Mihociu
Clara Mihociu

Clara Mihociu

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate. Am vrut să aflu dacă este așa, astfel în prima zi de vacanță am bătut la ușa unui post de radio din Iași. În timp, am devenit o “voce” pe TV. Fata din Moldova, “mărunțică” cum spun oamenii când ma văd și în realitate, care zi de zi merge în alt loc și cunoaște alți oameni. Micuță, da, dar cu o voință mare, o curiozitate, le spun eu, uneori ieșită din comun, o dorință imensă de a prezenta altfel lumea care ne înconjoară. Mi-am dorit ca dincolo de tragediile pe care inevitabil trebuie sa le documentam și arătam la TV, să arăt și o altă față a Moldovei, să arăt lucrurile bune, oamenii frumoși, exemplele demne de urmat, frumusețile locului. Și, Doamne, multe sunt. Moldova e mai mult decât ceea ce se știe și am avut grijă să arăt asta. Și vreau să cred că am și reușit. Dincolo de asta, meseria aceasta îți dă șansa să schimbi ceva. Să faci dreptate uneori mai repede, să pui presiune pentru rezolvarea unor situații grave care nu suportă amânare și care ar sta probabil mult pe lista de așteptare dacă nu ai interveni și tu. Iar, când înțelegi asta, jobul devine un scop în sine. Observator nu mai e doar produsul la care lucrezi, ci instrumentul pe care folosești în munca ta. Și mai sunt multe de zis, arătat.

448 voturi
1245 articole
Facultatea care "oferă" salarii de 2.000 de euro după absolvire. Dumitriţa a venit special din R. Moldova pentru a se înscrie aici
Stiri economice

Video Facultatea care "oferă" salarii de 2.000 de euro după absolvire. Dumitriţa a venit special din R. Moldova pentru a se înscrie aici

Facultatea care "oferă" salarii de 2.000 de euro după absolvire. Dumitriţa a venit special din R. Moldova pentru a se înscrie aici

A doua n-a fost cu noroc pentru studenţii care nu s-au înscris la facultate în sesiunea de vară. Au acum de ales...

pe 07.09.2023 la 17:30
Momentul înfiorător în care o femeie este spulberată de un Matiz pe trecere, în Vaslui. A murit după ce a fost aruncată câțiva metri
Evenimente

Video Momentul înfiorător în care o femeie este spulberată de un Matiz pe trecere, în Vaslui. A murit după ce a fost aruncată câțiva metri

Momentul înfiorător în care o femeie este spulberată de un Matiz pe trecere, în Vaslui. A murit după ce a fost aruncată câțiva metri

Sfârşit tragic pentru o femeie din Vaslui! Aceasta şi-a pierdut viaţa după ce a fost spulberată de o maşină chiar pe...

pe 05.09.2023 la 14:12
O minoră a încercat să îşi ia viaţa după ce a fost violată de propriul tată ani de zile. Prin acelaşi chin trecea şi sora ei mai mică
Evenimente

Video O minoră a încercat să îşi ia viaţa după ce a fost violată de propriul tată ani de zile. Prin acelaşi chin trecea şi sora ei mai mică

O minoră a încercat să îşi ia viaţa după ce a fost violată de propriul tată ani de zile. Prin acelaşi chin trecea şi sora ei mai mică

Poveste cumplită în judeţul Iaşi. Două copile au fost victimele propriului tată! Vă avertizăm că urmează...

pe 01.09.2023 la 13:56
Alertă alimentară în România: 60 de tone de carne contaminată cu salmonella au ajuns în supermarketurile din întreaga țară
Evenimente

Video Alertă alimentară în România: 60 de tone de carne contaminată cu salmonella au ajuns în supermarketurile din întreaga țară

Alertă alimentară în România: 60 de tone de carne contaminată cu salmonella au ajuns în supermarketurile din întreaga țară

Mare atenţie dacă aţi cumpărat recent pulpe şi pipote de pui congelate! Peste 60 de tone de carne contaminată cu salmonella...

pe 31.08.2023 la 17:34
Românii care s-au adunat să scrie după dictare, de Ziua Limbii Române. Au venit şi copii, dar şi bătrâni de 80 de ani
Stiri sociale

Video Românii care s-au adunat să scrie după dictare, de Ziua Limbii Române. Au venit şi copii, dar şi bătrâni de 80 de ani

Românii care s-au adunat să scrie după dictare, de Ziua Limbii Române. Au venit şi copii, dar şi bătrâni de 80 de ani

Astăzi sărbătorim Ziua Limbii Române , limba vorbită de peste 30 de milioane de oameni din toată lumea. În Iaşi,...

pe 31.08.2023 la 14:10
"O bătut-o de o nenorocit-o". Viorel i-a promis o plimbare romantică, dar plănuise în tot acest timp să o omoare pe Violeta. Drama ascunsă din spatele unei crime
Evenimente

Video "O bătut-o de o nenorocit-o". Viorel i-a promis o plimbare romantică, dar plănuise în tot acest timp să o omoare pe Violeta. Drama ascunsă din spatele unei crime

"O bătut-o de o nenorocit-o". Viorel i-a promis o plimbare romantică, dar plănuise în tot acest timp să o omoare pe Violeta. Drama ascunsă din spatele unei crime

Vacanţă sfârşită tragic la Gura Portiței, în județul Tulcea. Doi soţi din Iaşi au fost găsiţi fără suflare...

pe 30.08.2023 la 19:19
O mamă a fost lovită de maşină şi lăsată să agonizeze pe marginea străzii. Fiul cu nevoi speciale a fost martorul accidentului din Botoşani

Accident teribil într-o comună din Botoşani! O femeie este în stare gravă după ce a fost lovită de o maşină şi...

pe 30.08.2023 la 13:59
Cât a ajuns să coste zacusca în acest an. În magazine, un borcan este mai scump şi de trei ori
Evenimente

Video Cât a ajuns să coste zacusca în acest an. În magazine, un borcan este mai scump şi de trei ori

Cât a ajuns să coste zacusca în acest an. În magazine, un borcan este mai scump şi de trei ori

Se simte deja mirosul ardeilor şi vinetelor coapte în aer: se face zacusca. Preparatul care face deliciul gustărilor iarna...

pe 29.08.2023 la 18:19
Esports Iași 2023. Spectacol impresionant cu drone în deschiderea campionatului. 8.000 de oameni au fost prezenţi: "Vezi o dată în viaţă"
Evenimente

Video Esports Iași 2023. Spectacol impresionant cu drone în deschiderea campionatului. 8.000 de oameni au fost prezenţi: "Vezi o dată în viaţă"

Esports Iași 2023. Spectacol impresionant cu drone în deschiderea campionatului. 8.000 de oameni au fost prezenţi: "Vezi o dată în viaţă"

A început oficial campionatul mondial de ESPORTs în ţara noastră, la Iaşi. Acolo, seara trecută, mii de oameni au...

pe 26.08.2023 la 09:11
Esports Iaşi 2023. Mesajul Anei Dumbravă, cea mai bună jucătoare de CS GO din lume
Evenimente

Video Esports Iaşi 2023. Mesajul Anei Dumbravă, cea mai bună jucătoare de CS GO din lume

Esports Iaşi 2023. Mesajul Anei Dumbravă, cea mai bună jucătoare de CS GO din lume

700 de gameri profesionişti din toată lumea vin la Iaşi, la Campionatul Mondial de E-sports . România este...

pe 25.08.2023 la 20:33
"Nu mă așteptam să fie în halul acesta". Surpriza avută de Adrian, un student la master care caută un apartament de închiriat
Stiri economice

Video "Nu mă așteptam să fie în halul acesta". Surpriza avută de Adrian, un student la master care caută un apartament de închiriat

"Nu mă așteptam să fie în halul acesta". Surpriza avută de Adrian, un student la master care caută un apartament de închiriat

A început marea vânătoarea a chiriilor în centrele universitare . Cu o lună înainte de startul...

pe 24.08.2023 la 20:17
Începe goana după chirii în marile oraşe universitare. Cât trebuie să plătească un student pentru a închiria un apartament de 2 camere în Iaşi
Stiri economice

Video Începe goana după chirii în marile oraşe universitare. Cât trebuie să plătească un student pentru a închiria un apartament de 2 camere în Iaşi

Începe goana după chirii în marile oraşe universitare. Cât trebuie să plătească un student pentru a închiria un apartament de 2 camere în Iaşi

A început goana după chirii în marile oraşe universitare. Cu aproape o lună mai devreme decât de obicei şi cu...

pe 24.08.2023 la 17:49
Două localităţi din Vaslui, asediate de poliţie de două săptămâni. Au fost declarate zone speciale de siguranţă după o confruntare violentă între două familii de romi
Evenimente

Video Două localităţi din Vaslui, asediate de poliţie de două săptămâni. Au fost declarate zone speciale de siguranţă după o confruntare violentă între două familii de romi

Două localităţi din Vaslui, asediate de poliţie de două săptămâni. Au fost declarate zone speciale de siguranţă după o confruntare violentă între două familii de romi

Două localităţi din judeţul Vaslui vor fi sub lupa forţelor de ordine timp de două săptămâni. Măsura extremă a...

pe 23.08.2023 la 17:52
"Spunea că se sufocă, nu are aer". Un bărbat, la un pas de moarte după un drum cu trenul Timişoara-Iaşi: călătorii, nevoiţi să îndure temperaturi insuportabile
Fii Observator

Video "Spunea că se sufocă, nu are aer". Un bărbat, la un pas de moarte după un drum cu trenul Timişoara-Iaşi: călătorii, nevoiţi să îndure temperaturi insuportabile

"Spunea că se sufocă, nu are aer". Un bărbat, la un pas de moarte după un drum cu trenul Timişoara-Iaşi: călătorii, nevoiţi să îndure temperaturi insuportabile

Să circuli cu trenul care nu are aer condiţionat într-o zi caniculară este o adevărată tortură. Au simţit-o pe pielea...

pe 22.08.2023 la 07:39
Au dat marea pe piscinele din oraş. Ieşenii au fugit de caniculă şi s-au distrat la ştrand pe bani puţini

Canicula a revenit. Ieri, termometrele au indicat o maximă de 36 de grade, iar azi va fi şi mai cald. Asta i-a scos din case pe...

pe 20.08.2023 la 08:02
Părintele Dan Damaschin, înger pentru 10.000 de copii. Mii de oameni au umplut un stadion, la festivalul Inimo, pentru a-l ajuta să-şi trimită copiii la şcoală

Mii de oameni au umplut seara trecută stadionul din Iaşi pentru a face fapte bune. Acolo în acest Weekend părintele Dan...

pe 19.08.2023 la 08:44
Mitul celor minim 10.000 de paşi pe zi. Cât trebuie de fapt să mergem pe jos pentru a ne menţine sănătoşi
Sanatate

Video Mitul celor minim 10.000 de paşi pe zi. Cât trebuie de fapt să mergem pe jos pentru a ne menţine sănătoşi

Mitul celor minim 10.000 de paşi pe zi. Cât trebuie de fapt să mergem pe jos pentru a ne menţine sănătoşi

Mersul pe jos este sănătos. Știm deja acest lucru, dar numărul de pași minim necesar zilnic a stârnit de-a lungul anilor...

pe 18.08.2023 la 09:37
Spunem sau nu "La mulţi ani" de Sfânta Maria Mare, pe 15 august
Stiri economice

Video Spunem sau nu "La mulţi ani" de Sfânta Maria Mare, pe 15 august

Spunem sau nu "La mulţi ani" de Sfânta Maria Mare, pe 15 august

Sărbătoarea de astăzi stârneşte în fiecare an adevărate polemici între români: spunem sau nu...

pe 15.08.2023 la 17:44
Fetiţă din Bacău, rănită după ce leagănul s-a rupt cu ea şi un şurub de metal i-a căzut în cap. "Putea să i se înfigă în ochi, în gură"
Evenimente

Video Fetiţă din Bacău, rănită după ce leagănul s-a rupt cu ea şi un şurub de metal i-a căzut în cap. "Putea să i se înfigă în ochi, în gură"

Fetiţă din Bacău, rănită după ce leagănul s-a rupt cu ea şi un şurub de metal i-a căzut în cap. "Putea să i se înfigă în ochi, în gură"

Nu doar parcurile Capitalei sunt periculoase pentru copii . O fetiţă a fost rănită într-un parc din Bacău, după ce...

pe 15.08.2023 la 14:09
Mierea de la ucraineni, mai slabă și mai ieftină, îi bagă în faliment pe apicultorii români. A noastră zace în depozite
Stiri economice

Video Mierea de la ucraineni, mai slabă și mai ieftină, îi bagă în faliment pe apicultorii români. A noastră zace în depozite

Mierea de la ucraineni, mai slabă și mai ieftină, îi bagă în faliment pe apicultorii români. A noastră zace în depozite

Dulcele profit al apiculturii româneşti a ajuns pe muchie de cuţit. Anul acesta, kilogramul de miere costă cât un...

pe 09.08.2023 la 17:42
Ziua de lucru s-a redus cu 37 de minute, dar nu şi pentru români. Petrecem în medie 12 ore pe zi pentru locul de muncă
Evenimente

Video Ziua de lucru s-a redus cu 37 de minute, dar nu şi pentru români. Petrecem în medie 12 ore pe zi pentru locul de muncă

Ziua de lucru s-a redus cu 37 de minute, dar nu şi pentru români. Petrecem în medie 12 ore pe zi pentru locul de muncă

Piața muncii se află într-o continuă schimbare. Durata medie a zilei de lucru s-a redus cu 37 de minute în ultimul...

pe 09.08.2023 la 10:05
Drumul scurt spre crima sadică: Loredana, de la o iubire toxică şi dureroasă, la uciderea celei mai bune prietene. Şi-a calculat fiecare pas ca să îşi şteargă urmele
Evenimente

Video Drumul scurt spre crima sadică: Loredana, de la o iubire toxică şi dureroasă, la uciderea celei mai bune prietene. Şi-a calculat fiecare pas ca să îşi şteargă urmele

Drumul scurt spre crima sadică: Loredana, de la o iubire toxică şi dureroasă, la uciderea celei mai bune prietene. Şi-a calculat fiecare pas ca să îşi şteargă urmele

Se conturează motivul crimei de la Mangalia: invidie criminală . Adolescenta... care şi-a omorât cea mai bună prietenă,...

pe 09.08.2023 la 09:36
Ipoteza lansată de iubitul Alinei în cazul crimei şocante din Mangalia. De ce ar fi hotărât Loredana să-şi ucidă cea mai bună prietenă: "Îi povestea tot"
Evenimente

Video Ipoteza lansată de iubitul Alinei în cazul crimei şocante din Mangalia. De ce ar fi hotărât Loredana să-şi ucidă cea mai bună prietenă: "Îi povestea tot"

Ipoteza lansată de iubitul Alinei în cazul crimei şocante din Mangalia. De ce ar fi hotărât Loredana să-şi ucidă cea mai bună prietenă: "Îi povestea tot"

Se conturează tot mai clar motivul crimei din Mangalia . Prietenia pe care tânăra care şi-a recunoscut fapta o avea...

pe 08.08.2023 la 19:09
Meseria plătită cu 14.000 de lei net pe lună pe care tinerii nu o mai vor. "E comod, confortabil, aer condiţionat"
Stiri economice

Video Meseria plătită cu 14.000 de lei net pe lună pe care tinerii nu o mai vor. "E comod, confortabil, aer condiţionat"

Meseria plătită cu 14.000 de lei net pe lună pe care tinerii nu o mai vor. "E comod, confortabil, aer condiţionat"

Agricultură.... fără agricultori. Grânarul Europei nu mai are cu cine să-şi lucreze pământurile. Meseria de...

pe 08.08.2023 la 17:42
"Ne-am ajutat cu toții". Flăcări uriașe la Miroslava, localncii au luptat cot la cot cu pompierii, ca să stingă vâlvătaia
Evenimente

Video "Ne-am ajutat cu toții". Flăcări uriașe la Miroslava, localncii au luptat cot la cot cu pompierii, ca să stingă vâlvătaia

"Ne-am ajutat cu toții". Flăcări uriașe la Miroslava, localncii au luptat cot la cot cu pompierii, ca să stingă vâlvătaia

Clipe de panică, seara trecută, în comuna Miroslava, din judeţul Iaşi. O casă construită în mare parte pe...

pe 08.08.2023 la 07:55
"Este una dintre minunile pe care le-a făcut Domnul". Schimbarea la Faţă, singura zi din Postul Sfintei Marii când este dezlegare la peşte
Evenimente

Video "Este una dintre minunile pe care le-a făcut Domnul". Schimbarea la Faţă, singura zi din Postul Sfintei Marii când este dezlegare la peşte

"Este una dintre minunile pe care le-a făcut Domnul". Schimbarea la Faţă, singura zi din Postul Sfintei Marii când este dezlegare la peşte

A fost sărbătoare mare pentru creştinii din toată lumea. Ieri s-a celebrat Schimbarea la Faţă a Domnului, una dintre cele mai...

pe 07.08.2023 la 08:36
Tragedie în Iaşi. Un bărbat a murit după ce a încercat să-şi salveze prietenul de la înec
Evenimente

Video Tragedie în Iaşi. Un bărbat a murit după ce a încercat să-şi salveze prietenul de la înec

Tragedie în Iaşi. Un bărbat a murit după ce a încercat să-şi salveze prietenul de la înec

Şi în localitatea Costuleni, din judeţul Iaşi, ieri după amiază, un bărbat şi-a pierdut viaţa, după ce a...

pe 07.08.2023 la 08:06
Clement îşi vinde legumele direct de pe câmp. Reacţia clienţilor care îşi aleg singuri produsele
Stiri economice

Video Clement îşi vinde legumele direct de pe câmp. Reacţia clienţilor care îşi aleg singuri produsele

Clement îşi vinde legumele direct de pe câmp. Reacţia clienţilor care îşi aleg singuri produsele

Tot mai mulţi fermieri încep să suplinească lipsa de angajaţi...cu clienţii. Deschid porţile grădinilor şi livezilor...

pe 06.08.2023 la 21:02
Un vânător din Neamţ, la un pas de o moarte groaznică, în ghearele unui urs, după ce tranchilizantul nu a funcţionat: "Îl ţinea aşa, cu mâinile. Cu lăbuţele"
Evenimente

Video Un vânător din Neamţ, la un pas de o moarte groaznică, în ghearele unui urs, după ce tranchilizantul nu a funcţionat: "Îl ţinea aşa, cu mâinile. Cu lăbuţele"

Un vânător din Neamţ, la un pas de o moarte groaznică, în ghearele unui urs, după ce tranchilizantul nu a funcţionat: "Îl ţinea aşa, cu mâinile. Cu lăbuţele"

Un vânător din Neamţ a fost la un pas de o moarte groaznică, în ghearele unui urs. Bărbatul încerca să...

pe 05.08.2023 la 19:25
Studiu: O treime din generaţia Z suferă de singurătate. Tinerii, mai anxioşi din cauza reţelelor sociale şi a incertitudinii economice
Evenimente

Video Studiu: O treime din generaţia Z suferă de singurătate. Tinerii, mai anxioşi din cauza reţelelor sociale şi a incertitudinii economice

Studiu: O treime din generaţia Z suferă de singurătate. Tinerii, mai anxioşi din cauza reţelelor sociale şi a incertitudinii economice

În ultima perioadă tot mai mulţi tineri din generaţia Z suferă de singurătate. Un studiu arată că 73% dintre cei cu...

pe 05.08.2023 la 10:46
"Nu cred că le-am ales eu, m-au ales ele pe mine". Roxana e nedespărţită de cele 3 pisici ale sale: cât cheltuie pentru îngrijirea lor
Evenimente

Video "Nu cred că le-am ales eu, m-au ales ele pe mine". Roxana e nedespărţită de cele 3 pisici ale sale: cât cheltuie pentru îngrijirea lor

"Nu cred că le-am ales eu, m-au ales ele pe mine". Roxana e nedespărţită de cele 3 pisici ale sale: cât cheltuie pentru îngrijirea lor

Pisicile sunt nişte animale cu totul şi cu totul aparte! Independente, să nu spun mofturoase, lasă păr - o nebunie. În...

pe 04.08.2023 la 16:50
Planurile de nuntă a doi miri din Iaşi, date peste cap. Aceştia au fost săltaţi de DIICOT, cu o zi înaintea căsătoriei
Evenimente

Video Planurile de nuntă a doi miri din Iaşi, date peste cap. Aceştia au fost săltaţi de DIICOT, cu o zi înaintea căsătoriei

Planurile de nuntă a doi miri din Iaşi, date peste cap. Aceştia au fost săltaţi de DIICOT, cu o zi înaintea căsătoriei

Descinderi ale ofiţerilor antidrog la mai multe locuinţe din judeţul Iaşi în această dimineaţă, inclusiv în casa...

pe 04.08.2023 la 13:34
Minciuna care a costat-o viața pe Shara. Adolescenta olimpică de 16 ani a sfârșit drogată într-o baltă de sânge, în prima ei noapte de dragoste
Evenimente

Video Minciuna care a costat-o viața pe Shara. Adolescenta olimpică de 16 ani a sfârșit drogată într-o baltă de sânge, în prima ei noapte de dragoste

Minciuna care a costat-o viața pe Shara. Adolescenta olimpică de 16 ani a sfârșit drogată într-o baltă de sânge, în prima ei noapte de dragoste

Caz cumplit: O fată de 16 ani, şefă de promoţie la un liceu de top din Bucureşti, a sfârşit în urma unei...

pe 03.08.2023 la 19:35
"Durează o fracțiune de secundă și gata, s-a terminat viața copilului tău". La doar 16 ani, Shara a plătit scump pentru iubirea întâlnită pe internet
Evenimente

Video "Durează o fracțiune de secundă și gata, s-a terminat viața copilului tău". La doar 16 ani, Shara a plătit scump pentru iubirea întâlnită pe internet

"Durează o fracțiune de secundă și gata, s-a terminat viața copilului tău". La doar 16 ani, Shara a plătit scump pentru iubirea întâlnită pe internet

Moarte învăluită în mister într-o localitate din Neamţ. O adolescentă de 16 ani, elevă cu rezultate...

pe 03.08.2023 la 17:37
"Copilul dumneavoastră este mort!" Povestea Sharei, eleva din Bucureşti găsită fără suflare în casa unui tânăr din Neamț, cunoscut online
Evenimente

Video "Copilul dumneavoastră este mort!" Povestea Sharei, eleva din Bucureşti găsită fără suflare în casa unui tânăr din Neamț, cunoscut online

"Copilul dumneavoastră este mort!" Povestea Sharei, eleva din Bucureşti găsită fără suflare în casa unui tânăr din Neamț, cunoscut online

Tragedie pentru o familie din Bucureşti. Fata lor de 16 ani a fost găsită fără viaţă în casa unui tânăr,...

pe 03.08.2023 la 13:40
"Ne-a distrus, ne-a rupt în bucăți". Mărturia sfâșietoare a tatălui adolescentei din București, găsită moartă în casa prietenului din Neamţ
Evenimente

Video "Ne-a distrus, ne-a rupt în bucăți". Mărturia sfâșietoare a tatălui adolescentei din București, găsită moartă în casa prietenului din Neamţ

"Ne-a distrus, ne-a rupt în bucăți". Mărturia sfâșietoare a tatălui adolescentei din București, găsită moartă în casa prietenului din Neamţ

Moarte învăluită în mister a unei fete de doar 16 ani. Adolescenta din Bucureşti ar fi fost găsită fără viaţă...

pe 03.08.2023 la 07:59
Au trimis-o la un concurs și o aduc acasă, în București, în sicriu. Doi părinți înnebuniți de durere, după ce fiica lor de 16 ani a murit. Fata ar fi fost drogată
Evenimente

Video Au trimis-o la un concurs și o aduc acasă, în București, în sicriu. Doi părinți înnebuniți de durere, după ce fiica lor de 16 ani a murit. Fata ar fi fost drogată

Au trimis-o la un concurs și o aduc acasă, în București, în sicriu. Doi părinți înnebuniți de durere, după ce fiica lor de 16 ani a murit. Fata ar fi fost drogată

Moarte învăluită în mister a unei fete de doar 16 ani. Adolescenta din Bucureşti ar fi fost găsită fără viaţă...

pe 02.08.2023 la 19:55
"Ajutor, ajutați-mă!" Strigătul disperării avea să îi salveze viața Mihaelei. După ce a înjunghiat-o de mai multe ori, bărbatul care i-a fost alături 18 ani, s-a sinucis
Evenimente

Video "Ajutor, ajutați-mă!" Strigătul disperării avea să îi salveze viața Mihaelei. După ce a înjunghiat-o de mai multe ori, bărbatul care i-a fost alături 18 ani, s-a sinucis

"Ajutor, ajutați-mă!" Strigătul disperării avea să îi salveze viața Mihaelei. După ce a înjunghiat-o de mai multe ori, bărbatul care i-a fost alături 18 ani, s-a sinucis

Caz şocant într-un cartier rezidenţial de lângă Iaşi. Un individ a încercat să-şi ucidă iubita şi apoi...

pe 02.08.2023 la 19:19
Filmul ororii din Valea Adâncă. Femeia a fost înjunghiată de zece ori și este în stare critică. După atac, iubitul s-a sinucis
Evenimente

Video Filmul ororii din Valea Adâncă. Femeia a fost înjunghiată de zece ori și este în stare critică. După atac, iubitul s-a sinucis

Filmul ororii din Valea Adâncă. Femeia a fost înjunghiată de zece ori și este în stare critică. După atac, iubitul s-a sinucis

Scene cumplite într-o localitate din judeţul Iaşi. Un bărbat de 40 de ani a încercat să-şi omoare iubita...

pe 02.08.2023 la 13:47
Opera din Iaşi va avea propriul sediu, după aproape 70 de ani de "găzduire" pe scena Teatrului Național. Unde va fi construită clădirea
Stiri sociale

Video Opera din Iaşi va avea propriul sediu, după aproape 70 de ani de "găzduire" pe scena Teatrului Național. Unde va fi construită clădirea

Opera din Iaşi va avea propriul sediu, după aproape 70 de ani de "găzduire" pe scena Teatrului Național. Unde va fi construită clădirea

O nouă clădire pentru Opera Naţională Română din Iaşi ar urma să fie construită în zona Copou. După mai...

pe 02.08.2023 la 07:30
Postul Adormirii Maicii Domnului. Nutriționiștii spun că este momentul ideal pentru a lua o pauză de la carne. Cu ce poate fi înlocuită
Inedit

Video Postul Adormirii Maicii Domnului. Nutriționiștii spun că este momentul ideal pentru a lua o pauză de la carne. Cu ce poate fi înlocuită

Postul Adormirii Maicii Domnului. Nutriționiștii spun că este momentul ideal pentru a lua o pauză de la carne. Cu ce poate fi înlocuită

Mai sunt două săptămâni până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, iar credincioşii au intrat de azi...

pe 01.08.2023 la 21:43
Interlopul sucevean care l-a taiat cu sabia pe poliţistul Ciprian Sfichi în 2017 și-a aflat sentința: 17 ani de pușcărie pentru Alexandru Huţuleac
Evenimente

Video Interlopul sucevean care l-a taiat cu sabia pe poliţistul Ciprian Sfichi în 2017 și-a aflat sentința: 17 ani de pușcărie pentru Alexandru Huţuleac

Interlopul sucevean care l-a taiat cu sabia pe poliţistul Ciprian Sfichi în 2017 și-a aflat sentința: 17 ani de pușcărie pentru Alexandru Huţuleac

Interlopul din Rădăuţi care a lovit un mascat cu sabia în cap , în timpul unei descinderi, şi-a primit...

pe 01.08.2023 la 14:10
Drama unei copile din Iași, violată ani la rând de cel care îi devenise tată. Coșmarul fetei ar fi început când avea doar 7 ani
Evenimente

Video Drama unei copile din Iași, violată ani la rând de cel care îi devenise tată. Coșmarul fetei ar fi început când avea doar 7 ani

Drama unei copile din Iași, violată ani la rând de cel care îi devenise tată. Coșmarul fetei ar fi început când avea doar 7 ani

Caz cutremurător în judeţul Iaşi! O minoră în vârstă de 14 ani a fost agresată sexual şi violată timp de...

pe 01.08.2023 la 09:30
Rabla Local 2023. Problema cu care s-au confruntat oamenii la înscriere, în aplicaţia AFM
Stiri economice

Video Rabla Local 2023. Problema cu care s-au confruntat oamenii la înscriere, în aplicaţia AFM

Rabla Local 2023. Problema cu care s-au confruntat oamenii la înscriere, în aplicaţia AFM

Rabla Local 2023 . Anunţat cu surle şi trâmbiţe, programul Rabla Local a debutat luni cu stângul. Aplicaţia de...

pe 31.07.2023 la 13:35
Ucraineanul care a murit strivit în accident după ce şi-a înjunghiat soţia era băut. Victima este în stare critică
Evenimente

Video Ucraineanul care a murit strivit în accident după ce şi-a înjunghiat soţia era băut. Victima este în stare critică

Ucraineanul care a murit strivit în accident după ce şi-a înjunghiat soţia era băut. Victima este în stare critică

Un cetăţean ucrainean, care și-a înjunghiat soția pe o stradă din Galaţi , a murit într-un accident rutier,...

pe 28.07.2023 la 13:29
Copil de doi ani, transferat de urgență la spitalul din Iași. Micuțul ar fi înghițit accidental medicamentele pentru tensiune ale unei rude
Evenimente

Video Copil de doi ani, transferat de urgență la spitalul din Iași. Micuțul ar fi înghițit accidental medicamentele pentru tensiune ale unei rude

Copil de doi ani, transferat de urgență la spitalul din Iași. Micuțul ar fi înghițit accidental medicamentele pentru tensiune ale unei rude

Un copil de numai doi ani din Oneşti a fost transportat de urgenţă, cu elicopterul, la spitalul Sfânta Maria din Iaşi...

pe 27.07.2023 la 14:55
Şoc termic în sudul României. Schimbările bruşte de temperatură favorizează apariţia fenomenelor extreme
Vremea

Video Şoc termic în sudul României. Schimbările bruşte de temperatură favorizează apariţia fenomenelor extreme

Şoc termic în sudul României. Schimbările bruşte de temperatură favorizează apariţia fenomenelor extreme

Meteorologii anunţă temperaturi mult mai scăzute pentru astăzi, comparativ cu ultimele zile în care termometrele au...

pe 27.07.2023 la 08:18
Românii strâng cu greu banii pentru vacanţă. Aproape 40% spun că bugetul pentru concedii este mai mic în acest an
Stiri economice

Video Românii strâng cu greu banii pentru vacanţă. Aproape 40% spun că bugetul pentru concedii este mai mic în acest an

Românii strâng cu greu banii pentru vacanţă. Aproape 40% spun că bugetul pentru concedii este mai mic în acest an

Un studiu recent arată că românii reuşesc să strângă tot mai greu bani pentru a putea pleca în vacanţă....

pe 25.07.2023 la 08:17
În căutarea pepenelui perfect. Care sunt soiurile care i-au impresionat pe specialiști anul acesta
Inedit

Video În căutarea pepenelui perfect. Care sunt soiurile care i-au impresionat pe specialiști anul acesta

În căutarea pepenelui perfect. Care sunt soiurile care i-au impresionat pe specialiști anul acesta

Care e cel mai bun pepene din ţară? Producţia din acest an a fost analizată de specialişti în agricultură, dar şi de...

pe 19.07.2023 la 18:42
Doi polițiști locali din Vaslui, acuzați că au bătut doi bunici într-un parc, de față cu nepoata lor de 10 ani. De la ce ar fi pornit scandalul
Evenimente

Video Doi polițiști locali din Vaslui, acuzați că au bătut doi bunici într-un parc, de față cu nepoata lor de 10 ani. De la ce ar fi pornit scandalul

Doi polițiști locali din Vaslui, acuzați că au bătut doi bunici într-un parc, de față cu nepoata lor de 10 ani. De la ce ar fi pornit scandalul

Acuzaţii grave la adresa a doi polițiști locali din Vaslui. Agenţii sunt anchetaţi pentru că ar fi agresat doi bunici de...

pe 19.07.2023 la 18:23
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri